Părinți de nota 10

7 lucruri pe care aș fi vrut sa mi le zică și mie cineva înainte să devin mamă

Oricât de bine crezi că te-ai pregăti, oricâte sfaturi înțelepte ai asculta cu sfințenie și urechi ciulite, oricâte cărți ai citi și la oricâte cursuri te-ai duce cu religiozitate, tot imposibil e să fii pregătită de-adevăratelea pentru momentul în care devii mamă.

„Cărțile sunt bune, te fac să crezi că pricepi. Imediat după ce-am născut, o frază nu-mi mai aminteam din ele. Ba nu, mint! Nu-mi aminteam nici că le-am citit vreodată!” (Bianca, mamă)
Nimic din toate pregătirile (și închipuirile conexe) ne te lasă să bănuiești dimensiunea exactă a emoțiilor atât de noi și atât de intense din clipa în care chiar naști.

Și nu te avertizează că vine peste tine simțul ăla uriaș al responsabilității (și ăsta de de un soi nou și puternic). Că, una peste alta, asta e: când ești mamă, când ești părinte, ești responsabil pentru altă/alte ființe umane. Și asta te cam lovește brusc. „OK, și-acum?!? Pot eu asta? Chiar sunt în stare??” Cu întrebările astea mă suna o prietenă în primele 10 zile după ce a născut. De vreo zece ori pe zi.

Și uite-așa am ajuns la…

…Lista de 7 lucruri pe care aș fi vrut să mi le zică și mie cineva înainte să devin, pentru prima dată, mamă
#1 Chiar nu ești niciodată pregătit/ă
Din toate motivele înșirate la începutul acestei confesiuni, plus o grămadă de altele (poate puneți și voi din ale voastre, dacă aveți. Nu știu de ce, dar eu cred mai degrabă că aveți 😀 )

#2 Nu te grăbi, încearcă să te bucuri cât mai mult de alea 9 luni sarcină
Eu recunosc: aveam tone de momente în care mă durea spinarea și voiam să nasc mai repede… Nu dormeam și voiam să nasc mai repede… Făceam pipi de un trilion de ori pe secundă și voiam să nasc mai repede… Plângeam de la hormoni și restul și mă saturasem să mă bușească plânsul în mijlocul unui hohot de râs… și voiam să nasc mai repede. Și, mai apoi, mi s-a făcut de atâtea ori dor de clipele alea, de lunile în are eram gravidă!

#3 Contracțiile, dilatarea și „împinsul” nu-s glumă. Faci față. Dar nu-s glumă!
Sigur c-am urlat, cred că am scăpat și jumătăți de înjurături.. Dar partea asta cu urletele din sala de nașteri devine amuzantă după, nu știu cum naiba! Chiar poți să râzi cu poftă după, când îți amenintești și povestești. (Am vorbit despre asta aici, în MămiciClub, cu o mulțime de mămici. dacă vrei, citește și „Cum a fost și ce-am urlat când am născut….” Am râs cu lacrimi! )

#4 Ahhh, asta e e-sen-ți-a-lă: Dormi cât poți de mult câtă vreme ești gravidă!
Serios, după ce naști, devii mai obosită decât ai fost/vei fi fostîn toată viața vieților tale! Eu nu-mi amintesc să fi tânjit după ceva mai mult decât după somn. Mă durea nevoia de somn! (Doamne, cum e când plânge trei sferturi de noapte!!)

#5 E absolut OK să bocești! E de la hormoni!
În timpul sarcinii, legiuni de hormoni se năpustesc asupra ta. Și nu pleacă așa, cu una, cu două nici după ce ai născut. Și plânsul e unul dintre efectele acestui… „atac”. Plângi când îți vine, nu e nicio problemă! Nu ești… „greșită”!

#6 Și pe tată o să îl ia plânsul. Și asta e OK!
… Și e posibil să îl lovească atunci când te aștepți mai puțin. Nu te speria (în caz că-ți vine să te sperii, ceea ce e foarte posibil). Și lui i se schimbă… tot!

#7 Bunici, mătuși… și bariere pe care poți simți nevoia să le pui
Sigur că toți cei dragi se bucură cu tine, cu voi, dimpreună cu voi. Și o fac din toată inima! Dar e foarte posibil să simți nevoia de spațiu. Să fiți doar voi: tu, bebe, tata. Spune ce simți, mai mult ca sigur vor înțelege. Poate nu chiar pe loc, dar până în final vor înțelege. La urma urmelor, e despre voi acum. În primul rând despre voi!

Habar n-am dacă pe voi vă ajută la ceva, dar știu sigur că mie mi-ar fi fost de maaare folos!