Părinți de nota 10

Adevărul neștiut despre bebelușii regali

În urma mediatizării intense a familiei regale britanice, bebelușii regali au devenit de mare interes pentru opinia publică. Există însă un adevăr neștiut despre tradițiile pe care le presupune venirea pe lume într-o familie încoronată. Noi îți dezvăluim o mare parte dintre ele, precum și semnificațiile care se ascund în spatele lor.

Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, se află sub atenția presei încă din ziua nunții. Prin urmare, nici sarcinile regale nu au făcut excepție. Astfel, au ieșit la iveală o mulțime de informații mai puțin cunoscute cu privire la tradițiile pe care le respectă familia regală.

Tradiții, superstiții și dezvăluiri istorice privind bebelușii regali
– Capetele încoronate obișnuiau să apeleze la eforturi extreme pentru a da naștere unui băiat. Deoarece moștenitoarele femei își puteau lua locul la tron doar ca ultimă instanță (de exemplu, dacă nu există niciun bărbat în linia de succesiune), se făceau eforturi nebănuite pentru a se asigura că o regină dă naștere unui băiat. Conform curatorului Tracy Borman, au fost implementate o serie de reguli de către mama lui Henry al VII-lea, precum: mamele regale puteau să fie servite doar de mame, nu era permisă lumină naturală (toate geamurile erau acoperite și chiar găurile de cheie), focul era aprins chiar și vara. Se considera că sexul bebelușului nu era stabilit până la naștere, iar factorii externi (teoretic controlabili) puteau juca un rol important în acest sens.

– Nașterile regale obișnuiau să se bucure de o audiență generoasă. Pentru a preveni înșelăciunile (înlocuirea unui nou-născut mort cu unul viu), când avea loc o naștere în familia regală se bucura de o audiență imensă. Moașele, medicii, cameristele și curtenii obișnuiau să se înghesuie în dormitor pentru a se asigura că nu are loc nicio fraudă. Conform istoricului Carolyn Harris, tradiția a fost inițiată în timpul domniei lui James II și a soției sale, ai căror copii muriseră în copilăriei până la James Frances Edward. La nașterea sa au fost martori mai mult de 40 de curteni; în ciuda efortului său multe persoane au continuat să considere că fiul lor a fost introdus în încăpere în mod fraudulos; nu a fost acceptat de public deoarece s-a născut catolic.

bebelusii regali

– Nașterile recente au inclus câteva personalități. După cum a declarat istoricul Carolyn Harris, după nașterea lui James Edward Harris menționată anterior, toate nașterile regale până la Prințul Charles au presupus prezența unui reprezentant al guvernului pentru a certifica faptul că a avut loc o naștere regală. Deși nu era la fel de bizar ca audiența enormă din trecut, cu siguranță nu era confortabil. Arhiepiscopul de Canterbury, Episcopul Londrei și secretarul de acasă erau așteptați să ia parte la naștere. În final, doar secretarii mai participau, la nașterea Reginei și a Prințesei Margaret aceștia fiind încă prezenți. Ultimul bebeluș regal născut cu prezența secretarului a fost Prințesa Alexandra de Kent, verișoara Reginei, în anul 1936.

– Regina Victoria a fost prima care a folosit anestezia la naștere. Alături de prințul Albert, cei doi au avut 9 copii, dar regina a detestat să fie însărcinată. În 1848 era însărcinată cu cel de-al șaselea copil și a solicitat să primească un medicament în timpul travaliului și al nașterii. Însă până la al optulea copil din 1853 rezervele medicilor au dispărut și a putut primi cloroform în timpul nașterii cu prințul Leopold. Regina însăși a desemnat cloroformul drept ceva liniștitor și plăcut peste măsură, trimițându-l cadou fiicelor și nepoatelor când au trecut prin experiența nașterii.

– Spitalele și prezența taților în încăperea de naștere sunt obiceiuri moderne. Anne, Prințesa Regală, s-a îndepărtat de tradiție când a ales să nască la Spitalul St.Mary din Londra deoarece a preferat prezența ginecologului său. Până atunci toți bebelușii regali au venit pe lume acasă și chiar regina Elisabeta a II-a s-a născut prin cezariană în casa bunicilor din Londra. De asemenea, o altă îndepărtare de tradiție este obiceiul ca tatăl să asiste la naștere. Acest obicei s-a schimbat odată cu Prințul Charles, care a rămas în cameră cu prințesa Diana când a născut în 1982 pe Prințul William. La fel a ales să procedeze și prințul William cu copiii săi.

– Există în prezent trei generații de moștenitori. Când Prințul George s-a născut în iulie 2013, a fost prima dată în 119 ani când existau trei generații de moștenitori la tron. Ultima dată când monarhul și-a întâlnit nepotul a fost pe vremea Reginei Victoria. În acest mod nașterea regală asigură linia de succesiune pentru cea de-a treia generație; există regina suverană și trei moșternitori – Charles, moștenitorul prezumtiv William și noul prinț bebeluș.

– Nașterile regale sunt anunțate cu șevalete și tunuri. Anunțarea oficială a unei nașteri regale este plină de secole de tradiție. Protocolul impune ca Regina să fie informată despre naștere înainte de publicul general, iar anunțul public să implice multă pompă și fast. Astfel, când a venit pe lume Prințul George, Palatul Buckingham a anunțat nașterea cu o proclamație înrămată pe un șevalet de lemn cu aur, amplasat în interiorul porților, tradiție utilizată încă din secolul 18 pentru nașteri și decese regale. Însă la nașterile următoare au existat și anunțuri de tipul comunicatului de presă, sub formă electronică.

– Numele regale sunt alese cu mare grijă. Imediat cum a fost anunțată sarcina regală, au început să apară speculații cu privire la numele bebelușului. Lista din care Prințul William și Ducesa de Cambridge au putut alege este destul de limitată; tradițiile și moștenirea culturală sunt importante pentru capetele regale, prin urmare au tendința de a-și denumi copiii după strămoși. Copiii care nu se află în linie de succesiune directă au libertate mare de alegere (de exemplu, fiica Prințesei Anne se numește Zara, iar fiica Zarei se numește Mia Grace). Dar în cazul lui William și Kate, George Alexander Louis și Charlotte Elizabeth Diana au precedent regal. Preferințele pentru fete sunt Alice, Victoria și Elizabeth, iar pentru băieți Arthur, Philip și Henry.

– Există câteva reguli stricte cu privire la botezul regal. În pofida tuturor regulilor din jurul unui anunț al unei nașteri regale, nu există un protocol regal strict când vine vorba despre creștinarea bebelușului – aceasta depinde complet de familie. Înainte de anul 2013 bebelușii erau botezați de Arhiepiscopul de Canterbury în Buckingham Palace, dar după acest an ceremonia a avut loc în Capela Regală din Palatul St. James, iar lista de invitați a inclus doar 22 de persoane. O altă abatere de la tradiție a constat în faptul că William și Kate au ales prieteni apropiați și membri ai familiei să le fie nași lui George și Charlotte.

– Toți bebelușii regali sunt creștinați într-o robă de inspirație victoriană. Bebelușii prințului William și ai lui Kate au purtat o rochie similară celor purtate de bebelușii regali încă din 1841. Roba originală a fost retrasă după instrucțiunile Reginei, fiind prea fragilă; a fost prima dată folosită de Regina Victoria pentru fiica cea mare. Este realizată din mătase cu dantelă și în 163 de ani de folosință a fost purtată de 62 bebeluși regali, inclusiv de Regina Elisabeta, Prințul Charles și Prințul William. Prințul George a fost al patrulea care a purtat noua robă.