redactia
Cand aveam 4 ani tu si tata ati hotarat ca e mai bine sa plecati din tara pentru a castiga mai multi bani pentru mine. Pe mine nu m-a intrebat nimeni ce mi-as dori mai mult. Bani sau pe mama si tata langa mine. Stiu ca eram prea mic si totusi cred ca desi aveam cativa anisori stiam ce valoreaza mai mult pe lumea asta…
In prima zi de scoala, cand aveam 6 ani, pe mine m-a insotit bunica si tu, mi-ai fost alaturi, 2 minute la telefon. Doua saptamani s-a rugat doamna de mine, sa nu mai plang si sa accept sa ma joc cu colegii mei. Venea in pauza, ma mangaia pe cap, ma lua de manuta si incerca sa ma miste din banca. Atunci incepeam sa plang. Intr-un final mi-am facut curaj si i-am spus de ce nu ies:
– Mi-a spus mami sa fiu cuminte la scoala si sa nu va supar ca altfel nu se mai intoarce!
Mi-a zambit si apoi m-a luat in brate spunandu-mi ca ai glumit. I-am spus ca eu nu stiu cand glumesti ca nu te cunosc prea bine. Nu a mai zambit! Ba chiar i-au dat lacrimile si atunci m-am speriat tare ca am suparat-o si ca pentru asta tu nu o sa te mai intorci la mine!
Mi-a fost frica mult timp, mama, indiferent cat de buni au fost oamenii cu mine!
Cand ceilalti copii se certau intre ei, discutiile se terminau cu :” Te spun lui tata”. M-am intrebat mereu eu ce as putea spune?
Nu a fost cazul caci copiilor le-a fost mila de mine si m-au protejat. Mario, colegul meu mi-a spus ca daca vreau o roaga pe mama lui sa fie si mama mea, ca sa nu mai plang, scrie fabricatinromania.info
Prin clasa a IV-a, deja ma obisnuisem cu gandul ca eu am niste parinti virtuali. Da, stiam ce-i aia virtual pentru ca din banii vostri facuti departe de mine, aveam si computer si tableta si telefon si mai stiam si sa le folosesc pe toate ca sa vorbesc cu voi. Trebuia sa facem felicitarea pentru mama de 8 Martie si doamna mi-a spus ca am pus florile urat si ca ar trebui sa fac alta. M-am trezit raspunzandu-i sec ca nu conteaza, ca oricum o vezi doar in poza si nu te prinzi.
Torturile de ziua mea erau poze, florile de ziua ta erau poze… Tu erai o poza, mama!
Aveam 9 ani cand v-am revazut. Ati venit dupa ce v-ati luat cetatenia. Imi amintesc ca ma intrebai de ce nu te iau in brate si taceam. Ai spus ca sunt cam timid si ca ti-a fost dor de mine si te asteptai la o primire mai calduroasa. Nu stiai nici tu si nu realizasem nici eu inca. Nu eram timid ci pur si simplu nu eram obisnuit sa imbratisez straini.
Au fost nopti in care am visat urat si tot ce imi doream era sa te iau in brate ca sa nu imi mai fie frica. Erau zile in care luam note mari si stiam ca merit sa fiu luat in brate. Au fost atatea momente in care as fi dat orice sa te pot imbratisa dar cu timpul m-am obisnuit cu ideea ca imbratisarile nu sunt pentru mine.
Am crescut intre timp si la 18 ani mi-ati luat masina si apartament spunandu-mi, mandri, ca pentru asta v-ati sacrificat.
Desi am varsta la care cei mai multi baieti au cate o iubita, sa stii ca eu sunt singur. Sunt un „salbatic” care nu stie cum se imbratiseaza o femeie…Stau singur si fug de iubire de teama sa nu ma obisnuiesc cu ea, ca in copilarie si apoi sa mi-o fure vreo suma de bani…
Am 19 ani acum si m-am gandit sa iti spun ca m-am mutat cu chirie, din banii mei, si merg cu metroul. Nu vreau sa folosesc obiectele care mi-au furat dreptul la o familie. La 19 ani, ca si la 4 ani, consider ca banii nu vor umple niciodata golul din sufletul meu. Mama, nu exista vreo suma care sa te poata inlocui…din pacate!
