redactia
Atat persoanele care ma cunosc, cat si parintii mei, considera ca sunt o persoana care am foarte multa rabdare cu copilul meu. Este adevarat ca am invatat in timp sa am rabdare, deoarece imi doresc sa cresc un copil echilibrat, imi doresc sa pastrez o comunicare frumoasa si sa-i ofer lectii de viata, si nu sa-i spun cuvinte dure pe care sa le regret mai tarziu.
Stiu si din experienta mea de copil ca anumite cuvinte grele pe care le-am auzit de la parinti sau de la bunici m-au durut foarte mult, la acel moment, si imi rasuna si astazi in urechi.
Pentru ca imi doresc ca al meu copil sa nu treaca si el prin asemenea experiente, caut mereu informatii si tehnici despre cum sa-ti gestionezi emotiile negative astfel incat sa pastrezi o comunicare calma cu copilul.
Numerosi parinti nu au suficienta rabdare si tipa la copil, desi stiu ca nu este o metoda buna si chiar se simt vinovati pentru ca fac acest lucru. Totusi, continua sa ridice vocea la copil deoarece au fost „programati” sa procedeze in acest mod de comportamentul parintilor lor, care au tipat la ei.
Alti parinti isi permit sa strige la cei mici doar atunci cand sunt extrem de suparati si de furiosi.
Ceea ce trebuie sa stim din start este ca, atunci cand tipam la copil, apar 2 consecinte negative imediate:
Este afectata stima de sine a copilului.
Se reduce legatura sufleteasca dintre parinte si copil.
Atunci cand adultii tipa la ei, copiii se sperie. Ei percep tipatul ca pe un atac, astfel incat ei fie incep sa lupte (raspund inapoi, tipa la adulti), fie fug incercand, fizic sau emotional, sa se indeparteze de tipete.
Copiii invata sa comunice imitand modul nostru de a comunica. Parintii care tipa la copil pentru a-l obliga sa faca un anumit lucru, adica speriindu-l, isi invata copilul sa tipe la altii ca sa obtina ce isi doreste.
Atunci cand parintii nu mai au rabdare si ridica tonul in fata copiilor lor inseamna ca nu reusesc sa-si gestioneze emotiile. Iar copiii invata ca a tipa la alte persoane este o modalitate de a lupta cu proasta lor dispozitie.
Asuma-ti crearea unor noi obiceiuri
Poti incepe prin a-i spune copilului ca faci eforturi pentru gestionarea emotiilor astfel incat sa incetezi sa mai tipi la el. Roaga-l pe copil sa te ajute: permite-i sa te intrerupa atunci cand incepi sa tipi. Iata cateva exemple cum te poate intrerupe copilul intr-un mod delicat:
Puteti conveni asupra unui gest, cum ar fi sa-si acopere urechile cu mainile atunci cand incepi sa ridici tonul.
Copilul iti poate spune: „Observ ca tipi la mine si nu ma simt bine.”
Sau iti poate spune: „Te rog, vorbeste-mi calm, caci ma iubesti.”
Permisiunea pe care parintele i-o da copilului de a-i reaminti ca nu mai trebuie sa tipe ii protejeaza stima de sine, deoarece copilul intelege ca nu merita acest comportament, il ajuta sa se protejeze de tipete fara sa fuga sau sa lupte si intareste relatia copil-parinte, in conditiile in care copilul vede ca parintele ii respecta nevoile si emotiile.
Atunci cand se intampla ca cel mic sa-ti reaminteasca sa nu mai tipi, iata cum poti reactiona:
„Iti multumesc pentru ca mi-ai reamintit. Am uitat, deoarece eram suparata.”
„Iarta-ma, nu meritai sa strig la tine. Nu imi place ce ai facut, dar acesta nu este un motiv ca sa tip la tine.”
„Hai sa o luam de la inceput. Sunt trista pentru ca nu esti de acord cu mine.”
Iti prezint mai jos cateva sfaturi de la parinti care au luptat cu furia lor si cu tendinta de a tipa la copil si care au gasit diferite solutii creative care ii ajuta sa aiba mai multa rabdare, sa-si exprime emotiile fara a tipa si fara a afecta stima de sine a copilului.
Iata, asadar, 10 solutii de la parinti care ii ajuta sa nu mai tipe la copiii lor:
1. „In masura posibilitatii, acorda-ti timp pentru tine cel putin o ora pe zi, timp in care sa te rasfeti cu o masca pentru fata, citind sau cu hobby-ul tau. Fa orice iti place si care te face sa simti ca iti acorzi atentie tie insati, acest lucru te va linisti si iti va aduce bucurie.”
2. „Cand imi vine sa tip sau sa ma cert cu copilul, pun pe o melodie: „Ce-e se-e intampla a-aici?” Si cant fara sa ridic tonul. Astfel, spun ce am de spus fara sa tip
3. „Atunci cand nu ma pot abtine fara sa-l numesc intr-un fel pe copil, cel putin evit sa-l jignesc spunandu-i „prostule” sau „nu esti in stare de nimic”. Poti inventa propriul tau cuvant amuzant pe care sa-l folosesti in asemenea situatii.
Sau, in loc sa tipi la copil, poti sa sa faci o grimasa sau o pantomima. Iar cand te simti plina de nervi, poti sa faci ca un animal: sa grohai ca porcul sau sa faci precum vaca… Umorul este cel mai bun remediu care trateaza furia!”
4. „Totul depinde de felul in care se simte mama. O mama fericita este o mama buna. Sunt momente cand trebuie sa folosesti un ton mai sever. Insa cel mai important lucru este ca cel mic sa stie ca mama il iubeste. Spune-i acest lucru zilnic si neaparat in fiecare seara, inainte de culcare, mangaie-l, imbratiseaza-l, saruta-l.
In acest fel, copilul va percepe momentele in care esti mai severa drept exceptii, nu ca fiind regula.”
5. „Atunci cand fetita mea face vreo boroboata si ma enervez, fac o grimasa, ii spun: „Lasa ca te prind eu!” si incep sa alerg dupa ea. Si, in timp ce fug dupa ea, o situatie dificila se transforma intr-un joc.”
6. „In loc sa tipi la copil, incearca sa faci ca un animal sau sa te exprimi prin alte sunete care iti sunt confortabile. Acest lucru te va ajuta sa nu spui cuvinte urate la adresa copilului pe care sa le regreti mai tarziu, cand te vei calma.”
7. „Trebuie sa le spunem copiilor, indiferent de varsta lor, chiar si bebelusilor, despre cum ne simtim. Atunci cand esti obosita si ai o dispozitie proasta, spune-i copilului acest lucru. El va intelege. Si, daca va urma o manifestare mai neplacuta, cum ar fi sa tipi, copilul o va trece mai usor.”
8. „Cred ca poti sa tipi la copil, dar in vocea ta nu trebuie sa fie nicio urma de ura si de agresivitate, caci tocmai aceste lucruri ii sperie pe copii si ii supara profund…”
9. „Daca il certi pe copil, vorbeste-i despre comportamentul lui, despre fapta lui, fara sa treci la a-l umili, la a-i critica personalitatea. Tine minte si subliniaza mereu in discutia cu copilul: ca el este in regula, insa felul in care s-a comportat nu a fost in regula. Nu pune etichete!”
10. „Majoritatea adultilor isi pot gestiona emotiile atunci cand au nevoie de asta. De exemplu, te poti abtine in timpul unei discutii cu seful din frica de a nu-ti pierde locul de munca. Din pacate, cu copiii nu ne facem probleme.
Poate ca am invata sa rezolvam conflictele cu copiii intr-un mod constructiv daca ne gandim la frica de a nu pierde respectul si iubirea lor sau la frica de a nu distruge cu cuvintele noastre grele increderea lor in noi…”
