Părinți de nota 10

Cum ajutăm o proaspătă mămică

Cum ajutăm o mămică după ce a născut?
Nu ştiu cum e mai bine să procedez: să fac o listă cu lucruri inutile pe care le poate primi o mămică care tocmai a născut sau să vă dau idei pentru a le ajuta cu adevărat pe proaspetele mămici?

Imediat după ce am născut am început să primesc tot felul de minunăţii mai mult sau mai puţin folositoare şi, pentru că atunci nu am avut nici dispoziţia şi nici energia să discut despre asta şi să mă descarc, o s-o fac aici. Îi rog pe membrii familiei să mă scuze şi să înveţe din asta.

În primul rând am primit flori, multe flori, chiar din clipa în care am ieşit din sala de operaţie. Ei bine, dragii mei, pe lângă faptul că florile rămân pe holurile spitalului la mila asistentelor, acestea nici nu sunt analgezice, nici nu se mănâncă şi nici pe placul bebeluşului nu sunt. Eu chiar am dat o “atenţie” ca să-mi fie aduse florile din post-operator la uşa salonului, dar acolo au rămas pentru că atunci când m-am externat am plecat doar cu cel mai important bagaj, copilul. Pentru altceva n-am mai avut ochi.

Iar dacă insistați pe partea cu cadourile, vă sugerez pachetul ”La început de drum”.. Credeți-mă, nu veți da greș! Aveți AICI toate detaliile.

Am mai primit şi hăinuţe pentru un bebe de aproape un an şi, vă rog să staţi jos, toate detaliile despre zodia copilului. Ba, mai mult decât atât, am fost ţinută la curent prin sms cu previziunile astrale ale fiecărei zile din viaţa micului Peştişor. Am primit bijuterii, felicitări şi o grămadă de telefoane cărora nu puteam să nu le răspund, iar majoritatea celor care mă sunau mă întrebau cum e să fii mamă. Răspunsul a fost “Uite aşa!”

Şi, să nu uit: am primit sfaturi, multe sfaturi, deşi nu mi le-am dorit.

Eu nu aş fi avut nevoie decât de linişte şi de somn lângă copilul meu. Iar copilul meu ar fi avut şi el nevoie tot de linişte şi să doarmă lângă mine. Am fi putut să dormim aşa trei zile, fără întrerupere.

Aşa că, pentru o eventuală următoare naştere, aş vrea să fac un îndreptar pentru toată familia şi toţi prietenii mei. Iată care sunt lucrurile de care (nu) are cu adevărat nevoie o femeie care tocmai a născut:

1. Nu daţi telefoane inutile. Voi sunteţi ultima grijă a unei proaspete mămici. Felicitările se pot transmite fie prin SMS mamei, fie prin telefon tatălui (dar, cum probabil acesta va fi uşor în stare de ebrietate, daţi-i tot un SMS, îl va citi a treia zi).

2. Are rost să mai spun că florile la maternitate n-au absolut nicio utilitate?

3. Renunţaţi la hăinuţele-cadou! Cam ce credeţi voi că a făcut mămica în timpul sarcinii? Doar nu a stat cu ochii în tavan, liniştită şi visătoare la ce hăinuţe drăguţe va primi copilul ei cadou. Şi-a făcut deja stocul, vă asigur.

4. Dacă tot insistaţi cu îmbrăcămintea, ar fi bine să aveţi în vedere că cel mic creşte şi anotimpurile se schimbă. Nu cumpăraţi haine de vară care i se vor potrivi copilului în decembrie. Dar, vă rog să nu cădeţi nici în cealaltă extremă, copiii nu cresc chiar vertiginos. Aşa că nu veniţi la maternitate cu hăinuţe pentru prima zi de grădiniţă şi nici cu prima pereche de clăpari a micuţului.

5. După externare, când proaspăta mămică şi bebeluşul ajung acasă, nu săriţi imediat în vizite. Aşteptaţi să fiţi invitaţi.

6. Dacă nu puteţi să respectaţi punctul 5 pentru că sunteţi mult prea nerăbdători, măcar nu vă comportaţi ca nişte musafiri care aşteaptă să fie invitaţi să stea jos şi apoi să fie serviţi. Cumpăraţi-vă sucul, berea sau ceaiul pe care vreţi să-l beţi, dar cel mai indicat ar fi să nu staţi atât de mult încât să vi se facă sete.

7. Nu puneţi bani pe copil! Nu ştiu care este originea acestui obicei, dar mie mi s-a întâmplat de câteva ori să mă trezesc cu bancnote la câţiva milimetri de bebeluşul meu, mai exact de pielea lui perfectă, curată şi sensibilă. Nu zic că nu e bine să daţi nişte bani (se accepta şi valută, nu există sumă maximă, sistemul e foarte permisiv din punctul acesta de vedere, deci staţi liniştiţi), dar evitaţi contactul pielii bebeluşului cu banii care sunt atât de murdari (la propriu).

Dacă vreţi să ajutaţi o femeie care tocmai a născut:

1. Preparaţi-i ceva de mâncare. Sau, şi mai bine, întrebaţi-o ce ar dori să mănânce. Vă zic sigur că îi veţi fi de mare ajutor. Eu nu voi uita niciodată plăcinta cu mere pe care am primit-o de la vecina de la etajul 7. A bătut discret la uşă, mi-a dat un platou cu plăcinte calde, m-a felicitat şi mi-a spus că va veni într-o zi să-l vadă şi ea pe cel mic.

2. Mergeţi la ea o zi întreagă şi faceţi toate treburile casei, tot ce ar putea avea nevoie: spălaţi vasele, duceţi gunoiul, faceţi curat, călcaţi haine.

3. Protejaţi-o pe mămică. Are nevoie doar să stea cu bebeluşul şi să se odihnească. Serviţi-i masa la pat, duceţi-i ceaiul pe noptieră, ţineţi-i bebeluşul în braţe cât face un duş.

4. Plimbaţi câinele sau periaţi pisica. Există mame care iubesc animalele şi au câte un pet în casă de îngrijirea căruia nu se mai pot ocupa prea bine, mai ales în primele zile de după naştere. Aveţi voi grijă de animal, aţi putea chiar să-l luaţi câteva zile în excursie la voi acasă.

5. Faceţi cumpărăturile. Umpleţi frigiderul şi faceţi o aprovizionare de la farmacie cu toate cele necesare primelor săptămâni cu bebeluşul. Nici tăticii nu sunt foarte doritori ca în primele zile cu bebeluşul să îşi petreacă timp printre rafturile magazinelor, aşa că gestul vostru va fi mai mult decât binevenit.

6. Păstraţi liniştea. Sau nu vorbiţi neîntrebaţi. Primele zile acasă sunt foarte grele pentru mamă. Are nevoie de timp pentru a se obişnui cu noul ei rol. Încercaţi să n-o solicitaţi prea tare. Nu degeaba unele mamifere se ascund ca să nască. Omul, în schimb, deşi are nevoie de linişte, se înconjoară de oameni care vorbesc mult şi dau sfaturi.