Părinți de nota 10

Cum să le oferi copiilor tăi o viață mai bună decât ai avut tu

Ideea unei vieți mai bune pentru copiii tăi ar trebui să îți vină în minte încă din momentul în care te gândești la o familie.

Îți dai seama că sunt importante educația, împrejurările și provocările cu care te confrunți și pe care reușești să le depășești. Eliminarea multor probleme din societatea noastră, cum ar fi satisfacția instantanee, începe acasă și necesită efort. Iată câteva lucruri pe care ar trebui să le iei în considerare dacă vrei să le oferi copiilor tăi o viață mai bună decât ai avut tu!

Învață cum să le oferi copiilor tăi o viață mai bună decât a ta

1. Învață-i să fie responsabili

Vrei să le oferi copiilor tăi ce este mai bun. Cu toate acestea, cele mai bune intenții pot veni uneori cu un cost. Salvarea unui copil dintr-o situație nefavorabilă ar putea crea un precedent și l-ar putea lăsa neajutorat atunci când tu nu ești capabilă să îl ajuți.

Dacă îi înveți pe copii că acțiunile lor au consecințe îi ajută să acționeze în mod responsabil și să ia deciziile mai ușor și mai bine. Părinții pot stimula o mai mare independență a copiilor lor, învățându-i să fie responsabili pentru acțiunile de zi cu zi.

De exemplu, când cel mic își uită caietul cu teme acasă, nu te grăbi să i-l duci la școală. Dacă învață din această experiență, atunci va învăța să nu își mai uite niciodată temele acasă, înainte de a pleca la școală.

2. Încurajează inteligența financiară

Nu există neapărat o abordare unică a felului în care părinții ar trebui să le asigure asistență financiară copiilor, dar părinții care își doresc să crească copii inteligenți din punct de vedere financiar ar trebui să le predea și să modeleze anumite principii financiare.

Gândește-te pentru ce ar trebui să fie responsabili financiar copiii, luând în considerare ceea ce merge cel mai bine pentru stilul tău de parenting și pentru familia voastră. Indiferent de cât de mari sunt copiii, începeți să vă gândiți cum să abordați costurile mai mari, precum mașinile.

Un adolescent s-ar putea să nu realizeze cât de scumpă este o mașină nouă sau că va avea nevoie de o asigurare mai scumpă decât aveți deja, așa că este important să purtați aceste conversații în familie.

O modalitate prin care poți ajuta copilul să fie responsabil pentru lucrurile scumpe pe care și le dorește este ca acesta să plătească cel puțin o parte din cost. Sarcinile și plata au nevoie, de asemenea, de o discuție.

În timp ce sarcinile îi învață pe copii să fie responsabili, banii oferiți în schimbul acelor sarcini pot să-i facă pe cei mici să înțeleagă că munca este o modalitate opțională de a obține ceea ce vor.

Copiii au nevoie de bani pentru a învăța cum să gestioneze banii, deci acordarea anumitor sume de bani este benefică, dar asigură-te că aceștia înțeleg că unele sarcini necesită mai degrabă o motivație internă decât o recompensă monetară.

3. Stimulează relațiile de familie echilibrate

În cele din urmă, nu trece cu vederea faptul că eforturile pe care le faci pentru a-i asigura copilului totul pot avea un impact mare asupra relației cu partenerul. Este atât de ușor să te blochezi în a-i face viața mai bună copilului, încât alte relații pot avea de suferit.

Implicarea ta în relația cu copiii arată sprijinul și încurajarea de care dai dovadă, dar nu ar trebui să fie singurul punct de interes al vieții tale. Poate că pare contraintuitiv, dar le poți oferi copiilor tăi o viață mai bună acordând prioritate relației tale cu partenerul.

Copiii trebuie să vadă relații sănătoase și puternice în casă. Acest lucru îi pregătește să aibă relații de succes cu alții și este o oportunitate bună de a le arăta că și nevoile altor oameni contează.