redactia
Săptămâna trecută trebuia să-i ducem pe copii la medic. Am ieșit din casă cu soția și fiica mai mică, iar în curtea vecină l-am așteptat și pe fiul nostru mai mare, care venea de la școală.
Fiind deja la intrarea în spital, cineva a sunat-o pe soție: „Bună ziua. Copilul dvs. și-a pierdut ceasul inteligent, am găsit în el numărul dvs. de telefon și v-am sunat ca să veniți să-l luați. Stăm pe adresa respectivă, vă aștept!”
Fiul, cu o față vinovată, abia atunci înțelesese că și-a pierdut ceasul. A recunoscut că și l-a scos în drum spre casă, pentru a alerga cu băieții, l-a pus în buzunarul lateral de la geantă, dar se pare că a uitat să încheie fermoarul.
După consultația la medic, am trecut la magazin pentru a lua un mic prezent ca recompensă bărbatului care a hotărât să găsească stăpânul ceasului. Ne-am gândit că o cutie de ciocolate va fi o alegere potrivită.
Ajunși la destinație, fiul i-a înmânat prezentul, i-a spus „un mare mulțumesc” și și-a recuperat bucuros ceasul.
Acasă i-am explicat fiului că trebuie să fie mai atent la lucrurile personale și că de data asta i-a mers, pentru că l-a găsit un om bun.
Istoria însă nu se încheie aici. Aseară, venind acasă, mi-a aminintit că am uitat să iau mâncare pentru pisică. Am făcut cale întoarsă spre magazinul zoo, iar pe lângă o trecere dintre blocuri mi-a tăiat calea un puști, care alerga grăbit după minge. Când am ieșit din trecerea îngustă și întunecoasă, în zăpadă am găsit un telefon „proaspăt căzut” pentru că încă era cald și în funcțiune. Am încercat să-l deblochez, nu avea parolă.
Când am ajuns acasă, am apelat din telefonul găsit contactul „Tata” l-am anunțat ce s-a întâmplat și unde să vină ca să-și recupereze pierderea. Peste câteva minute, la acest telefon a sunat o tânără care mi-a zis că a sunat la rugămintea băiatului căreia îi aparține telefonul pierdut. I-am spus adresa și ei, iar între timp am ieșit afară. Peste 5 minute s-a apropiat tânăra, care a sunat și prietenul ei bucuros – acel puști cu mingea, care mi-a tăiat calea, avea cel mult 10 ani.
I-am întors telefonul, iar el mi-a mulțumit cu un zâmbet până la urechi. I-am zis să nu uite să încheie fermoarele și să-l sune pe taică-său ca să-l anunțe că și-a luat deja telefonul.
La vreo câteva ore după ce plecase, în ușă a sunat cineva. Era acel puști cu mingea și telefonul, mi-a adus o cutie de ciocolate ca să-mi mulțumească!
Ce a fost asta? Nu știu! Soarta, bumerangul, karma… numiți-o cum vreți. Eu însă mi-am învățat lecția și cred că trebuie s-o înveți și tu!
Întoarce lucrurile care nu-ți aparțin și trăiește cu o conștiință curată!
