Sezonul estival bate la uşă, iar cei mici abia aşteaptă să se bălăcească. Oricât de distractiv ar fi pentru ei, joaca în apă vine de multe ori la pachet cu multe boli ale urechilor. Este important să ştim cum să îi protejăm sau când să solicităm ajutorul medicilor.
are sunt afecţiunile ORL la copii care apar la mare sau la piscină?
Cele mai frecvent, după joaca în apă, sunt afectate urechile. Pot să apară traumatisme, otite externe sau alergii.
Mai ales la piscină, unde este aglomerat, trebuie să avem grijă ca cei mici să nu se lovească. Lovirea de un plan dur poate duce la formarea unui hematom la nivelul pavilionului urechii. În cazul în care lovitura este cauzată de un val, o săritură sau poate în joacă cu palma peste ureche, pot să apară perforaţiile timpanului. Ambele afecţiuni sunt serioase si trebuie consultat medicul pentru a avea un diagnostic exact şi un tratament corect.
Otita înotătorului
Otita externă, care se mai numeşte şi otita înotătorului, este una dintre afecțiunile ORL la copii frecvente după joaca în apă. Se manifestă prin durere la nivelul urechii şi scăderea auzului. Pot să mai apară şi febră, îngustarea canalului auditiv extern sau înroşirea pavilionului urechii.
Alergiile apar de obicei după baia în piscină, iar clorul este factorul responsabil pentru apariţia lor. Apar pe pielea corpului, inclusiv la nivelul urechilor. Se manifestă cu înroşire, mâncărime şi usturime locală. Poate fi însoţită şi de înfundarea nasului şi conjunctivită.
Nasul şi gâtul pot fi şi ele afectate după o balăceală prelungită. Pot să apară rinite şi rinosinuzite, faringo-amigdalite şi reacutizări ale alergiilor preexistente.
Afecțiunile ORL la copii. Cum îi protejăm pe cei mici?
Urechile trebuie păstrate cât mai uscate cu putinţă. Se recomandă prevenirea pătrunderii apei prin utilizarea de dopuri speciale de silicon. Mai ales apa de piscină sau cea foarte caldă de la mare pot să conţină microbi periculoşi.
Dacă apa a pătruns în ureche, se recomandă clătirea la duş cu apă curată şi apoi uscarea urechii prin ştergere cu prosopul, înclinarea capului sau chiar utilizarea uscătorului de păr. În acest caz se recomandă uscarea folosind cea mai mică temperatură posibilă, la distanţă de ureche pentru a preveni iritaţia provocata de expunerea la căldură prea mare.
Toaleta urechii nu trebuie efectuată cu beţişoare cu vată sau cu alte obiecte. Apa pătrunsă local poate provoca senzaţii de mâncărime. Este bine să evităm introducerea de diferite obiecte în ureche: beţişoare, şerveţele, etc.
Cerumenul protejează împotriva infecţiilor. Îndepărtarea lui cu orice preţ poate predispune la otite externe. Cu excepţia cazului în care s-au format dopuri de cerumen, acesta nu trebuie îndepărtat, participând activ la apărarea locală.
Cel mic trebuie protejat şi de schimbările bruşte de temperatură. Este de evitat îmbăierea în apă rece sau expunerea la vânt cu pielea udă. Scăderea bruscă a temperaturii locale poate afecta temporar capacitatea de apărare imunitară la nivelul mucoaselor. În acest fel cel mic poate fi predispus la apariţia de rinite şi infecţii faringiene.
În cazul în care copilul suferă de alergii ale pielii sau respiratorii, trebuie întrebat la piscină ce metodă de igienizare a apei folosesc. Cloraminele sunt iritante şi pot declanşa alergii. În plus, un supliment de vitamina C poate fi binevenit. Aceasta poate să provină din alimente şi sucuri naturale sau din diferite preparate farmaceutice.
Nu în ultimul rând trebuie să ne reamintim că hidratarea corespunzătoare şi evitarea expunerii la soare în timpul prânzului sunt absolut necesare.