redactia
Adelina Toncean avea doar 25 de ani când l-a adoptat pe Cristi, un băiețel de 3 ani abandonat în spital, care suferea de o boală incurabilă. I-a văzut întâmplător poza într-un ziar și a știut „că va fi copilul meu”. Lucrase o vreme în presă, pe domeniul social, și recunoaște că „ajungeau la mine multe cazuri de copii bolnavi”, dar nu făcuse niciodată voluntariat. Când l-a adoptat pe Cristi lucra într-o corporație și și-a continuat „viața de corporatistă având un copil”. După ce Cristi nu a mai fost, viața ei s-a schimbat complet: a renunțat la orice altceva pentru voluntariat în preajma copiilor abandonați în spitale. De curând, Adelina a înființat Blondie. Asociația poarta numele de alint al lui Cristi și se luptă să ducă mai departe visul lui: acela ca nimeni să nu mai moară de „boala copilului abandonat”: „El a murit și mi-a lăsat misiunea asta de a face ceva pentru alți copii ca el”.
„Blondie este visul meu demult, de când un copil născut cu o problemă gravă a intrat în viața mea și mi-a devenit copil, dar pentru că diagnosticul s-a făcut prea târziu, a murit și mi-a lăsat misiunea asta de a face ceva pentru alți copii ca el. Nu i-am spus Cristi sau Copiii bolnavi abandonați. Blondie înseamnă și alintul ăla, iubirea aia pe care o primești indiferent cât de bolnav ești. Indiferent că viața îți este anunțată lungă sau scurtă, meriți să fii Blondie – să fii alintat, să fii iubit, să fii luminos. Și să dai voie până la urmă și părții ăsteia să se vindece, pentru că iubirea chiar vindecă. Asta înseamnă Blondie, că indiferent de cum arată viața într-un anumit moment, e despre iubire”, spune Adelina Toncean.
Adelina Toncean este mama a doi copii bolnavi abandonați în spital, pe care i-a înfiat: Cristi, care ar fi împlinit anul acesta 18 ani, a murit acum 4 ani. Andrei are 5 ani și este un „miracol medical” – este perfect sănătos după ce a fost diagnosticat cu aceeași boală ca și Cristi și i s-au dat puține șanse de supraviețuire.
Cristi și Andrei s-au născut cu transpoziție de vase mari – o malformație gravă a inimii, care se poate corecta doar dacă este operată în primele săptămâni de viață. Cei doi băieți nu s-au întâlnit niciodată – Adelina l-a cunoscut pe Andrei la două săptămâni după ce îl pierduse pe Cristi.
După ce l-a pierdut pe Cristi, acum 4 ani, Adelina a renunțat la job-ul ei dintr-o corporație și a decis să își dedice timpul și energia copiilor bolnavi abandonați în spitale, cu toate că nu făcuse niciodată volunariat. A făcut asta timp de câțiva ani, ca voluntar la Inima Copiilor.
Anul acesta, Adelina a decis să își înființeze propria asociație care să lupte pentru copiii bolnavi abandonați în spitale. I-a pus numele Blondie, după numele de alint al lui Cristi, și a lansat-o la finalul lunii iunie.
Asociația Blondie, fondată de Adelina, va lupta să ajute copiii bolnavi abandonați în spitale. Asta pentru că „Cristi a murit de boala copilului abandonat.”
Ce își propune Blondie să facă pentru copiii bolnavi abandonați: voluntari care stau cu copiii în spitale, o caravană pentru monitorizarea sarcinilor în mediul rural, unde multe femei nu au acces la servicii medicale, și căsuța Blondie – o casă unde să le poată asigura copiilor grav bolnavi care au nevoie de îngrijire tranziția de la spital acasă, pentru acele cazuri în care familiile nu au condiții pentru ei.
Cristi, fiul Adelinei
Cristi ar fi împlinit anul acesta 18 ani: „Era îndrăgostit când a murit”
Cristi ar fi împlinit anul acesta 18 ani. Ar fi votat pentru prima dată, așa cum își dorea. „Spunea mereu că în 2019 va vota prima dată. Era fascinat de Obama, de Kennedy și de Ayrton Senna. Voia să își facă un blog de investigații și să investigheze moartea lui Ayrton Senna și a lui Kennedy. Era fascinat de tot ce ține de America și de Obama”, povestește Adelina.
Cristi avea 2 ani și jumătate când el și Adelina s-au întâlnit. Adelina locuia la Cluj și lucra într-o corporație, după ce lucrase o vreme în presă, pe domeniul social, și ajungeau la urechile ei multe cazuri de copii bolnavi. Despre Cristi a aflat dintr-un ziar și și-a dorit să îl cunoască. S-a dus să îl vadă la spitalul din Constanța, acolo unde era internat de la naștere și unde mama lui naturală venea să îi vadă foarte rar. Când l-a văzut, Adelina a știut că va fi copilul ei. Adelina l-a găsit pe Cristi în luna septembrie, iar în luna mai a anului următor l-a luat acasă, la Cluj. Cristi suferea, de la naștere, de transpoziție de vase mari – o malformație gravă a inimii, care se poate corecta doar dacă este operată în primele săptămâni de viață.
Adelina și Cristi
După ce l-a adus la Cluj, Adelina i-a făcut lui Cristi toate investigațiile medicale și le-a trimis la „toate clinicile din lume pe care am reușit să le identific și toată lumea care vedea analizele spunea același lucru: nu se mai poate face nimic.”
Cristi avea 3 ani când a fost adoptat de Adelina și aproape 14 ani când a murit. „Dar sunt persoane care nu își pot explica cum a putut să trăiască atâția ani cu plămânii aproape distruși. El niciodată nu a dat semne de boală, nu se manifesta ca un copil bolnav. Mergea la școală, făcea exact ce face orice copil, a avut o viață normală. Avea un tratament dar era obișnuit cu el, nu se simțea limitat de asta. Obosea, într-adevăr, mai repede decât alți copii, nu putea să facă efort prelungit, dar avea prieteni. Era îndrăgostit când a murit…”
Andrei, celălalt copil al Adelinei, e o „minune medicală”
La două săptămâni după ce l-a pierdut pe Cristi, Adelina l-a întâlnit pe Andrei, un băiețel de un an abandonat în spital, care suferea de aceeași boală ca și Cristi – transpoziție de vase mari. „Pe Andrei l-am găsit la două săptămâni după ce a plecat Cristi. Ei doi nu s-au cunoscut niciodată.”
Adelina le-a spus celor din spital că „dacă Andrei nu mai are nicio șansă și e atât de grav, să mi-l dea mai repede, ca să fie iubit mai mult. Andrei avea deja un an, teoretic nu mai putea fi operat, nu se mai putea face nimic. Numai că lui Andrei nu i se făcuseră toate testele, ei nu știau cum arată efectiv plămânii lui Andrei, însă vârsta pe care o avea nu indica deloc că s-ar mai putea face ceva. Și am plecat în Italia pe 20 decembrie. Cristi murise pe 25 octombrie. L-am învățat pe Andrei să mănânce, pentru că el nu mânca deloc, decât pe sondă. Între timp a murit și mama, când eram acolo. Și apoi au început, așa, miracolele. I-au făcut analizele, au văzut că nu are presiune în plămâni, și plângeau toți. Am văzut cum toți chirurgii italieni plângeau. Și l-au operat, apoi ne-am întors acasă așa ca doi turiști, fără aparate, fără nimic.”
Adelina și Andrei
Andrei a fost operat la un an și o lună. Acum are 5 ani și jumătate și e perfect sănătos: „El chiar este o minune medicală. Este un băiețel foarte mișto. Doctorul Cătălin Cârstoveanu de la Spitalul Marie Curie spune că a auzit că în lume ar mai fi fost câteva cazuri ca Andrei, dar nu a văzut niciunul. El nu poate să își explice cum de, la un an, plămânii lui nu erau distruși.”
Despre boala celor doi fii ai ei, Adelina spune că „e una dintre cele mai complexe malformații pe care le poate avea inima și sigur că, în anul 2001, când s-a născut Cristi, lucrurile erau, probabil, și mai complicate decât sunt acum. El avea nevoie să fie operat atunci, când lucrurile se puteau face. La copiii cardiaci există un moment până la care se poate interveni, după care, în general, se distrug plămânii și chiar nu mai este nimic de făcut, chiar nu mai există nicio soluție. Dacă s-ar fi intervenit la început, avea șanse ca orice alt copil. Andrei, celălalt copil al meu, a avut tot transpoziție și a fost operat la timp. Transpoziția de fapt se corectează dacă este operată în primele săptămâni de viață. Am văzut foarte mulți copii cu transpoziție de atunci. Se operează până la vârsta de o lună.”
Blondie, visul Adelinei și al lui Cristi, devenit realitate
Adelina avea 25 de ani când l-a adoptat pe Cristi. Acum are 41. Înainte să îl piardă pe el, nu făcuse niciodată voluntariat: „Când l-am văzut prima data pe Cristi în ziar, nu făceam voluntariat și nici după aceea nu am făcut. Am lucrat în presă pe domeniul social și vedeam cazuri, ajungeau la mine cu copii bolnavi, dar activități de voluntariat nu am avut, cât a trăit Cristi. Mi-am continuat viața mea de corporatistă având un copil. O viață normală, cu griji de oameni normali. Doar după ce nu a mai fost el m-am schimbat.”
Adelina la lansarea Asociației Blondie
„Am lucrat în presă, am lucrat în asigurări, într-o bancă, în mai multe companii. Eram într-un mediu care nu avea legătură cu ce fac acum și nici nu credeam că voi face vreodată altceva decât lucruri care țin de cariera mea. În ultimii ani nu avusesem decât poziții importante, de conducere. Dar nimic nu se compară cu ce fac acum”, mărturisește Adelina.
După despărțirea de Cristi și salvarea miraculoasă a lui Andrei, „mi-am propus să mai fac asta și pentru alții copii, dar nu trăia niciunul, toți mureau. Și de fiecare dată am înțeles că a contat că am fost acolo. Chiar dacă îți dorești să vezi că finalul este altul, faptul că ai fost acolo, ei au știut asta.”
A decis să renunțe la job-ul ei din corporație și să își dedice timpul și energia copiilor bolnavi abandonați în spitale. A făcut asta timp de câțiva ani, ca voluntar la Inima Copiilor.
