Părinți de nota 10

Cât de mult ar trebui să stea copiii pe Facebook?

Copiii petrec mult timp pe Facebook și utilizează în mod excesiv mediile digitale. Studiile arată că acest lucru poate fi dăunător pentru copii, produce hiperactivitate, probleme de concentrare și tulburări de dezvoltare a vorbirii. Utilizarea Internetului și a mediilor digitate are anumite consecințe asupra sănătății, duce la tulburări de dezvoltare la copii.

Înainte de a înțelege în ce constă lumea virtuală, copiii ar trebui să fie învățați de părinți ce înseamnă viața reală

De ce copiii se refugiază în lumea virtuală?

 

Azi copiii își fac o familie virtuală pe Facebook. Această tendință este transmisă copiilor chiar de către părinții lor, care sunt dependenți de Internet. Din păcate, copiii au ajuns să fie fideli noilor tehnologii, acestea au devenit din ce în ce mai importante pentru ei și au uitat de valorile tradiționale care au legătură cu familia reală.

Pentru copii spațiul virtual a devenit un fel de teren de joacă foarte interesant, în care aceștia au mai multă libertate să se distreze. Mulți părinți nu văd nimic rău în faptul că zi de zi copiii lor stau pe Internet, atât timp cât aceștia au rezultate bune la școală.

Tentația lumii virtuale

Copiii se refugiază în lumea virtuală pentru că:

  • Aici găsesc o cale de a scăpa de realitate, de regulile părinților care uneori sunt prea rigide
  • Își doresc să uite de problemele de comunicare pe care le au cu părinții, de certurile cu aceștia
  • Au abilități de comunicare slab dezvoltate, au un cerc de prieteni foarte restrâns și simt nevoia de socializare
  • Preferă să comunice cu utilizatorii de pe Facebook, să aibă o viață virtuală, decât să comunice cu oameni în viața reală
  • Aici găsesc prieteni cu interese similare, prieteni pe care îi consideră loiali și care comunică cu ei într-un mod mai ușor ca în viața reală
  • Joacă diverse jocuri online care îi fac să uite chiar și de somn
  • Aici au senzația că se relaxează, pot naviga pe diferite site-uri, pot vedea filme, pot descoperi lucruri interesante, etc.

Toate aceastea creează emoții care pot da treptat dependență.

În ziua de azi, dependența de Internet la copii a devenit o problemă pentru părinții acestora și chiar o problemă a societății moderne. Copiii au acces la prea multe gadget-uri, smartphone-uri, computere, tablete, dispozitive iPhone. Generația tânără a ajuns într-adevăr să fie dependentă de Internet. Mediul online le afectează viața și felul de a fi.

Cât de mult ar trebui să stea copiii pe Facebook?

 

Probabil mulți părinți ar spune: cât de puțin posibil. Poate fi un sfat bun dar asta ar însemna de fapt să nu stea aproape deloc, și deci ce rost ar mai avea să-și facă un cont pe Facebook. În realitate, copiii stau ore în șir pe Facebook, dacă au timp și dacă sunt lăsați de părinți. Milioane de copii sunt înregistrați pe Facebook. Mai mult de un sfert dintre ei sunt încă minori, au vârsta mai mică de 13 ani.

Citește și:  Abuzul de droguri în rândul adolescenților

Care este vârsta la care copiii pot sta pe Facebook? În mod normal, copiii mici nu au acces la această rețea. Facebook stabilește vârsta minimă la utilizatori de 13 ani. Controlul este limitat de o simplă întrebare – Ce vârstă ai? Și dacă raspunsul nu este sincer, copiii pot avea acces și se pot înscrie oricum. Faptul că termenii și condițiile Facebook înterzic accesul persoanelor cu vârsta mai mică de 13 ani, nu-i oprește pe unii copii să-și facă singuri sau cu ajutorul altei persoane un cont.

Potrivit administratorilor acestei rețele, dacă apar suspiciuni în legătură cu vârsta unei persoane, utilizatorul va fi obligat să demonstreze că are vârsta mai mare de 13 ani printr-un act de identitate, a cărui copie va fi trimisă către Facebook.

Ce înseamnă de fapt mulți prieteni pe Facebook

O cerere de prietenie de la străini ar trebui în mod normal refuzată. Dar câți dintre utilizatorii tineri fac asta? Le este flatat ego-ul și de aceea tentația de a accepta este mare. Astfel ajung să aibă peste 100 de prieteni pe Facebook. Nimeni nu poate avea sute de prieteni adevărați, de acest lucru este conștient orice om. De aceea, trebuie să fim realiști și să ne gândim înainte de a accepta o cerere de prietenie și să învățăm acest lucru și pe copii.

Verificați porfilul prietenilor virtuali pentru a vedea dacă este vorba despre o persoană decentă, sau de un cont de spam care poate abuza de informațiile personale. Cel mai indicat este să ignorați cererile de prietenie de la persoanele străine, pe care nu le cunoașteți deloc.

Copiii care se obișnuiesc prea mult cu lumea Internetului, ajung să trăiască mai mult izolați. Își petrec timpul liber în special cu jocurile video. Ei exclud din viața lor chiar și pe membrii familiei, stau tot timpul pe Internet, socializează în mediul virtual. Simt nevoia să lege prietenii pe Facebook. Această plăcere pentru lumea online apare mai ales la adolescenți și poate fi înțeleasă ca o dependență de net, de calculator. Utilizarea excesivă a computerului afectează negativ dezvoltarea copiilor și chiar relația cu rudele sale.

Cum trebuie să procedeze părinții cu copiii dependenți de Internet?

Părinții trebuie să facă tot posibilul să-și ajute copiii, să-i determine să renunțe la pasiunea lor pentru Internet. Pentru aceasta trebuie:

  • Să discute cu ei
  • Să-i susțină în activitățile care nu au legătură cu Internetul
  • Să-i plimbe în weekend
  • Să-i ducă în vacanță și nu doar o singură dată pe an.

Contează foarte mult modul de comunicare pe care părinții îl au cu copiii lor pentru a-i face să înțeleagă cât de importantă este familia și prietenii din viața reală. Un alt lucru important este ca părinții să fie atenți la ce fac copiii lor. Nu trebuie să le invadeze prea mult spațiul personal, decât dacă aceștia vor să le împărtășească ceva din secretele lor.

Copiii pot avea și alte interesele la această vârstă și la un moment dat este posibil să se plictisească de Internet și să fie atrași de alte activități.