Părinți de nota 10

Ce a făcut o mamă disperată că nu-i răspund copiii la telefon. Toți părinții pot să învețe din asta

Sătulă de faptul că nu i se răspundea la telefon atunci când își suna copiii, o mamă din SUA a luat măsuri.

Sharon Standifird a simţit că trebuie să acţioneze atunci când copiii ei îi ignorau apelurile.

Realizând că şi alţi părinţi se confruntă cu aceeaşi problemă, Sharon a avut o idee genială: a creat o aplicaţie prin care mobilul acestora să se blocheze până când nu îşi sună părinţii, potrivit thelaughbible.com.

„Am început să fac cercetări şi m-am informat ca să ştiu cum să dezvolt o aplicaţie”, a declarat Sharon. În timp, mămica a reuşit să dezvolte aplicaţia numită sugestiv „Ignore No More”.

Ea este disponibilă pe Android şi funcţionează astfel: dacă nu îţi suni părinţii, telefonul se blochează şi poate apela doar serviciul de urgenţă şi numerele alese în prealabil de părinţi.

Aparatul se deblochează doar după ce părinţii sunt sunaţi. Desigur, aplicaţia a provocat reacţii diferite. Unii oameni au apreciat ideea, găsind în sfârşit o soluţie pentru problema lor, în timp ce alţii au descris invenţia ca fiind una care promovează „privarea de libertate”.