Veşti foarte bune pentru părinţi. Alocaţiile copiilor vor creşte începând de astăzi, 1 aprilie. Chiar dacă elevii se vor bucura de alocaţii mărite, ei bine, ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că banii le vor intra părinţilor în buzunare abia în luna mai.
Aşadar cum spuneam, părinţii vor răsufla uşuraţi pentru că, în sfârşit, minorii vor primi mai mulţi bani la alocaţii. Astfel, copiii cu vârsta de până la 2 ani vor primi 300 de lei, la fel şi cei cu vârsta de până la 3 ani, în cazul unui handicap.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 150 de lei, iar copiii cu handicap cu vârsta între 3 şi 18 ani vor primi 300 de lei.
Marius Budăi a precizat şi faptul că inclusiv copiii cu dizablităţi vor avea parte de această mărire a alocaţiilor
„Era vorba de copiii cu dizabilităţi între 2 şi 18 ani şi ulterior, dacă urmează anumite studii, până la 26 de ani, dar vorbim între 2 şi 18 ani, nu erau cuprinse (…) şi am rearanjat sumele, am recalculat şi am asigurat şi majorarea pentru ei, am propus în text majorarea şi pentru ei de la 200 la 300 de lei”, a mai spus Marius Budăi.
Acte necesare pentru a obţine alocaţie pentru copii 2019
Aşadar, părinţii sau reprezentanţii legali trebuie să meragă la primăria de care aparţin, cea de sector, de municipiu, de oraş sau de comună, acolo unde trebuie să ducă actele doveditoare încadrării într-un anumit tip de alocaţie 2019. Iată care sunt actele necesare de care aveţi nevoie pentru alocaţiile copiilor 2019:
cerere tip cerere pentru acordarea alocatiei de stat pentru copii; – se poate găsi aici
copie CI/BI părinţi – 1 copie xerox pentru mamă şi 1 copie xerox pentru tată;
copie si original – certificat de naştere copil;
copie si original – livret de familie- actualizat ( se trece copilul în livretul de familie la Oficiul de Stare Civilă;
copie hotărâre de încredinţare, dacă este cazul;
copie hotărâre de adopţie, dacă este cazul;
copie acte reşedinţă, în cazul în care unul dintre părinti sau ambii are/au reşedinţa într-una dintre tările U.E;
extras de cont pe numele titularului, dacă alocaţia se va vira într-un cont bancar.