Părinți de nota 10

“Cum m-a ajutat Noica să nu înnebunesc când aveam copii mici”. Gândurile unei mămici

Intrarea copiilor în viața mea a deschis o poartă spre o lume populată de cele mai neașteptate îngrijorări și frici din care nu cred că o să mai pot ieși vreodată cu totul. După nașterea primului copil am început să mă tem de câini și să văd în toate animalele un potențial pericol, am început să mă tem de vânt, de praf, de iarbă cu insectele ei, de oamenii (care erau toți potențiali purtători de boli; da, sunt ipohondră) care se apropiau de noi. Am început să mă tem și să îmi pun problema morții mele. AȘ fi vrut să pot proteja total mica ființă de care eram responsabilă iar imposibilitatea faptului mă măcina.

Când primii doi copiii au început să descopere lumea cu ajutorul gurii și mai ales când a început explorarea în patru lăbuțe prin casă am descoperit un nou prag al anxietății. De pe la 8 luni când au început să se miște independent prin casă și să bage în gură și obiecte care nu erau ale lor și care nu puteau fi controlate și dezinfectate mereu (cum ar fi papuci sau pantofi) am trăit un chin nou: simțeam că înnebunesc când îmi vedeam bebelușul că bagă în gură ceva neautorizat de mine sau când cineva intra încălțat în casă. Vedeam alb în fața ochilor, simțeam că îmi explodează creierul. Și se întâmpla de zeci de ori pe zi, mai ales că nu eram în casa mea și nu puteam să organizez lucrurile numai după voia mea.

Pe de o parte mă opuneam asiduu explorărilor de acest gen și pe altă parte curățam obsesiv. Ambele activități mă sleiau pentru că mă opuneam unui instinct natural. Și mă tot întrebam: de ce? DE CE a făcut Dumnezeu etapa asta de dezvoltare așa? De ce bebelușii bagă în gură TOATE lucrurile pe care le întâlnesc? De ce trebuie să mănânce toți microbii din jur?

Și am primit răspunsul printr-o amintire din ”Scrisori despre logica lui Hermes” de Noica (pag 70-71, editura Cartea Românească, 1986):

”Se întâmplă că întreg realul, cu divin cu tot, este în fond un silogism: se întâmplă anume o trecere a mediului extern în mediul intern.

O asemenea trecere ni se va părea a fi însăși lucrarea esențială a spiritului, care transformă tot ceea ce este ”exosomatic” în ”endosomatic”. Procesul acesta este efectiv întâlnit pretutindeni. Așa cum s-a spus de către biologi că marea cea sărată, în sânul căreia a apărut viața, a fost preluată și inclusă de mamifere în sângele lor, care este acum ca și o hrănitoare mare lăuntrică, la fel se poate spune că divinul, în religiile tribale prin asimilare a totemului și în religiile superioare prin împărtășire și împărtășanie, se preface în substanță lăuntrică a credinciosului și că legile juridice și morale, exterioare insului cum sunt, pot sfârși prin a fi la un moment dat norme interioare…”

Este vorba despre trecerea mediului extern în mediul intern. Deci puii de om, care sunt noi pe Pământ, încearcă să interiorizeze mediul extern pentru a deveni parte din lumea asta. Și fac asta nu numai prin cunoașterea senzorială, asimilând informație, dar și prin autocolonizare cu microbii din jur pentru a ajuta sistemul imunitar și sistemul digestiv să se formeze tot ca parte a acestei lumi.

Când a început faza asta la al doilea copil eram ceva mai liniștită pentru că eram în casa mea pe munte, iar praful, pământul și toate obiectele mi se păreau mai curate decât în oraș. Și tot atunci am avut revelația asta și m-am calmat de tot.

La al treilea copil nu am mai avut nici un stres. L-am lăsat să bage în gură tot ce a vrut și nu avea potențial de pericol de înecare…ba chiar după un timp, când am văzut că e capabil să scuipe, l-am lăsat să bage în gură și pietrele din grămada de pietriș din curte. Ceea ce cu câțiva ani în urmă mi s-ar fi părut de neimaginat.

Cu ocazia asta am descoperit și un banc care îmi place mult: O mamă povestește: la primul copil, dacă băga în gură pământ, intram în panică, chemam salvarea sau mergeam la urgență. La al doilea copil, dacă băga în gură pământ, sunam pediatrul să îi cer sfatul. La al treilea, dacă îl vedeam că bagă în gură pământ, mă întrebam dacă mai trebuie să îi dau mâncare. Cam așa și eu.

Loading...