Părinți de nota 10

Povesti de naștere: De la „bebelușul moare” la un copil perfect, operat intrauterin

Ne-am dorit mult un copil, aveam nuntă programată în iulie, dar cum nu am mai avut răbdare am conceput bebele din februarie. Totul a decurs perfect în primele luni, am făcut toate ecografiile la o clinică privată din Brașov, am avut grijă de mine, am luat vitamine, am făcut “mișcare” (weekenduri la munte, luna de miere cu mașina la Paris).

De la fericire la spaimă și înapoi: povestea unei nașteri

Burtică se mărea, bebe era mereu activ (era “bebe” pentru că am vrut să fie surpriză sexul), eram fericiți și numărăm săptămânile să nasc. În saptămâna 32 la o ecografie de trimestru trei, doctorița noastră a văzut ceva în neregulă, un lichid anormal acumulat în cutia toracică, care apăsa spre stânga inimioară și plămânii. După o analizare mai amănuntită de alți doi medici cu competență în morfologie bebelușului i s-a pus diagnostic de hidrotorax fetal și ni s-a dat trimitere către un spital din Capitală.

Disperați cu inimă strânsă am plecat de urgență într-acolo, dar, ajunși la miezul nopții în București, medicii m-au trimis acasă, spunându-mi să îmi fac o programare la un medic de la secția de maternofetala din clinică și să vin cu trimitere de la medicul de familie, dar că e posibil ca în câteva zile bebelușul să moară.

Am plecat iar disperați, de data asta către nicăieri. În drum spre casă am sunat la o clinică privată din București, am cerut un sfat și în câteva minute eram pe un monitor în cameră de gardă și cu un doctor amabil care mi-a dat ce aveam atunci nevoie – speranța. Da, a două zi urma să vin la control la primul medic din țara care a operat intrauterin un bebeluș cu hidrotorax.

Fără nicio altă discuție inutilă a două zi eram operată intrauterin și lichidul scos.

Happy-end-ul mai avea de așteptat…

Prima gură de aer, dar nu era aici finalul fericit, pentru că aveam mai mult de 32 sapt și intervențiile erau riscante, așa că după alte două toracocenteze “lucrate” cu grijă și fără anestezie de un medic excepțional, am ajuns din nou pe masă de operații de data asta pentru cezariană (la 35 săptămani).

Nașterea a fost una simplă, cu anestezie rahi-peri-epidurala, iar recuperarea de după foarte rapidă, în patru ore de la naștere m-am ridicat din pat și am plecat în salon (ajutată de asistențe și un scaun rulant), iar a două zi dimineață făceam ture pe hol.

În ce privește bebele, deși șansele erau mici, a respirat singură după naștere (da, e fetiță) și după primele 24 ore lichidul nu se acumulase din nou.

Bucuria a ținut atât, doar 24 ore, urmând să obosească să respire singură și să facă hipertensiune pulmonară și insuficiență cardiaca. Dotările spitalului și competență medicilor au ținut-o sub supraveghere la terapie intensiva 12 zile cu ventilație mecanică și oxid nitric, zile în care aveam voie să o vizităm câteva minute dimineață și seară.

Pe 26 octombrie, de ziua mea, am avut parte de cel mai frumos cadou, acela de a-mi lua prințesica în brațe și a merge acasă.

Acum e mare, ne zâmbește, ne ceartă și ne bucură în fiecare zi cu inocență ei, iar noi îi oferim iubire neconditionată.

Această e povestea unei nașteri cu happy end a unei prințese născută într-o zi mare, pe 14 octombrie.