Părinți de nota 10

Ce trebuie sa faci urgent daca bebelusul a cazut din pat

Oasele bebelusilor sunt foarte fragile, dar cu toate acestea fracturile nu sunt foarte comune in randul lor. Daca copilul a cazut din pat, mai intai, trebuie sa stai calma. Gandesti mai bine si actionezi mai rational daca ai mintea limpede. Astfel, poti stabili daca trebuie sa duci copilul la Urgenta sau daca e doar o cazatura usoara.

Ca sa iei cele mai bune masuri trebuie sa faci o evaluare corecta a catorva lucuri. In primul rand, de la ce inaltime a cazut copilul? Era pe un scaun, pe pat sau pe canapea?

Cu sau fara sange
Loviturile la cap sau la spate sunt cele mai delicate. Verifica rapid daca are vreo rana deschisa. Daca ii curge sange, acopera rana cu un tifon si efectueaza o presiune usoara. Daca sangerarea nu se opreste si rana este mare, atunci trebuie sa mergi de urgenta la Camera de garda a celui mai apropiat spital.

Daca rana este mica, iar sangerarea se opreste la aplicarea de presiune, poti astepta sa vezi cum se vindeca. Totusi, tine cont ca poate curge mult sange dintr-o rana la cap, chiar daca aceasta nu este periculoasa.

Daca nu vezi pete de sange, cauta cu varful degetelor un cucui sau o adancitura pentru a stabili astfel locul unde s-a lovit. De cele mai multe ori este suficient sa aplici gheata. Cu toate acestea, ar trebui sa fii atenta si la alte simptome.

Varsaturi si durere
Daca copilul vomita imediat dupa ce a cazut, este cazul sa-l duci la spital. Cu toate acestea, daca copilul varsa abia dupa ce a plans cateva minute nu e cazul sa-ti faci griji.

Este normal ca gatul bebelusului sa se irite atunci cand plange, apoi sa inceapa sa tuseasca si chiar sa vomite. Totusi, daca acest lucru se intampla repetitiv si cu putere, trebuie sa soliciti ajutor medical.

Durerea este si ea un bun indicator. Din nou, daca va disparea repede, nu ai de ce sa iti faci griji. Pe de alta parte, daca durerea nu dispare si copilul plange si tipa necontenit, cel mai bine este sa mergi cu el la Urgente.

Citeste continuarea pe qbebe.ro

Loading...