Părinți de nota 10

Povestea unei nașteri naturale la peste 100 de kg. Monica și Alma

Am căutat o poveste de naștere naturală la peste 100 de kg și norocul meu a fost s-o găsesc pe Monica și pe fetița ei, Alma, pe un grup de Facebook. Monica a oscilat între o greutate mare în adolescența târzie și un regim de viață schimbat, care a ajutat-o să slăbească, îngrășându-se apoi din nou în sarcină. Mi-am căutat o poveste asemănătoare cu a mea pentru că îmi doresc să nasc natural, iar povestea Monicăi m-a liniștit.

Monica a născut acum o fetiță de 3.940 kg și 52 cm, natural, când avea peste 120 kg.

Cele 9 luni de sarcină

Sarcina a avut oarecare risc pentru că Monica pierduse un copil cu un an înainte, iar doctorii i-au spus să stea la pat în primul trimestru. Când a rămas însărcinată avea 85 kg, dar, cum era obișnuită cu un ritm activ de sport încă de când slabise cu câțiva înainte, a început să se îngrașe cum n-a mai făcut mișcare.

În ciuda acestui lucru, analizele i-au ieșit foarte bune. Doctorii i-au spus că “se așteptau să găsească ceva la ea sau la fetiță”, dar crede că pentru că s-a odihnit bine și a mâncat fructe și legume (salata îi este oricând pe meniu) a fost printre puținele cunoscute din cercul ei care nu au avut deficiențe de fier în ultimul trimestru și nici nu i s-au umflat picioarele deloc în timpul gravidității.

Nu a luat vitamine pe parcursul sarcinii, ci doar progesteron și acid folic la începutul primului trimestru. Analize a făcut: pe cele uzuale și câte o ecografie pe trimestru, dintre cele mai simple, pentru că știa că va păstra copilul orice ar fi.

Travaliul și nașterea Almei

Monica mi-a povestit că nu a avut probleme în sarcină până în ultimele zile, în care i s-au umflat picioarele de la mult mers pe jos pentru că își dorea să se declanșeze nașterea – fetița trecuse de data preconizată cu o săptămână, timp în care Monica s-a internat la spital și făcea zilnic plimbări lungi, doar-doar o ieși copilul.

Personalul medical i-a făcut trei zile consecutive de calciu intravenos, după ce i-au explicat că, deși totul este ok și cu ea și cu bebelușul, faptul că a trecut o săptămâna după termen va îngreuna nașterea. I-au cerut acordul înainte de a-i face injecțiile cu calciu și au ascultat-o când a cerut să amâne injecțiile de pe vineri pentru lunea ce-a urmat.

Miercuri, în a treia zi, i-au facut injecția la 9.30, iar într-un sfert de ora au început contracțiile. Pe la orele 14-15 i s-a rupt apa, dar abia dupa 16-17 au fost durerile mari. Dupa 12 ore de travaliu a născut natural copilul. Singura intervenție medicală a fost o epiziotomie de care a uitat însă rapid, pentru că echipa medicală a ajutat-o foarte mult.

Este împăcată cu gândul că doctorii i-au facut epiziotomie pentru că a avut și o ruptură de perineu, insa in afara acelei ore si jumatate cat i-au reconstruit canalul de nastere nu mi-a dat de înțeles că ar fi deranjat-o altceva.

Condițiile din spital
La spital a învățat cum să o spele pe Alma, să o schimbe, să îi ingrijească buricul, a aflat mult despre alăptare la cerere. Filosofia maternității în care a născut în ceea ce privește alăptarea este sa te întrebe înainte ce variantă preferi, iar saloanele au pătuțuri pentru bebeluși alături de mame. Pentru că Monica a avut o cusătură mai complicată, asistentele o întrebau constant dacă are nevoie de ajutor, dacă vrea ca fetița să fie luată la neonatologie, dacă are probleme sau depresie postnatală.

Singurul lucru pe care i l-au reproșat a fost când a adormit cu copilul la sân, riscul fiind ca bebelușul să cadă din pat.

A fost mamă singură

I-a folosit tare mult ce a învățat în spital pentru că Monica nu are familie, iar la 5 luni de la nașterea fetiței a divortat de soțul ei. I-a fost foarte greu, dar “mai mult frumos decât greu” – cu atât mai mult cu cât pierduse prima sarcina la 12 săptămâni și și-a dorit cu ardoare să rămână însărcinată tot anul dintre sarcini.

A stat trei ani acasă cu copilul, a funcționat pe un buget de necrezut, cu ajutor din partea soțului pentru cumpărăturile fetiței – dar nu regretă “pentru că nu-i nimic mai important decât relația cu copilul”. Când a reînceput munca, plângea în fiecare duminică seara că va urma o săptămână în care se vor vedea așa de puțin. Îi explicase fetiței de ce lipsește de acasă, fetița înțelegea… Norocul a fost că după 6 luni și-a gasit un job cu program mai scurt (9-15) și mai bine plătit.

Discuția mea cu Monica s-a terminat în momentul în care a ajuns acasă de la muncă și am auzit un chiot de copil fericit că își revede mama după o zi de munca.