Părinți de nota 10

Boala mana-picior-gura, cauze si tratament

Boala mana-picior-gura este o infectie acuta virala, intalnita cel mai adesea la copiii mici, caracterizata de vezicule dispuse la nivelul cavitatii bucale, mainilor, picioarelor, rar in zona feselor sau inghinala. Infectia virala e determinata de un enterovirus, cel mai adesea Coxsackie A16, dar si de tulpini de Enterovirus 71, Echovirus etc. Este intalnita frecvent la copii sub varsta de 10 ani, mai rar la adulti. Infectia se produce pe cale fecal-orala, prin contactul cu secretiile infectate din vezicule sau prin saliva. Virusul patrunde rapid si se localizeaza in piele si mucoase. Tinde sa fie mai severa la varstnici, gravide sau cei cu imunitatea afectata.

Cum se manifesta boala mana-picior-gura

Incubatia are o durata de circa o saptamana. Afectiunea debuteaza la cei mai multi pacienti cu dureri in gat, stare de rau, febra, urmate de aparitia de vezicule dureroase pe mucoasa bucala, limba, cerul gurii, maini si picioare (inclusiv in zona unghiilor), fese.

Functie de tipul de virus extinderea leziunilor poate varia.

La nivelul mainilor sau picioarelor leziunile sunt localizate cu precadere in zona palmelor si talpilor, sunt rosii, centrate de o vezicula alb-gri.

In gura veziculele se rup rapid, caracteristic fiind aspectul de mici eroziuni inconjurate de o zona intens rosie.

Un numar mic de pacienti prezinta marirea ganglionilor. Durata leziunilor este de 5-10 zile; o treime din pacienti prezinta doar leziuni la nivelul cavitatii bucale.

Cum se trateaza boala mana-picior-gura

Diagnosticul se pune in general pe baza manifestarilor clinice, alte investigatii nefiind necesare; virusul poate fi identificat la nevoie prin culturi de la nivelul leziunilor cutaneo-mucoase sau din scaun.

Tratamentul este in cea mai mare suportiv.

Paracetamolul, ibuprofenul sunt utile in reducerea senzatiei dureroase de la nivelul cavitatii bucale si febrei; rar, pentru leziunile foarte dureroase poate fi folosit anestezic local.

Leziunile pot fi curatare cu spray cu clorhexidina; nu se recomanda ruperea acestora, existand riscul raspandirii virusului si suprainfectiei cu alti germeni.

Importanta este mentinerea unei hidratari si nutritii adecvate. Durerea la nivelul cavitatii bucale determina dificultate la inghitire, iar febra accentueaza riscul de deshidratare.

Citeste continuarea pe Copilul.ro