redactia„Toate femeile devin asemeni propriilor mame. Aceasta este tragedia lor”, cuvintele aparțin unui scriitor celebru, Oscar Wilde, un fin observator al psihologiei umane. Să fie oare adevărat? De câte ori nu ne-am surprins privind cu un ochi critic vasele pe care le-a spălat soțul sau ștergând obsesiv praful inexistent de pe rafturile bibliotecii? Uneori, ne ies din gură vorbe care nu par să ne aparțină sau avem comportamente automate, iraționale, de care ne mirăm mai târziu. Ne uităm tot timpul la meteo și ne este teamă că ne va prinde o tornada , nu ne simțim în largul nostru când suntem într-un loc necunoscut și ne grăbim sa prindem filmul de la ora șapte. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât semănăm mai mult cu mamele noastre. Teama noastă că vom deveni propriile mame este perfect justificată.
Relația mamă-fiică nu este totdeauna perfectă. Uneori poate deveni chiar toxică. Ne amintim multe lucruri bune legate de propriile noastre mame, dar și multe lucruri care ne-au rănit sau ne-au adus la exasperare. Psihologii spun că lucrurile care ne irită se fixează mai puternic în interiorul nostru. „Ne rămâne mai bine întipărit ceea ce ne-a supărat cândva. Ne gândim mai mult la astfel de lucruri. Și , cu cât te gândești mai des la un lucru, cu atât se formează o cale neurologică mai bine definită și mai profundă, în care putem să alunecăm chiar noi la un moment dat”, arată Mia Fontaine, co-autor (împreună cu mama sa) al unor cărți legate de relațiile dintre mame și fiicele lor. Iată una dintre explicațiile faptului că avem tendința să ne comportam ca propriile mame.
Ne temem să nu repetăm greșelile mamelor noastre
Pentru că am fost spectatori la viața părinților noștri și am simțit efectele deciziilor și comportărilor lor pe propria piele, ne-am promis adeseori că nu vom face niciodată aceleași erori ca și ei. „Nu voi ridica vocea la copii și o să păstrez mereu liniștea în familie. Nu mă vor deranja paturile nefăcute, vasele nespălate și gunoiul nedus. Nu voi petrece toate weekendurile făcând mâncare și nu voi fi terorizată că cei mici nu au hainele strălucitor de curate sau că soțul meu nu a cumpărat detergentul potrivit. Nu voi sta serile în fața televizorului la emisiuni de prost gust și la filme ieftine. Și nu voi judeca și cicăli pe nimeni.” Iată o scurtă listă pe care, în adolescență, ne-am propus să o respectăm cu sfințenie, pentru a nu deveni ca propriile mame. În special când vine vorba de lucruri care ne-au făcut să suferim, ne propunem să nu le repetăm niciodată cu copiii noștri.
„Îmi doresc să fiu total diferită de mama. Și acest lucru a influențat decisiv felul în care îmi cresc copiii. De exemplu, nu am încurajat niciodată competiția între ei, așa cum s-a întâmplat când eram eu copil”, sunt cuvintele unei tinere mame.
Apoi vine o zi când spunem o replică și ne dăm seama că am mai auzit-o de nenumărate ori în copilăria noastră. Poate fi acel moment când conștientizăm că suntem pe cale să ne însușim obiceiuri, fraze și comportamente ale mamelor noastre. Un astfel de moment este prilej pentru a reconsidera imaginea pe care o avem despre mamele noastre și a alege care sunt lucrurile bune pe care le putem prelua de la ele și căror obiceiuri trebuie să le spunem stop. Este momentul în care ne asumăm propria noastră maturitate și ne definim în mod conștient ca persoane complet diferite de părinții noștri.
De ce ne este teamă să nu devenim propriile noastre mame
