Alexandru Pesamosca a fost un titan, un geniu. Opera pe banda rulanta si nu se odihnea pana nu se asigura personal ca micutii pacienti au cea mai buna ingrijire. Nu facea nicio deosebire intre copiii de bani gata si cei de nevoiasi.
Au trecut 5 ani de cand Tata Pesi, cum il numeau toti, a trecut in eternitate, acolo unde ii va astepta ca un „inger al copiilor“, cum a fost supranumit, cand vor fi batrani, pe toti cei pe care i-a facut bine.
A absolvit Facultatea de Medicina Generala la Bucuresti in anul 1954 si a fost repartizat la Niculesti–Jianu, (actualmente Dudesti, Braila) un sat de langa Fetesti, unde a profesat timp de 3 ani (1954-1957).
Este apoi transferat in calitate de chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” (1957-1984) si „Budimex” (actualmente „Spitalul Marie Curie”) (1984), unde face un numar mare de operatii (circa 45 000 dupa propriile declaratii).
Opereaza si in strainatate (China, Franta, Italia, Republica Moldova, etc), dobandind prestigiu international in domeniul chirurgiei pediatrice inca dinainte de 1989. A avut doi fii legitimi care au murit (unul din ei, doctor, in 1993, a murit din pricina unei tumori cerebrale) si inca doua fete si doi nepoti.
A locuit din 1999, de cand a ramas vaduv, intr-o camaruta din Spitalul „Marie Sklodovska-Curie” (fostul „Budimex”) din Bucuresti. In ultimii ani nu a mai operat, ci doar a dat instructiuni medicilor chirurgi care veneau sa-i ceara ajutorul.
Alexandru Pesamosca este ctitor al Bisericii Cuviosul Stelian si Sfantul Nicolae-Brancoveanu, aflata in curtea spitalului Marie Sklodovska-Curie (fostul Budimex) si presedinte al Asociatiei „Asezamantul social sfintii Martiri Brancoveni”.Patriarhul Romaniei a fost de acord ca sa fie ingropat acolo, fiind ctitor de biserica.
In vara anului 2011, el a fost internat la Spitalul Floreasca din cauza unor afectiuni cardiace si renale. A murit in dimineata zilei de 1 septembrie 2011, la varsta de 81 de ani.
In septembrie 2014 i s-a ridicat un bust in fata Spitalului de Copii „Marie Curie” din Bucuresti.
Visa sa fie ofiter pe vas, sa vada lumea. Dar a ajuns sa-si dedice viata copiilor bolnavi, la spitalul Marie Curie.
Tata Pesi, cum ii spuneau micii pacienti, nu avea cum sa cunoasca orasul. Traia mai mult in sala de operatii, incercand sa salveze cat mai multe vieti.
Daruirea nu l-a lasat sa piarda nici macar o clipa cu altceva. In blocul operator le-a facut pe toate. Chirurgie abdominala, chirurgie ortopedica, chirurgie reconstructiva. A scapat mii de copii de malformatii care le-ar fi curmat vietile mult prea devreme. Pentru fiecare a gasit solutii. UNui copil de sapte ani i-a construit chiar un esofag nou dintr-o bucata de colon, cand toti credeau ca nu mai are nicio sansa.
In jumatate de secol, a salvat copii in China, Statele Unite ale Americii, in Franta si in Italia. Sfarsitul vietii l-a gasit pe tata Pesi tot la Marie Curie, unde a operat mai bine de 20 de ani. Locuia intr-o camera din spital, unde primea pacienti la consultatii.
Din devotament pentru meserie si iubire fata de copii, cu o modestie rara, timp de 60 de ani, el face un numar urias de operatii (circa 40 000 dupa unele calcule, mult peste 50 000 dupa propriile estimari, un oras intreg dupa cum ii place sa spuna, din care cateva au fost premiere mondiale, salvand de la cele mai grele infirmitati sau de la moarte zeci de mii de copii.
Precum Iisus a dezlegat femeia stapanita de un duh de neputinta, garbova de 18 ani, pe care Satana o tinea legata,(Luca 13.11-17) asa si ucenicul sau de astazi dezleaga din neputinta si suferinta pe acesti micuti fara vina.
Cioplitor al lui Dumnezeu, el rezideste trupurile si vietile a zeci de mii de copii, schiloditi adesea de pacatele nemarturisite ale parintilor si inaintasilor lor, pedepsite de Dumnezeu ,,pana la al treilea si al patrulea neam”, precum spune Scriptura (Exod 20, 5).
Dumnezeu vrea si inimile parintilor, asa ca si parintilor acestora doctorul Pesamosca le rescrie, cu bisturiul, destinele, prin suferinta si vindecarea copiilor lor, caci acestea ii fac sa se apropie de Cel pe care L-au maniat si ignorat atata timp.,,De foarte multe ori, parintele ajunge la Dumnezeu prin suferinta copilului, iar acel parinte care se intereseaza de boala copilului isi pune intrebarea: «De ce, Doamne, mie?».
Deja primul pas il face spre biserica si incepe sa inteleaga crucea pe care o are de dus“, spune parintele bisericii Daniel Smuc. Desi unii copii bolnavi sfarsesc in spital sub povara bolii, lectia pe care viata o da parintilor ramasi sa-si planga durerea devine pilda pentru toti oamenii.
Asa cum unii coboara in maruntaiele pamantului sa scoata aur, carbune si cate si mai cate, doctorul fara de arginti intra si el in maruntaiele copiilor, pe care le mestereste asa precum numai Dumnezeu stie cu adevarat, scotand astfel din inima lor, dupa operatie, zambete si lacrimi de fericire.