Părinți de nota 10

Cum poate afecta nașterea prin cezariană creierul copilului tău

O echipă de cercetători de la Universitatea York din Canada a studiat felul în care nașterea prin cezariană afectează creierul bebelușului. Aceștia au analizat mai exact puterea lui de concentrare, vederea periferică și felul în care răspunde la stimuli exteriori. Concluziile nu sunt deloc favorabile procedurii de cezariană, specialiștii descoperind faptul că acestor bebeluși le sunt afectate funcțiile cognitive.

Echipa condusă de către Doctor Scott Adler și Doctor Audrey Wong-Kee-You a desfășurat studiul cu ajutorul unui număr de 24 de bebeluși în vârstă de numai 3 luni. Au folosit diverse metode vizuale prin care le-au testat atenția, activitatea oculară și puterea de anticipare. Se pare că acei bebeluși născuți pe cale naturală au fost mult mai receptivi decât cei născuți prin cezariană, dovedind atenție mai mare la stimulii exteriori și o mișcare oculară mult mai rapidă.

Totuși, nu există dovezi ale faptului că diminuarea concentrării bebelușilor născuți prin cezariană rămâne o problemă constantă pe parcursul vieții de adult. „Rezultatele indică faptul că metoda de naștere influențează etapa inițială de dezvoltare cerebrală a bebelușului și acest fapt ar trebui să ne ajute să înțelegem mai bine cum funcționează creierul uman”, precizează Doctor Adler.

Numărul femeilor care decid să nască prin cezariană este în continuă creștere, iar influența doctorilor este una majoră. În aprilie, 2015, Organizația Mondială a Sănătății le-a adus o acuzație publică doctorilor care decid mult prea repede să efectueze astfel de proceduri. Oficialitățile reamintesc faptul că operația de cezariană ar trebui privită ca o opțiune doar în cazurile cu risc, atunci când nașterea naturală poate reprezenta un real pericol pentru mamă și pentru copil.