redactia
„Are o malformație incompatibilă cu viața”, a spus medicul la ecografie. E în natura noastră ca suferința să ne poată împietri. Să ne înghită ca un balaur și să ne facă prizonierii deznădejdii. Dar tot în natura noastră se poate ascunde o forță fabuloasă, incredibilă care te poate face să vrei dăruiești tot exact atunci când tu simți că pierzi tot.
Decizia și viața după verdictul „malformație incompatibilă cu viața”
Keri Young era însărcinată în săptămâna 19. Simțea când micuța Eva se vânzolește, când sughite, îi văzuse și îi auzise inimioara cum bate… Era, ca toate viitoarele mame, nerăbdătoare să o aducă pe lume, să o ia în brațe, să o mângâie, să o vadă cum zâmbește și cum crește. Era, ca toate viitoarele, nerabdătoare și temătoare.
Când suntem însărcinate, ne dorim cel mai mult ca bebe să se dezvolte, să crească și să fie sănătos. Și probabil că toate ne temem, măcar un pic, de o veste proastă la aproape orice vizită la medic.
Pentru Keri, una dintre aceste vizite a fost iadul. Iadul de după ecografie. Micuța Eva avea o inimă perfectă. Avea mânuțe și piciorușe perfecte. Avea plamâni, ficat și rinichi perfecți. Dar avea și anencefalie.
Un bebeluș salvator de vieți. Și iubirea care se naște din suferința unei mame
În săptămâna 19 de sarcină, verdictul a fost crunt: bebelușul nu are creier
Anencefalia e o malformație congenitală incompatibilă cu viața. Copilul nu are cerebel. Nu are encefal. Nu are creier.
Decizia unei mame: “Scurta ei trecere prin lume trebuie să aibă un rost!”
Pentru Keri și soțul ei, Royce, primele secunde de la aflarea veștii au fost devastatoare. Apoi, de parcă forța întregului Univers se adunase în ea, Keri a ridicat privirea și a spus: “Voi duce sarcina la termen! Putem dona organele ei?”
Eva avea să trăiască foarte puțin. Speranța de viață în cazul bebelușilor care se nasc cu asemenea malformații e de ordinul zilelor. Dar avea să își întâlnească părinții, iar părinții o puteau lua în brațe, pentru ca mai apoi viața ei să salveze alte vieți înainte de a se stinge. Povestea acestei mămici incredibile a fost împărtășită lumii de soțul ei, pe pagina lui de Facebook.
Mă uit la ea cum doarme și văd cum fetița noastră se mișcă…
Iată textul integral al lui Royce:
Noaptea trecută, înainte să plec la New Orleans, mă uitam la soția mea cea frumoasă cum doarme liniștită pe canapea…
Mă uitam la ea cum stă întinsă, la burtica ei mare înăuntrul căreia fiica noastră se mișcă, fiica noastră care nu va trăi mai mult de câteva zile. Și m-am simțit copleșit de cât de incredibilă e femeia aceasta. Sunt scriitor, asa că am tendința să scriu atunci când simt puternic ceva. Mi-am scos telefonul și am început sa aștern ce gândeam. Și, în seara asta, când stau într-o cameră de hotel la mii de kilometri depărtare și după ce l-am cunoscut pe puștiul grozav pe care îl cheamă Jarrius și care are nevoie de transplant de ficat, mi-am dat seama de ceva.
Vreau să spun lumii întregi cât de minunată e soția mea
Mi-am dat seama că, în loc să păstrez totul pentru mine (așa cum fac de obicei), trebuie să spun lumii întregi cât de minunată e Keri Young. (Keri de care mi s-a făcut dor la doar cinci secunde după ce am plecat de acasă… oricum mă gândesc la ea în fiecare secundă)
malformație incompatibilă cu viața
Imediat dupa aflarea veștii, Keri a luat cea mai curajoasă decizie: duce sarcina la termen, ca să poataă salva viețile altor copii
Mi-am amintit momentul în care am aflat că fiica noastră nu e perfectă. Și cum, la 30 de secunde după ce medicul ne-a spus că nu are creier, Keri a reușit să se smulgă din plânsul care i-a cuprins tot trupul, să ridice ochii și să îl întrebe: “Dacă duc sarcina la termen, organele ei vor putea fi donate?” Îmi amintesc cum doctorul i-a cuprins umerii și i-a spus: “Oh, draga mea, cât de curajoasă ești să spui asta!”
Un fel de “E frumos că ai gândit-o, dar hai să fim serioși!” Dar Keri chiar vorbea serios. Eram la doi pași, prăbușit și cu inima zdrobită, și deodată m-am simțit ridicat lângă ea. Eram spectatorul propriei vieți și priveam cum o supereroină își găsește în ea superputerile. În cel mai crunt moment din viața ei, atunci când a aflat că fetița noastră va muri, i-a luat mai puțin de un minut să se gândească la altcineva și la cum ar putea ajuta…
Soția mea e o ființă absolut remarcabilă și unică
Este una dintre cele mai puternice experiențe pe care le-am trăit vreodată. În cei opt ani de când suntem căsătoriți (iar împreună suntem de 15), au fost multe momente în care m-a uluit și mi-am zis “Sfinte Sisoe, femeia asta s-a măritat cu mine, chiar sunt norocos!” Dar, de data asta, era cu totul altfel. Mi-am dat seama că sunt însurat nu doar cu cea mai bună prietenă, ci și cu o ființă umană absolut remarcabilă și unică.
Tot acest întreg proces a fost brutal, dar o spun precum cineva care a fost cumva spectator, la fel ca oricare dintre voi. Pentru că ea a fost în tranșee în tot acest rastimp. Keri a simțit fiecare lovitură în burtică, fiecare sughiț, fiecare răsucire a copilului. Nu poate uita în nicio secundă a niciuneaia dintre zile că poartă în pântece un copil care va muri.
Ea trebuie să facă față…
Pe ea o doare spatele. Are picioarele umflate. Dar, la ea, lumina de la capătul tunelului celor 9 luni de sarcină se transformă într-un întuneric pe care nu-l va fi simțit niciodată… Și asta la câteva ore sau câteva zile după ce Eva se va naște. Ea este cea care trebuie să facă față întregului proces pe care îl prespune nașterea, de la lactație și până la toată recuperarea…
malformație incompatibilă cu viața
„E nevoie de vieți ca să salvezi alte vieți!”
Și asta fără să aibă în fața ochilor un bebeluș minunat la care să te uiți și să știi că a meritat tot chinul. Am luat împreună decizia de a merge cu sarcina până la capăt din mai multe motive, dar primul și cel mai important a fost acela de a dona organele. Nu spunem asta pentru a încerca să parem niște oameni grozavi sau ceva de felul ăsta… Înainte de a realiza că Eva e vie și că merita să își întâlnească mama și tatăl, gândul nostru a fost acela de a găsi o cale de a merge mai departe.
Este nevoie de vieți pentru a salva vieți
Donarea a fost în mintea lui Keri aproape imediat dupa ce am aflat vestea. Apoi, gândul că ne vom mângâia și îmbrățișa copilul va fi o experiență pe care o vom prețui toată viața. Darul (darurile, de fapt) din trupul micuț al lui Evei contează cel mai mult. Keri și-a dat seama de asta imediat.
Baiețelul acela, Jarrius, poartă un tricou pe care scrie “Este nevoie de vieți pentru a salva vieți”. Toată ziua, nu m-am putut gândi decât la asta. Undeva, mai sunt alți părinți care suferă și speră la un miracol care să le salveze copilul… Asta în vreme ce știu că, pentru asta, copilul altcuiva trebuie să moară. Iar Eva poate fi acest miracol.
malformație incompatibilă cu viața
Ne apropiem tot mai mult de linia de final, iar întâlnirea noastră cu Eva are un preț. Ne vom duce la spital să se nască, dar ne vom întoarce acasă fără bebeluș.
După o încercare grea peste care au reușit să treacă, mulți spun “N-aș schimba nimic!”, dar eu nu voi spune asta. Cu siguranță aș vrea. Vreau să sufle în lumânări la prima aniversare. Vreau să o văd cum se lovește de măsuța noastră de cafea în vreme ce încearcă să învețe să meargă… Vreau sa își dea mesaje cu băieții pe telefon. Vreau să o conduc la altar. Aș vrea atât de mult să schimb totul, dar nu pot.
Soția mea e puternică, e remarcabilă, e incredibilă
Asta e realitatea noastră. Și nimic nu o poate împiedica. De câte ori Harrison se lovește sau trebuie să își desfacă un pansament sau se întâmplă altceva dureros, Keri îl întreabă: “Ești puternic? Ești curajos?” Iar micuțul dă din cap și spune “Sunt puternic! Sunt curajos!” Mă uit la Keri și nici nu trebuie să o întreb. E PUTERNICĂ. E CURAJOASĂ! E incredibilă. E remarcabilă!
E alcătuită din cu totul altceva, e o combinație de spirit, frumusețe, curaj, copilăreală, carcater și integritate, o combinație care s-a transformat într-o femeie uluitoare. Și e soția mea. Nu că aș avea nevoie de o situație cumplită precum asta ca să îmi dau seama, cu adevărat, de tot ce e Keri. Doar vreau ca și restul lumii să afle aceste lucruri despre ea!”
„Ieri i-am spus „Bun venit”, tot ieri ne-am luat răms bun de la draga noastră Eva Grace” – a scris a doua zi, pe Instgram, tătăl ei. Alături de aceste cuvinte, această imagine…
