Părinți de nota 10

Respectându-i copilului spațiul personal îl învățăm să se respecte pe sine!

Un copil căruia nu îi este respectat spaţiul personal de către părinţi poate deveni foarte uşor victima abuzurilor de orice fel: fizice, emoţionale, dar mai ales sexuale.

Copilul tău are propria lui cameră sau propriul lui loc unde să îşi ţină lucrurile personale? Tu ce faci atunci când micuţul îţi spune că nu vrea să intri la el în cameră?

Sunt întrebări simple, care arată care este atitudinea ta faţă de spaţiul personal al copilului. Haideți să aflăm mai multe despre acest subiect:

Ce este spaţiul personal?

Termenul de spaţiu personal sau distanţă personală a fost introdus de antropologul american Edward Hall. Potrivit lui, acest spaţiu are forma unui cerc care ne înconjoară şi faţă de care nutrim, inconştient, sentimente de proprietate.

Cu toţii avem nevoie de propriul nostru spaţiu. Ţi-a s-a întâmplat şi ţie să se aşeze cineva prea aproape de tine în autobuz? Te-ai enervat şi te-ai dat un pas mai în spate, nu-i aşa? Da, ţi-a încălcat spaţiul personal şi de aceea ai avut aceste reacţii.

Care sunt zonele acestui spaţiu

Teritoriul personal se împarte în patru zone. Prima este cea intimă şi presupune cel mai apropiat contact fizic: mâinile, picioarele, capetele se ating. Aceasta zonă este spaţiul din jurul corpului atunci când stăm cu braţele întinse. Persoanele apropiate (soţul/soţia, copiii) şi chiar animalele preferate stau cam la 0,5 metri distanţă de noi.

Urmează zona personală, care se situează între 0,5 metri şi 1,5 metri de corp. În această zonă le permitem prietenilor să stea. Dacă interlocutorii stau cu braţele întinse, în această zonă ei îşi pot atinge doar degetele. De asemenea în acest spaţiu, fiecare poate zări la celălalt elemente precum firele albe de păr sau mici detalii de pe piele.

Zona socială înseamnă zona cuprinsă între 1,5 metri şi 4 metri. Aici au loc contactele formale şi întâlnirile întâmplătoare: contactul cu vânzătorul de la magazin sau cu angajatul de la bancă, de exemplu. În acest spaţiu, contactul vizual devine important, iar tonul vocii e destul de tare.

Ultima zonă, cea publică, presupune o distanţă mai mare de 4 metri. Întâlnirea cu figuri publice sau celebrităţi are loc în această zonă.

E important de reţinut că distanţele acestor zone variază de la o cultură la alta. Spre exemplu, în ţările arabe sau în Japonia, distanţa este mult mai mică, comparativ cu cea din cultura europeană, în sensul că ei stau mult mai înghesuiţi unii în alţii.

Mai mult, distanţele variază şi între sexe: bărbaţii au aceste zone mult mai generoase decât femeile.

Când devin copiii conştienţi de propriul lor spaţiu personal
Cercetările au arătat că nu avem de la naştere noţiunea de spaţiul personal, ci este dobândită prin educaţie.

Cercetările au arătat că adulţii tind adesea să se comporte ca şi cum copiii nu ar avea distanţa personală. În plus, ei nu se simt deranjaţi când copiii mici le invadează spaţiul personal, ba chiar sunt amuzaţi de acest lucru. În schimb, dacă copiii de zece ani stau prea aproape, adulţii reacţionează: dau semne de enervare şi se retrag înapoi.

Copiii încep să afle câte ceva despre acest spaţiu cam de pe la trei ani, atunci când îşi încep „viaţa socială” şi au interacţiuni sociale mult mai multe, atât cu copii cât şi cu adulţi. Toate informaţiile legate de spaţiul personal sunt însuşite pe deplin până la adolescenţă.

Ce se întâmplă dacă unui copil nu îi este respectat spaţiul personal

S-a observat că percepţia propriului teritoriu are legătură şi cu tipul de ataşament al copilului faţă de mamă. Astfel, micuţii care au un ataşament ambivalent cu propria mamă acceptă să li se încalce spaţiul personal mult mai uşor decât acceptă copiii cu ataşament sigur. Iar copiii cu ataşament nesigur au un spaţiu personal mult mai redus şi tolerează mult mai uşor intruziunea străinilor.

A avea propriul spaţiu şi a fi conştient de el ne ajută să ne cunoaştem mai bine şi să fim conştienţi de propria persoană, dar şi de ceilalţi. Cu alte cuvinte, spaţiul personal ne ajută să percepem limitele dintre noi şi ceilalţi. Iar aceasta este primul pas către a învăţa limitele de orice fel: a pune limite, a respecta limite, a spune nu, a refuza, a fi independent.

Pentru a-i recunoaşte copilului spaţiul personal trebuie să începi prin a-i recunoaşte propriile jucării, propria cameră sau propriile haine şi a-i respecta cererile legate de acestea. „E haina mea şi nu vreau să i-o dau fratelui meu, chiar dacă mie mi-a rămas mică. E a mea!”, e un exemplu care o poate enerva pe mama care şi-a dori să îl îmbrace pe cel mic cu hainele aproape noi de la fratele mai mare.

Dar, respectându-i cererea, copilul învaţă că este o persoană şi că merită respect, atât din partea lui, cât şi din partea celorlalţi. Mai mult, un copil căruia nu îi este respectat spaţiul personal de către părinţi poate deveni foarte uşor victima abuzurilor. De orice fel: fizice, emoţionale, dar mai ales sexuale.