Deși starea fiecărei femei este diferită, pe măsură ce se apropie sfârșitul sarcinii entuziasmul și nerăbdarea se intensifică. Descoperă cum îți dai seama că mai este foarte puțin până îți vei cunoaște copilul.
Precis știi deja de la medic care este data orientativă la care vei naște. Cu toate acestea, pentru majoritatea femeilor al treilea trimestru de sarcină este mai dificil și este util să știi ce semne îți indică apropierea datei la care se va naște copilul. În acest fel vei fi mult mai optimistă și gândul la cel mai mic membru al familiei va reduce disconfortul.
Iată care sunt semnele care îți arată că te apropii de sfârșitul sarcinii:
1. Cumperi lapte și vezi că termenul de expirare este după data nașterii
Este o situație semnalată de multe mame, uneori într-o lumină comică. De multe ori își dau seama când cumpără laptele că bebelușul va fi acasă înainte ca acesta să expire și sunt cuprinse de entuziasm și multă bucurie.
2. Teama de durerile asociate cu nașterea a fost depășită de dorința de a vedea copilul
Mai ales în cazul primei sarcini viitoarele mame se gândesc adesea și la durerile din momentul nașterii. Cu toate acestea, pe măsură ce avansează spre sfârșitul sarcinii aceste gânduri sunt înlocuite treptat de dorința de a vedea copilul și de a avea grijă de el. Preferă disconfortul asociat cu nașterea față de încă o lună de sarcină.
3. Nu îți mai vine nimic
La finalul celui de-al treilea trimestru de sarcină se întâmplă adesea să nu mai ai decât un număr foarte redus de haine care îți vin. Majoritatea rochiilor vor deveni cămăși, iar blugii vor fi o amintire. Femeile se gândesc să revină la corpul de dinaintea sarcinii și să poată purta din nou hainele preferate.
Se asigură că toată casa este curată, că vasele sunt spălate și puse la locul lor, aranjează camera copilului, își refac agenda de la serviciu, lasă postări programate pentru rețelele de socializare și încearcă să prevadă tot ce va fi necesar în perioada în care se vor recupera și nu vor putea realiza activitățile obișnuite.
7. Apare somnolența accentuată
În ultimile săptămâni și zile de dinaintea nașterii este foarte probabil ca femeile să se simtă mult mai obosite decât de obicei. Pot adormi în mijlocul zilei, chiar dacă nu aveau acest obicei, și se vor trezi mai târziu.
Este un instinct de a reuși să se odihnească acum, prevăzând într-o anumită măsură nopțile nedormite care vor urma până ce se vor adapta la noul rol de părinte.
8. Ai foarte multă grijă de tine
Epilatul și pedichiura devin foarte importante înainte de naștere. Foarte multe femei însărcinate în al treilea trimestru își fac programare la salon pentru a arăta cât mai bine.
De asemenea, își aranjează părul cu multă grijă și hidratează tenul în fiecare zi.
9. Nu-ți mai faci planuri
Poate că în timpul sarcinii aveai o agendă cu activitățile pe care vroiai să le desfășori, precum și diferite date pentru evenimente speciale, dar la finalul sarcinii femeile nu mai fac prea multe programări, ci vor să se asigure că totul este în regulă în timp ce așteaptă venirea pe lume a bebelușului.
10. Emotivitatea crescută
La sfârșitul sarcinii majoritatea femeilor vor deveni emotive gândindu-se la schimbările care vor avea loc foarte curând. Se gândesc că, alături de partener, vor trebui să se descurce în noul rol de părinte, iar acest lucru le provoacă nostalgie sau chiar le poate îngrijora.
Uneori pot ajunge la lacrimi, dar starea lor se îmbunătățește când se gândesc la familia pe care o vor avea și la cât de plăcut va fi să-și strângă în brațe bebelușul.