Venirea unui copil pe lume este o mare bucurie, dar poate să fie și dificilă mai ales că este o perioadă de tranziție pentru celălalt copil. Noi îți spunem cum poți să-l pregătești pe fratele mai mare astfel încât acomodarea să fie cât mai ușoară.
Așa îl pregătești pe fratele mai mare: trucuri utile încă din timpul sarcinii
Citește împreună cu copilul mai mare cât mai multe cărți despre bebeluși, despre schimbările care au loc când vin aceștia pe lume, dar și despre rolul fratelui.
Încurajează conexiunea dintre ei prin implicarea copilului mai mare în alegerea numelui pentru bebeluș, la cumpărăturile pentru micuț, dar și la pregătirea camerei unde o să doarmă acesta.
Vrei să-l pregătești pe fratele mai mare pentru venirea pe lumea a celui de-al doilea copil? Atunci mergi cu el la cumpărături și încurajează-l să cumpere un cadou pentru bebeluș, potrivit www.creativechild.com. Împachetați împreună cadoul și spune-i că o să primească și el un dar de la bebeluș după ce o să se nască.
Nu ezita să-l iei pe copilul mai mare cu tine la controalele medicale din timpul sarcinii. El va putea să audă bătăile inimii celui mic și o să-l vadă pe ecranului ecografului. Arată-i încă din timpul sarcinii poze cu bebeluși și povestește-i despre prima dată când va vedea și îl va ține în brațe.