redactia
Primul pas din această revoluție relațională este să avem curajul de a lupta pentru iubire și nu pentru putere.
Majoritatea, atunci când ne trezim într-o ceartă, vrem cu tot dinadinsul să câștigăm, să ne dovedim supremația asupra celuilalt. Însă la ce ajută să fim învingători și singuri, în timp ce jumătatea noastră suferă și își ascunde rănile în tăcere? Este aceasta viața pe care ne-o dorim sau visăm la una în care există un flux de respect, umanitate și inteligență?! În care admitem că certurile sunt inevitabile, dar și că pot fi depășite mai ușor dacă învățăm să comunicăm ca și cum persoana celuilalt ar conta la fel de mult ca propria persoană.
Pasul al doilea este să acționăm ghidați de compasiune, adică să trăim cu inima în minte și mintea în inimă.
Să ne permitem a înlocui critica, disprețul și rușinarea cu recunoașterea și verbalizarea asumată a propriilor nevoi. Să rescriem replicile de genul: „Nu-ți pasă de mine!“, „Ești cel mai egoist om din lume!“, „Ai un defect de caracter!“ în enunțuri bazate pe umanitate și autocompasiune: „Mă doare atunci când spui asta!“, „Îmi este dor să stai cu mine!“, „Știu că nici ție nu-ți este ușor, dar, când ai acest comportament, mă rănești!“ Toate acele momente în care vorbim despre noi și despre trăirile noastre făcând referire directă la comportamentul partenerului sunt mult mai utile și eficiente decât cele în care atacăm persoana celuilalt.
Nu putem trăi cu adevărat #puterearelațiilor dacă rămânem baricadați în iluzia invulnerabilității, a interpretărilor negative la adresa partenerului și dacă-l percepem pe celălalt drept inamic. Răul nu zace în partener, ci în lupta inumană în care ne implicăm când ne simțim slăbiți, vulnerabili/speriați.
Pasul al treilea este să credem în conectare.
Rar se întâmplă ca schimbările din primăvara relațională să vină peste noapte și ca, imediat ce am început să dăm dovadă de umanitate în prezența partenerului, acesta să ne oglindească comportamentul. Din păcate, s-ar putea ca la început situația să se tensioneze, întrucât cel de lângă noi este posibil să nu ne înțeleagă strategia și, de asemenea, s-ar putea să ne simțim chiar noi deznădăjduiți.
Nu este ușor să învățăm să luptăm pentru iubire după ce ani la rând am luptat pentru control și putere. Esențial este să credem în proces și să ne reamintim că succesul nu este final, eșecul nu este fatal: curajul de a continua este ceea ce contează.
