redactia
Fericirea… un cuvânt atât de simplu și atât de des pronunțat. Ne dorim cu toții să fim fericiți și ne urăm unii altora să fim fericiți. Iar dacă e să verificăm câte astfel de dorințe se împlinesc sau câți oameni se consideră fericiți, cu siguranță vor fi mult mai puțini.
A fi fericit nu înseamnă să ai bani, să n-ai probleme și să râzi neîntrerupt, pentru că așa ceva pur și simplu nu există, iar noi credem că vom fi fericiți anume atunci.
Problema noastră este că noi nu știm să fim fericiți, că noi nu știm să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să ne bucurăm de fiecare mărunțiș, pe care ni-l oferă viața.
O să-ți relatăm o pildă, care o să te ajute să-i faci fericiți pe copiii tăi, dar nu numai.
Era odată un bătrân înțelept. El iubea să meargă pe drum și să examineze natura, să se bucure de culorile frumoase ale primăverii. Într-o zi, în timpul unei plimbări, bătrânul s-a întâlnit cu un bărbat, care ducea în spate ceva extrem de greu. Atât de greu că îi tremurau picioarele când pășea pe pământ.
-De ce te supui unei munci atât de grele, care îți aduce suferință? – a întrebat înțeleptul.
-Eu sufăr pentru ca nepoții și copiii mei să fie fericiți, – a răspuns sărmanul. – Străbunicul meu a muncit din greu pentru bunicul meu, bunicul a muncit pentru tatăl meu, tata a muncit cu sudoare pentru mine, iar eu o să sufăr pentru fericirea copiilor mei.
-Dar a fost cineva fericit în familia ta? – a întrebat curios bătrânul.
-Încă nu, însă copiii și nepoții, cu siguranță, vor fi fericiți! – a răspuns visător bărbatul ugilit.
-Din păcate un analfabet nu poate învăța pe cineva să citească, iar un castor nu poate să educe un vultur! – a spus, răsuflând adânc, bătrânul. – Trebuie să înveți tu mai întâi să fii fericit, atunci o să-i poți învăța și pe copiii tăi ce înseamnă fericirea. Acesta va fi cel mai bun dar, pe care îl vei putea oferi.
