Există atât de puține cupluri, la momentul actual, care se pot mândri cu acest lucru. Unii divorțează după 10, 20 și chiar 30 de ani de căsătorie.
Acest cuplu din Anglia sunt împreună 87 de ani!
Helen și Maurice Kai au fiecare câte 105 ani și sărbătoresc fiecare aniversare în cercul familiei lor frumoase. Au doi copii, șapte nepoți și șase strănepoți.
Cuplul și-a sărbătorit aniversarea de 87 de ani de la căsătorie acasă, împreună cu cei dragi, și așteaptă cu nerăbdare următoarea aniversare.
Potrivit fiicei lor Tina „părinții săi îi inspiră pe toți cunoscuții lor, iar ei se simt ca niște copii binecuvântați”. Tina a adăugat că mamei sale îi place să se îmbrace elegant, să aibă grijă de ea, merge la coafor, își face manichiura, iar tatăl său are un simț al umorului extraordinar, este întotdeauna vesel, energic și iubitor de viață.
Ei se cunoșteau de mai mult timp și erau pregătiți să se căsătorească, dar a trebuit să aștepte un an întreg, conform unei tradiții mai vechi, până când se va căsători sora mai mare.
Au făcut cunoștință pe când Maurice lucra ca agent de vânzări în firma tatălui său. A continuat să lucreze aici și după căsătorie, dar ambele magazine au fost distruse din cauza bombardamentelor.
În timpul celui de-al doilea război mondial el a luptat împotriva Germaniei naziste, iar în anii de după război s-au mutat în orașul englez Bournemouth, unde locuiesc până în prezent. Helen a născut patru copii, dar numai doi au supraviețuit.
Conform spuselor lui Maurice, secretul unei vieți fericite constă în a a fi mereu de acord cu soția.
Acesta este un exemplu foarte frumos: o viață lungă și fericită împreună.