Părinți de nota 10

De ce copiii devin mai obraznici când părinții sunt alături? Iată ce spun cercetătorii

Dacă ai observat și tu că atunci când ești lângă copilul tău, el începe să devină mai obraznic, să știi că nu ești unicul/a. Se pare că cercetătorii au reușit să dezlege acest „mister” de transformare a lor.

Chiar și cei mai educați copii, parcă se transformă în niște monstruleți atunci când mama este în preajmă. Cu oameni străini ei sunt foarte modești, respectuoși și amabili, iar alți părinți nici nu sesizează despre schimbarea specatuloasă care are loc ulterior, crezând că doar copiii lor sunt neascultători.

De ce totuși comportamentul copilului e atât de diferit în comunitate și acasă? Acesta este legat de faptul că atunci când este acasă copilul se află în zona lui de confort, printre lucruri cunoscute, lângă mama sa, iar pentru el acesta e mediul în care se simte în cea mai mare siguranță. El  poate face orice și niciun om necunoscut nu-l poate certa pentru asta.

Psihologii sunt convinși că maturii se comportă absolut la fel, doar că nu conștientizează asta. Amintește-ți de propria transformare de comportament, atunci când la serviciu le zâmbești unor oameni pe care nu vrei să-i vezi, pentru a nu strica relația cu ei și când vii acasă te descătușești și te descarci pe cei ai casei.

Familia ta nu poartă nicio vină pentru faptul că șeful te-a încărcat cu un volum mare de muncă, însă ei sunt puși în situația de a suporta manifestările tale agresive. Și situația devine foarte asemănătoare, tu îți permiți să fii mai neobrăzat cu membrii familiei tale, pentru că ei te vor înțelege și te vor ierta, în timp ce șeful te poate da afară după un astfel de comportament.

Totuși această explicație nu este unică. Pediatrul și psihologul Steve Sylvester este de părere că cei mici devin neastâmpărați, deoarece își doresc atenție sau din cauza lipsei consecvenței în ceea ce privește acțiunile părinților.