Părinți de nota 10

Alexandru Pesamosca, titanul chirurgiei pediatrice din România: „Pentru Tata Pesi, copilul era în centrul atenţiei. Restul nu exista“

Alexandru Pesamosca a fost un titan, un geniu. Opera pe bandă rulantă şi nu se odihnea până nu se asigura personal că micuţii pacienţi au cea mai bună îngrijire. Nu făcea nicio deosebire între copiii de bani gata şi cei de nevoiaşi. Au trecut 5 ani de când Tata Pesi, cum îl numeau toţi, a trecut în eternitate, acolo unde îi va aştepta ca un „înger al copiilor“, cum a fost supranumit, când vor fi bătrâni, pe toţi cei pe care i-a făcut bine.

A absolvit Facultatea de Medicină Generală la București în anul 1954 și a fost repartizat la Niculești-Jianu, (actualmente Dudești, Brăila) un sat de lângă Fetești, unde a profesat timp de 3 ani (1954-1957). Este apoi transferat în calitate de chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” (1957-1984) și „Budimex” (actualmente „Spitalul Marie Curie”) (1984), unde face un număr mare de operații (circa 45 000 după propriile declarații). Operează și în străinătate (China, Franța, Italia, Republica Moldova, etc), dobândind prestigiu internațional în domeniul chirurgiei pediatrice încă dinainte de 1989. A avut doi fii legitimi care au murit (unul din ei, doctor, în 1993, a murit din pricina unei tumori cerebrale) și încă două fete și doi nepoți. A locuit din 1999, de când a rămas văduv, într-o cămăruță din Spitalul „Marie Sklodovska-Curie” (fostul „Budimex”) din București. În ultimii ani nu a mai operat, ci doar a dat instrucțiuni medicilor chirurgi care veneau să-i ceară ajutorul.

Alexandru Pesamosca este ctitor al Bisericii Cuviosul Stelian și Sfântul Nicolae-Brâncoveanu, aflată în curtea spitalului Marie Sklodovska-Curie (fostul Budimex) și președinte al Asociației „Așezământul social sfinții Martiri Brâncoveni”.Patriarhul României a fost de acord ca să fie îngropat acolo, fiind ctitor de biserică. În vara anului 2011, el a fost internat la Spitalul Floreasca din cauza unor afecțiuni cardiace și renale. A murit în dimineața zilei de 1 septembrie 2011, la vârsta de 81 de ani.
În septembrie 2014 i s-a ridicat un bust în fața Spitalului de Copii „Marie Curie” din București.

Visa să fie ofiţer pe vas, să vadă lumea. Dar a ajuns să-şi dedice viaţa copiilor bolnavi, la spitalul Marie Curie.
Tata Pesi, cum îi spuneau micii pacienţi, nu avea cum să cunoască oraşul. Trăia mai mult în sala de operaţii, încercând să salveze cât mai multe vieţi.
Dăruirea nu l-a lăsat să piardă nici măcar o clipă cu altceva. În blocul operator le-a făcut pe toate. Chirurgie abdominală, chirurgie ortopedică, chirurgie reconstructivă. A scăpat mii de copii de malformaţii care le-ar fi curmat vieţile mult prea devreme. Pentru fiecare a găsit soluţii. UNui copil de şapte ani i-a construit chiar un esofag nou dintr-o bucată de colon, când toţi credeau că nu mai are nicio şansă.


În jumătate de secol, a salvat copii în China, Statele Unite ale Americii, în Franţa şi în Italia. Sfârşitul vieţii l-a găsit pe tata Pesi tot la Marie Curie, unde a operat mai bine de 20 de ani. Locuia într-o cameră din spital, unde primea pacienţi la consultaţii.
Din devotament pentru meserie și iubire față de copii, cu o modestie rară, timp de 60 de ani, el face un număr uriaș de operații (circa 40 000 după unele calcule, mult peste 50 000 după propriile estimări, un oraș întreg după cum îi place să spună, din care câteva au fost premiere mondiale, salvând de la cele mai grele infirmități sau de la moarte zeci de mii de copii. Precum Iisus a dezlegat femeia stăpânită de un duh de neputință, gârbovă de 18 ani, pe care Satana o ținea legată,(Luca 13.11-17) așa și ucenicul său de astăzi dezleagă din neputință și suferință pe acești micuți fără vină. Cioplitor al lui Dumnezeu, el rezidește trupurile și viețile a zeci de mii de copii, schilodiți adesea de păcatele nemărturisite ale părinților și înaintașilor lor, pedepsite de Dumnezeu ,,până la al treilea și al patrulea neam”, precum spune Scriptura (Exod 20, 5). Dumnezeu vrea și inimile părinților, așa că și părinților acestora doctorul Pesamosca le rescrie, cu bisturiul, destinele, prin suferința și vindecarea copiilor lor, căci acestea îi fac să se apropie de Cel pe care L-au mâniat și ignorat atâta timp.,,De foarte multe ori, părintele ajunge la Dumnezeu prin suferința copilului, iar acel părinte care se interesează de boala copilului își pune întrebarea: «De ce, Doamne, mie?».

Deja primul pas îl face spre biserică și începe să înțeleagă crucea pe care o are de dus“, spune părintele bisericii Daniel Smuc. Deși unii copii bolnavi sfârșesc în spital sub povara bolii, lecția pe care viața o dă părinților rămași să-și plângă durerea devine pildă pentru toți oamenii.
Așa cum unii coboară în măruntaiele pământului să scoată aur, cărbune și câte și mai câte, doctorul fără de arginți intră și el în măruntaiele copiilor, pe care le meșterește așa precum numai Dumnezeu știe cu adevărat, scoțând astfel din inima lor, după operație, zâmbete și lacrimi de fericire.