redactia
Bunicul și-a pierdut mințile pe când eu aveam 10 ani. Părinții mă trimiteau vara „la bunica”, de parcă bunicul nici nu exista.
Ei locuiau într-o casă veche din lemn, de aceea spuneam în glumă că mergem la țară la bunici, deși locuința lor se afla într-un sector privat al unui oraș cu peste un milion de locuitori.
Bunicul și bunica aveau trei fete, mama era cea mai mică, la fel și eu eram mezinul printre nepoți, care eram, la fel, trei. În fiecare vară surorile ne lăsau în grija bunicii.
Țin minte încă pe la 4 ani bunicul ne lua la el la serviciu. Era paznic de noapte la un dispensar și noi toți trei alergam pe coridoare, urcam pe acoperiș, priveam orașul plin de lumini… Dar în scurt timp bunelul a început să-și piardă cumpătul.
Într-o zi ne-a anunțat că a fost răpit de extratereștri. În timpul mesei el putea dintr-odată să înceapă a vorbi despre nava spațială, care stă pe acoperișul centrului comercial.
Eu eram încă micuț, așa că credeam tot ce spune, iar verișorii mei mai mari râdeau de mine și au început să-l evite pe bunelul. Pentru mine el rămăsese un interlocutor interesant și adecvat, îmi plăcea să ascult istoriile lui despre farfurii zburătoare.
Când toți au început să-i întoarcă spatele, eu m-am apropiat de el și mai mult.
După ce am mai crescut, mi-am dat seama că nu există niciun fel de farfurii zburătoare și că bunicul pur și simplu îmbătrânește. Uneori râdeam și eu împreună cu verișorii de ceea ce spunea el, fapt care îl supăra. Bunicul se întorcea și mergea indispus în camera sa. În aceste momente mi se făcea milă de el și îl urmam în odaie, rugându-l să-mi mai povesteacă ceva.
Apoi a murit tata. El era militar, așa că locuiam cu toții la un cămin, așteptând ca statul să ne ofere apartamentul promis. După decesul lui, șansele de a-l primi au scăzut considerabil, iar mama a început să aibă probleme cu alcoolul. Pe la 13 ani rămăneam deseori singur acasă, pentru că mama înnopta la unul dintre prietenii săi de pahar. În acestă perioadă murise și bunica. Noi cu mama am decis să ne mutăm la bunelul pentru a avea grijă de el.
În general, bunicul avea un comportament normal, doar că era ocupat cu un proiect „mai neobișnuit”. După ce a murit bunica, el a început să sape în spatele casei un șanț rotund. Mama începuse din nou să bea, iar bunicul mă cuprindea ușor, șoptindu-mi la ureche: „Totul va fi bine, așteaptă un pic și vom zbura.”
Venise toamna și eu trebuia să merg la ore. Au venit surorile mamei și au început să discute despre situația bunelului. S-au gândit să-l ducă la spitalul de psihiatrie, dar bunelul a zis răspicat că e „normal” și că nu are ce căuta acolo. Și într-adevăr, bunicul îngrijea de el, de gospodărie, mergea la cumpărături, făcea mâncare. Unde mai pui că avea și o ocupație foarte solicitantă – construcția din spatele casei.
Pentru a nu pierde camera din cămin eu am mers să locuiesc acolo singur, la 14 ani. Mama venea din când în când și îmi aducea de mâncare.
Vara am venit din nou la bunelul. Timp de un an mama a îmbătrânit foarte mult, bunelul continua să consturiască, dar nu permitea nimănui să vadă ce. Verișorii mei încercau să mă determine să-l conving pe bunelul să vândă lotul de pământ. Pentru asta ei mi-au promis că îmi vor cumpăra mașină la împlinirea majoratului.
Vara viitoare când am venit, bunelul finisase construcția. Cu toții și-au dat seama despre ce e vorba – era o pistă de decolare pentru farfurii zburătoare. Mama mi-a zis că au venit niște oameni și i-au propus o sumă foarte mare pentru lot.
În ultimul an de studii a decedat mama. Bunicul a organizat singur înmormântarea. Eu căzusem într-o depresie, iar mătușele mele încearcau să mă scoată din ea. Cu rezultate foarte proaste am terminat studiile, iar într-o zi am fost sunat de bunelul, care mi-a zis că zboară în curând și că trebuie să vin cât mai repede ca să-mi iau rămas bun de la el.
Am venit a doua zi. L-am găsit fără suflare pe acea pistă din spatele casei. După înmormântare, notarul ne-a citit testamentul. Casa îmi fusese lăsată ca moștenire doar mie. Verișorii m-au privit chiorâș și au plecat.
Eu rămăsesem singur. Am mers pe această construcție și am găsit într-o gaură vreo 5 contracte nesemnate de vânzare-cumpărare a lotului. Pe fiecare dintre ele suma propusă era tot mai mare, ultimul contract avea doar o săptămână.
Bunicule, tu ai negociat tot acest timp? Tu ai construit această pistă pentru a-ți arăta încăpățânarea? Tu ai făcut totul pentru a-l salva pe unicul nepot, care te mai iubea? Îți mulțumesc bunicule! Te iubesc și te voi iubi mereu!
