Părinți de nota 10

Alăptarea după cezariană. Ce ar trebui sa faca proaspata mamica

Este o concepție greșită, comună în rândul mamelor care nasc prin cezariană, că nu pot alăpta. Dar, mai multe studii arată că acestea pot la fel de bine ca și cele care nasc pe cale naturală să-și alăpteze copiii. Contează foarte mult ca ele să-și dorească cu adevărat și nimic mai mult, exceptând, bineînțeles, situațiile în care se confruntă cu boli incompatibile cu alăptarea. Cu toate acestea, este adevărat că în cazul femeilor care nasc natural, laptele apare mai repede decât în cazul celor care nasc prin cezariană și asta datorită impulsurilor hormonale stimulate în timpul travaliului.

Se întâmplă în cazul multor femei care-și doresc cu ardoare să nască natural să experimenteze un șoc emoțional în momentul în care se văd nevoite să nască prin cezariană. Însă ceea ce e important să înțeleagă toate viitoarele mame este faptul că nașterea prin cezariană nu te privează de a crea o legătură extrem de profundă între mamă și bebeluș, iar alăptarea poate avea și ea loc, imediat după naștere.

De fapt, aceste mame ar putea fi încurajate să-și alăpteze mai repede decât și-ar putea imagina copilul, tocmai în scopul de a stimula producția de lapte.
Cu cât apropierea mamă-copil se face mai repede, cu atât micul pui de om o va recunoaște și va răspunde la atingerea ei, fapt ce va duce la o stare crescută de satisfacție, atât din partea mamei, cât și din partea copilului. Mai mult decât atât, în funcție de rapiditatea cu care copilul suge la pieptul mamei, se întărește reflexul de supt al micuțului, dar, se mai crește și eliberarea hormonului oxytocin în corpul mamei. Acest lucru stimulează producția de lapte și întărește musculatura uterului, reducând astfel riscul de sângerare uterină după naștere. Fiecare copil născut are dreptul la laptele matern, care este bogat în anticorpi și în celule ale sistemului imunitar, și care nu are niciun substitut.

Ce se întâmplă cu anestezia și cu medicamentele primite după cezariană?

Anestezia și medicamentele pentru durere care sunt date imediat după naștere nu ar trebui să afecteze laptele. Există astăzi mai multe medicamente, care sunt compatibile cu alăptarea, iar medicul care te-a asistat la naștere va știi cu siguranță care sunt acestea. Trebuie doar să-ți exprimi dorința de a alăpta. De asemenea, trebuie să știi că aceste medicamente au ca efecte adverse și producerea unei stări de somnolență, motiv pentru care ar fi indicat să le iei numai atunci când durerea te copleșește. Excesul de somnolență poate face alăptarea dificilă la început. Tot după operația de cezariană, mama se poate confrunta cu puțină febră, situație destul de comună în timpul primelor zile după operația de cezariană. Însă, aceasta nu este un impediment pentru alăptarea. Atâta timp cât mama își spală bine mâinile înainte de a-și atinge copilul, nu există niciun motiv de separare, chiar dacă mama are o infecție.

Prima alăptare după naștere

În cazul în care este posibil, copilul se pune la sân imediat după ce s-a născut. Pentru câteva ore, mama va fi sub efectul anesteziei, motiv pentru care, cel mai probabil, nu va simți niciun disconfort. Cu toate acestea, anestezia o va țintui pe mamă în pat, culcată pe spate, iar poziția în care va alăpta va fi puțin incomodă. De aceea, cel mai bine ar fi, cu ajutorul unei asistente, ca poziția copilului să fie exact ca și cea a legănatului. În cazul în care alăptarea se face în prezența unei persoane, aceasta ar putea să ajute la ținerea copilului, astfel încât micuțul să nu aibă căile respiratorii blocate. De asemenea, mama poate alăpta cu ajutorul unor perne speciale.

Alăptare la cerere

În mod ideal, copilul ar trebui pus la sân încă din prima oră de viață. Studiile arată că, atunci când copilul este pus mult mai târziu la sân, acesta ar putea avea probleme cu suptul, iar sânii ar putea să se întărească și să se declanșeze furia laptelui. Specialiștii în alăptare susțin că dacă micuțul nu poate fi pus în prima oră de viață la sân, mama ar trebui să folosească o pompă de sân, pentru a preîntâmpina problemele care pot apărea. În principiu, după o operație de cezariană, copilul este pus la sânul mamei după aproximativ două ore de la operație, după care, se continuă alăptarea la cerere. Cu cât copilul este pus mai des la sân, cu atât producția de lapte se mărește, iar copilul își poate lua porția necesară de lapte, fără a mai avea nevoie de suplimente.

Ce poziții de alăptare sunt recomandate mamelor care au născut prin cezariană?

Mamele care nasc prin cezariană ar putea întâmpina anumite dificultăți atunci când vine vorba de alăptare, mai ales datorită intervenției chirurgicale, care le-ar putea împiedica să se miște în voie. Locul inciziei ar putea fi presat, de asemenea, de anumite poziții de alăptare, imediat după operație. Pentru a evita astfel de probleme, specialiștii recomandă următoarele poziții.

Poziția culcat lateral. Aceasta este una din pozițiile cele mai îndrăgite în rândul mamelor. Mama este culcată lateral, brațul de jos este îndoit. Copilul stă cu capul în curbura brațului, cu burtica spre mămică. Această poziție este destul de apreciată de mame, îndeosebi pe timpul nopții. Atât mama cât și copilul sunt culcați pe o parte față în față. Mama se poate folosi de perne pentru a-și sprijini spatele sau o poate plasa între picioare pentru a se ajuta să aibă o poziție confortabilă. În plus, bebelușul poate fi cuprins cu brațul, fiind cu spatele de-a lungul ante-brațului tău. Coapsele îndoite și aliniate cu umerii și urechea îl ajută pe bebeluș să sugă lapte mai ușor.