Părinți de nota 10

Dragi mame, n-am știut… Vă rog să mă iertaţi…

Vă rog să mă iertați că v-am judecat. Nu sunt mamă de chiar atât de multă vreme. Și totuși mi se pare că a trecut o veşnicie de la momentul în care nu aveam copii. Să fiu sinceră, nici nu mai ştiu uneori prea bine cum era viaţa mea fără ei. N-am uitat, în schimb, ce judecaţi involuntare, dar nesuferite am avut la adresa mamelor pe care le vedeam în diferite ipostaze, cu sau fără copiii lor.

Acum, după 9 ani şi 3 copii, simt mai mult ca oricând nevoia să îmi cer scuze pentru ce mi-a trecut prin cap. Iată care sunt motivele pentru care v-am criticat mental şi pentru care vă rog să mă iertaţi, dragi mame!

Citește ”Dacă eu am reușit poți și tu” și află care e secretul mamelor care chiar reușesc să găsească echilibrul în toate. Detalii AICI.

1. Haine necălcate
Cum, domne’, să trimiţi copilul la şcoală, la petrecere, în parc, în vizită, cu haine necălcate? Cât să-ţi ia să netezești oleacă nişte amărâte de tricouri şi de pantaloni, care sunt şi mici, deci se dau gata rapid? Aşa îmi spuneam contrariată când zăream prin oraş sau la mine-n casă vreun prichindel cam şifonat.

Dar, dacă stau să mă gândesc că au existat şi la mine destule dăţi în care am fost contracronometru. Singurele haine curate cu care puteam îmbrăca fetele erau unele nu tocmai călcate. Îmi dau seama că singura şifonată am fost doar eu şi gândurile mele.

2. Dezordine în casă
Am intrat într-o stare de şoc şi groază când am ajuns în vizită la o verişoară care avea un copilaş de aproape un anișor.

Venită din sufrageria mea ordonată şi minimalist decorată direct într-o încăpere în care pe jos găseai toate jucăriile şi cărţile posibile. Mai erau două perne, un castronaş de mâncare neterminată, nişte haine parţial murdare. Li se adăugau un ziar mototolit, telecomanda de la televizor, încărcătorul de la telefon şi o pereche de adidaşi ai soţului. Iar eu m-am gândit că vară-mea cam freacă menta toată ziua a fost primul care mi-a trecut prin cap.

A trebuit să treacă nişte ani ca să înţeleg exact despre care mentă era vorba. Și să pricep că sintagma „casă ordonată de oameni cu copii” e un fel de “înghețată prăjită.”

3. Duşuri mai rare
Când am auzit pentru prima dată la o petrecere două mame care vorbeau despre copiii lor că nu le fac celor mici baie în fiecare seară, m-am gândit că ori e o tactică de economisire a apei, ori n-au chef să-şi îmbăieze copilaşii. Cum să-i speli o dată la câteva zile? E inuman!

Târziu aveam să aflu că nici nu e nicio tragedie să nu speli copiii în fiecare seară. Ba chiar se recomandă ca pielea lor să ia contact mai rar cu apa şi cu soluţiile de spălat.

Curăţarea zilnică a zonei intime şi a extremităţilor sunt suficiente la bebeluşi şi copii mici. iar spălatul pe cap o dată pe săptămână nu e deloc un indicator al leneviei mamei!

4. Ojă ciobită
Dacă eşti în permanenţă înconjurată de femei puse la punct şi cu manichiura impecabilă de fiecare dată, ceea ce încerci să faci şi tu, nu e nicio mirare că ai numai critici în minte când vezi o mamă cu ojă ciobită pe unghii.

E adevărat că durează foarte puţin să retuşezi defectul sau chiar să îndepărtezi de tot lacul de pe unghii. Aşa ziceam şi eu. Până când m-am trezit că nu mai găsesc acetona în dulapul în care era (cred că din vina punctului 2) şi a trebuit să ies urgent pe uşă cu o manichiură deloc făloasă, cârpită cu un marker de şcoală al copilului cel mare.

5. Mâncare comandată
Cunosc o mamă a doi copii mici care mi se plângea, biata de ea, că nu mai reuşeşte deloc să facă mâncare. Avea un job solicitant și în afara minuturilor pe care le pregătea s-a învăţat să comande mâncare acasă.

Nu înţelegeam ce-o fi atât de dificil să găteşti pentru oameni mici, care mănâncă puţin? Că doar se face gata cât ai clipi mâncarea pentru copii, nu?

Am aflat în curând cam cât de greu poate să fie câteodată. Aşa că nu-i nicio surpriză că am acum în telefon numerele de telefon de la două pizzerii, un restaurant chinezesc şi unul libanez.

6. Tantrumuri
Vai, un copil care urlă în magazin! Unul care se tăvăleşte pe aleea din parc sau un copil care plânge şi aleargă bezmetic pe stradă, the horror! Ce fel de mame or avea copiii ăia şi ce fel de educaţie le-or da???

Acum ştiu că oricărei mame din lume i se poate întâmpla să aibă de-a face cu tantrumul copilului. Mai ştiu că i se întâmplă chiar şi celei mai calme, iubitoare şi empatice dintre ele. Ba ştiu chiar că am şi luat apărarea de câteva ori unor mame judecate verbal de unii şi alţii prin magazine sau în parc şi le-am oferit ajutorul, în caz că ar fi avut nevoie de el.

Vă rog să mă iertați…