Părinți de nota 10

Sucurile și ciocolata vândute în România sunt diferite față de cele din Vest

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a analizat mai multe produse identice vândute în România și în celelalte țări din Uniunea Europeană și a ajuns la concluzia că la multe dintre acestea există diferențe.

Din cele 79 de produse verificate s-au constatat diferențe la un număr de 18. ANPC spune că au fost descoperite diferențe privind compoziția, absența unor ingrediente, prezența altor ingrediente sau aditivi, diferențe privind proporțiile anumitor ingrediente sau diferențe privind parametrii rezultați din declarația nutrițională.

Iată o listă, cu produse și diferențe de conținut, pe care ANPC a trimis-o printr-un comunicat de presă:

1. Freeway – Orangeade. În cazul produsului comercializat în România și Bulgaria procentul de suc de portocale obținut din concentrat este de 3%, față de țări precum: Italia – 20%, Franța – 10%, Olanda – 8%, Spania – 8%.

2. Milka – Whole Hazelnuts. Produsul din România prezintă proporţia de alune de 17% în timp ce în Germania proporția de alune este de 20%, iar în Franţa proporţia de alune este de 22%.

3. Dr. Oetker Pudding Powder Chocolate (praf de budinca cu gust de ciocolata, produs în Romania de SC Dr Oetker Ro srl, Curtea de Arges). Din compararea valorilor înscrise în Declarația nutrițională pentru acesta a rezultat că în cazul produsului comercializat pe piața din România și Bulgaria: procentul de grăsimi totale este de 3,1% și de acizi grași saturați este de 1,9% fiind valorile cele mai mari din grupa de țări analizata; în cazul unor țări precum Germania și Olanda unde produsul prezintă conţinutul de grăsimi de 1,5% și de acizi grași saturați de 0,9%, iar în Italia produsul prezintă conținutul de grăsimi de 1,7%, iar cel de acizi grași saturaţi de 1,1%.

4. Danone – Activia Nature (producator SC Danone PDPA srl, Bucuresti). În raport cu celelalte țări nominalizate în listă, se constată că procentul de Calciu exprimat în procente din valoare nutriţională de referinţă al produsului aflat pe piața națională este de 121%, față de 168% în Finlanda și 148% în Polonia.

În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.432/2012 calciul contribuie la menținerea sănătăţii sistemului osos, este necesar pentru menţinerea sănătăţii dinţilor și contribuie la funcţionarea normală a sistemului muscular.

Produsul aflat la vânzare pe piața din România are un conținut de proteine de 3,5% și 3,6% în Bulgaria, față de țări precum Malta 3,9%, Germania și Finlanda 4,9%.

5. IGLO – 15 Fish Finger (produs congelat, preambalat, reprezentat de batoane de file de pește marin de Alaska, dezosat, pane, preprăjit, producător Frozen Fish International Gmbh Germania). Produsul comercializat pe piata din România are declarat pe ambalaj un procent mai mic de file de pește, respectiv 58%, față de Germania și Olanda unde procentul de pește declarat este de 65%. În acelaşi timp, la produsul comercializat în România apa figurează în lista ingredientelor pe poziţia a 3-a în timp ce în Germania nu este menţionată apa, iar în Olanda apa figurează pe poziţia a 4-a. (ingredientele se indică în proporţia descrescătoare a ponderii în momentul introducerii în fabricaţie).

6-7. Kinder – Pingui. Produsul din România şi Bulgaria prezintă conţinutul de lapte de 21% faţă de 24% în cazul produsului comercializat în Germania, Danemarca, Franţa Olanda şi Finlanda.

Produsul comercializat în România şi Bulgaria prezintă conţinutul de proteine de 5,3% faţă de acelaşi produs comercializat în Germania şi Finlanda care prezintă conţinutul de proteine de 7%.

Produsul comercializat în Germania şi Finlanda prezintă un conţinut de proteine mai mare cu 32% faţă de produsul comercializat în România şi Bulgaria, produs care si prin denumire este adresat copiilor.

8. Knorr Bază pentru mâncăruri Cub de pasare. Produsul din România prezintă un conţinut de extract de carne de pasăre de 0,1% în timp ce acelaşi produs comercializat în Franţa Danemarca şi Cipru prezintă în compoziţie 1% carne de pasăre.

Produsul din România conţine 2% grăsime de pasăre în timp de acelaşi produs comercializat în Danemarca şi Malta prezintă 3% grăsime de pasăre.

9. The Coca-Cola Company Fanta – Orange. Produsul de pe piața din România prezintă un conținut redus de suc din concentrat de portocale respectiv de 5%, față de Italia 12%, Franţa 10% şi Spania 8%.

România este singura țară din listă în care sucul de portocale din concentrat este nominalizat al patrulea în lista de ingrediente (în ordinea descrescătoare a ponderii acestora în produsul finit).

10. Nestle – Nestea Lemon. Produsul comercializat în România prezintă altă reţetă, în lista ingredientelor figurând 0,08% extract de ceai şi utilizează zahăr si fructoza, produsul din Spania prezentând 0,1% extract de ceai și utilizează zahăr.

11. Nestle -Nescafe 3 în1 (Original). Produsul din România prezintă proporţia de cafea instant de 14,5% faţă de 10% în Franţa, 9% în Olanda şi 7,9% în Germania şi Spania.

12. D’arbo – gem de căpşuni. Produsul din România prezintă valoarea cea mai mică în ceea ce privește continutul de glucide, respectiv de zaharuri de 37%, fata de 55 % în Germania și Finlanda.