Părinți de nota 10

”Medicul s-a făcut alb la față. Copilul avea cordonul de cinci ori în jurul gâtului”

”Acum aproape 22 ani, într-o superbă zi de mai, am mers la Spitalul Polizu din București să nasc primul copil. Știam de la ecografie că este fetiță și vârsta îmi permitea să nasc normal. Aveam sub 30 de ani și eram sănătoasă. Singură problema era factorul RH, dar făcusem toate testările și totul era sub control.
În noaptea în care s-a declanșat nașterea, nu am putut să-l trezesc pe domnul doctor la ora 3 dimineata. Mi-am făcut toaleta, m-am pregătit, și la ora 6 soțul l-a trezit pe domnul doctor. Nu voi da numele dumnealui, pentru că între timp a ajuns extrem de celebru. Pe vremea aceea, era proaspăt întors de la un stagiu în Franța.

Am ajuns pe la 7 și ceva dimineața la Polizu. Domnul doctor ajunsese deja și mă aștepta. Am făcut o ecografie și mi-a spus calm că fetița are cordonul ombilical înfășurat de 2 ori, dar nu vor fi probleme, pentru că dumnealui a făcut nașteri normale cu 2 și chiar 3 circulare. Nici prin cap nu-mi trecea atunci ce va urma.

Am mers pe etajul de nașteri normale și o doamna în vârstă mă monitoriza din când în când. Trecuse o ora și aveam dilatația zero. Contracțiile erau deja dureroase și am cerut să vină domnul doctor. Moașa a protestat, spunând că este 9 și ceva dimineață, iar eu voi naște noaptea. M-am speriat și am început să o rog să cheme doctorul, care avea treabă. După o oră, a venit, nervos, și m-a întrebat care e problema. I-am spus ferm că nu doresc să mă chinui 12 ore și l-am întrebat dacă poate grăbi nașterea. S-a mirat, dar a spus că se poate. M-a întrebat din nou dacă vreau să nasc atunci și am spus da, pentru că nu suport durerea. M-a suit pe pat, deoarece eram în picioare, și mi-a rupt apă.

În acel moment, a devenit alb ca cearșaful. După ce mi-a spus că fătul este în suferință fetală, a cerut sala de operație urgent. Apoi am fost mutată într-un scaun cu rotile de pe etajul de nașteri normale pe etajul de cezariene. Acolo, a scos din sala de nașteri o mămică care era programată. Am aflat ulterior că acea mămică a făcut scandal, atunci însă nu-mi spunea nimeni nimic. Brusc, în jurul meu au apărut vreo 15 halate verzi și albe. Toată lumea făcea ceva cu o viteză de nedescris.

Mi-au băgat un ac în venă și am spus că vreau să știu ora nașterii. Pe când vorbeam, am adormit în mai puțin de 1 minut. Apucasem să mă uit la ceas pentru că nu avusesem timp să-l scot. Am născut cu cămașa de noapte și halatul pe mine, ceasul la mână. Era 10.45 când m-am uitat la ceas. Ora nașterii a fost 10.52. În 7 minute de la anestezie am născut.

Când m-am trezit, era noaptea târziu. Eram la reanimare și nu voi povesti acum durerile din acea noapte, nici faptul că nu am avut calmante, nici eu, nici vecina mea de salon. Eram într-un spital de stat și așa era pe vremea aceea. Dar, a doua zi, tot spitalul știa că domnul doctor este un erou, pentru că a salvat un caz imposibil. Statistic, o dată la 1 milion de nașteri sunt 5 circulare!

M-am întâlnit anul trecut cu domnia sa, care și-a adus aminte că au fost 5 circulare, nu 2 sau 3 cum văzuse la ecograf, și că, dacă nu făcea cezariană, copilul ieșea legumă. Nu l-am contrazis, dar dacă Dumnezeu nu mă făcea suficient de fricoasă să nu vreau să nasc normal, oare nu ar fi fost prea târziu pentru cezariană?

Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă mai treceau câteva ore și aș fi ajuns în sala de operație prea târziu.
Astăzi, am o fiica superbă, studentă în anul 3, care a fost ocrotită de când a venit pe lume. Dumnezeu a fost cu ea și cu mine în acea zi și, de atunci, mereu am simțit acest lucru. Toată furia mea de atunci s-a transformat apoi într-o imensă recunoștință și am ales să nasc și al doilea copil tot cu domnul doctor, de data această, însă, am programat din timp cezariana, ca să evit orice surpriză”.