Poveste de naștere de la Iași. În momentele în care trecem prin cele mai delicate momente din viață – respectiv când ne vin pe lume copiii – avem nevoie de vorbele bune ale celor din jur și de ajutor pentru a depăși provocările începutului. Când asistentele care au grijă de bebeluși sunt de coșmar la fel ajunge să fie și experiența mamelor. Citiți mai jos o poveste de naștere trimisă de o mămică din Iași, care din păcate continuă să fie întâlnită în multe alte locuri din țară.
”Citind povestiri ale altor mămici m-am decis să va scriu și povestea noastră.
După 9 ani de căsătorie în sfârșit a venit pe lume și minunea care ne-a întregit familia, minunea noastră Maria. După mulți ani de încercări, după multe vizite la medici, unii dintre ei renumiți dar atât de plictisiți încât pur și simplu te simțeai ca un robot când ajungeai în cabinetele lor, în cele din urmă am întâlnit echipa de medici care ne-a făcut părinți.
O clinică nouă din oraș a fost speranța noastră
În 2016 am mers la medicul de familie și dansa ne-a îndrumat către o nouă clinică de fertilizare care apăruse în oraș. Am mers acolo cu inima nu foarte deschisă întrucât mai fusesem la o altă clinică unde după prima vizită am abandonat lupta nerezonând cu medicul de acolo. Ei, aici, la această clinică de când am intrat pe ușa, am simțit că sigur un lucru bun se va întâmplă. Am fost primiți cu profesionalism, ne-au fost expuse de la început toate lucrurile cu transparență, am fost ascultați.
După multe analize, teste, intervenții chirurgicale am făcut fertilizarea în vitro. Reușită din prima. Un medic extraordinar mi-a urmărit sarcina, orice întrebare la orice ora primea răspuns instant. Am stabilit de comun acord cezariană întrucât frică mea de naștere naturală era foarte mare. Am fost programată să nasc la 39 săptămâni la o maternitate de stat din Iași, întrucât medicul care a urmărit sarcina doar acolo profesa. Spitalul arată decent, curat, condiții modeste.
O fetiță perfectă de 4 kg și multe asistente de coșmar
Am născut la ora 9.35 o fetiță perfectă de 4000 gr. De atunci visul perfect în care eram avea să fie tulburat. Nici gând de ora magică în acea maternitate. Bebelușa a avut nevoie de puțin oxigen în sala de operații deci nici măcar nu mi-au arătat-o o secundă, doar o auzeam plângând.
După, am fost transferată la Terapie Intensivă și după câteva ore a venit o asistentă și mi-a arătat puțin micuța. M-au transferat după 12 ore în salon, unde trebuia să stau cu bebe. De aici începe coșmarul. Ajunsă în salon, tot așteptăm momentul să aducă asistență fetița să o văd, să o miros, să o simt în brațe după anii de așteptare. Vine o doamnă asistentă foarte plictisită și îmi spune că e târziu, era ora 22, și că nu mai transferă fetița azi, rămâne pe mâine… m-am blocat am zis ok dar vreau să o văd.
M-am dus în camera de lângă erau acolo cred că vreo 7 bebeluși dar am știut direct care era minunea mea. Am intrat am admirat-o de la distanță fără să mi-o dea în brațe. Nu vroiau, nu m-au lăsat nici mult să stau acolo cu ea.
Deodată, fetița a primit branulă în mână
A două zi tot se amână aducerea ei în salon, tot primeam răspunsuri evazive la întrebările mele și deodată fetiță mea a primit branula în mâna. Nici gând să mă lase să o alăptez deși laptele venea. După multe solicitări, după multe lacrimi a venit la mine un medic neonatolog să discute cu mine, să-mi explice situația. Cuvintele au fost așa: Este un copil leneș, un copil mare ca și greutate de asta trebuie să stea supravegheat de asistente și nu în salon cu dvs… Șoc, atunci parcă a căzut lumea peste mine. Nu avea nici un diagnostic pus, ea era vioaie, arată perfect. Am avut norocul că între mine și medicul ginecolog se crease o relație strânsă. Medicul a venit, s-a zbătut pentru noi și în cele din urmă, după 2 zile, am primit și eu fetiță în salon, am simțit-o în brațe.
Plâng și acum după 7 luni când îmi amintesc momentul. I-au băgat antibiotice degeaba doar “preventiv”. Cel puțin asistentele de la copii se purtau foarte urat, nici gând să te învețe să alăptezi, nici gând măcar să se uite normal la tine. Un aer de superioritate, o atitudine care lasă de dorit.
În 6 zile cât am stat o singură asistență mi-a vorbit calm, mi-a pus bebelușa la san și mi-a
arătat cum se face atașarea corectă. Sunt plictisite, morocanoase, vin cu cănile cu lapte praf și când le aduc parcă le ești datoare cu ceva așa se poartă.
Păcat că din primele zile de viață un bebe este separat de mama lui…
În cele din urmă am plecat acasă. Fetiță este perfect sănătoasă, suntem fericiți la modul absolut. Nu aș mai avea curaj și putere să mai trec niciodată prin momentul unei a două experiențe la acea maternitate. Păcat că din primele zile de viață un bebe este separat de mama lui, fără să aibă un diagnostic, sau mai bine zis să-i pună diagnostic de copil leneș. Are 7 luni acum, alăptată la san, lapte praf a primit doar în 4 zile la spital.
Îi mulțumim zi de zi lui Dumnezeu că ne-a trimis-o pe ea și pe doctoriță ginecolog care ne-a salvat din clipele de după naștere”.
sursa: www.totuldespremame.ro