Părinți de nota 10

Sufletul de copil este ca o perlă în mâna părinților

Dacă lecţiile bune se întipăresc în suflet cât este încă fraged, nimeni nu le va şterge, pentru că, odată întipărite, se vor întări ca o pecete în ceară.Dacă lecţiile bune se întipăresc în suflet cât este încă fraged, nimeni nu le va şterge, pentru că, odată întipărite, se vor întări ca o pecete în ceară.

Copilul e încă mic şi plin de teamă. Se înspăimântează uşor şi de chipul tău şi de cuvintele tale şi de orice altceva. Fă uz de puterea pe care o ai asupra lui, dar aşa cum trebuie. Dacă fiul tău creşte bine, tu vei fi primul care se va bucura, şi al doilea va fi Dumnezeu. Ostenindu-te pentru fiul tău, pentru tine te osteneşti.

Se spune că perlele imediat ce le scoţi din mare sunt ca apa. Dacă pescarul care le scoate din cochilie e priceput, pune în palmă picătură aceea şi, mişcându-şi mâna cu atenţie în toate direcţiile, o modelează şi îi dă o formă foarte frumoasă. Dacă perla proaspăt scoasă apucă să se întărească, el nu-i mai poate da ce formă doreşte. Când un material e moale, e foarte uşor de modelat şi ia orice formă şi orice chip doreşti. Dacă apucă însă să se întărească definitiv, nu-i deloc uşor să-i schimbi forma sau înfăţişarea.