Părinți de nota 10

Prima imagine cu chipul fetiței lui Cabral și a Andreei Ibacka. Namiko seamănă cu tatăl ei

Andreea Ibacka a publicat prima imagine în care se vede clar chipul fetiței sale, Namiko. Fotografia făcută de Cabral, tatăl micuței a primit deja mii de aprecieri de la fanii celor două vedete. Miile de fani care au comentat asupra imaginii au observat că Namiko seamănă mai mult cu tatăl ei. ”Cabral în miniatură”, ”Are fălcuțele de la tati”, au scris mulți din fanii Andreei Ibacka.

Andreea Ibacka a născut în decembrie 2018, micuța Namiko fiind primul ei copil. Soțul ei, Cabral, mai are o fiică din căsnicia cu Luana Ibacka, Inoke. Despre numele exotic ales pentru fetița ei, Andreea spunea că l-a ales cu greutate, abia după nașterea fetei. ”Namiko, „copilul valurilor”, un nume de origine japoneză. Copilul nostru iubit care, deloc întâmplător, a iubit apa de la prima atingere. Un nume rar întâlnit pe meleagurile noastre, ce s-ar putea să te surprindă în primă instanță. Asta înainte să te cucerească, așa cum a făcut și cu noi”, scria Andreea pe blogul ei.