redactia
Puiul mamei,
Stau seara de seara si te privesc cum dormi, iti ascult respiratia si iti veghez somnul pana cand vine si la mine Mos Ene despre care iti povestesc in fiecare seara.
Te privesc si simt ca nu ma mai satur de tine si ma intreb unde sunt eu – cea de dinainte de tine; eu – aceea care punea mereu pe primul plan cariera, banii, creditul la banca pe care trebuia sa-l termin inainte de a te avea pe tine; eu – aceea care, cand a bifat toate prioritatile astea, a decis ca e bine sa mai copilareasca putin inainte de a te avea pe tine; eu – aceea care gasea mereu inca ceva si inca ceva de facut inainte de a te avea pe tine.
As vrea sa o pot intalni pe acea „eu” si sa ii spun ca a fost o fraiera. Da, o fraiera! Habar n-avea ce pierde de fiecare data cand spunea „nu e momentul acum”. Habar nu avea ca fiecare amanare era o luna, un an pierdut din viata ta si din viata mea – cea de acum.
Stiu acum ca tot ce trebuia sa fac inainte de a te avea pe tine erau doar alibiuri in spatele carora m-am ascuns prea mult timp. Timp pe care nici macar nu l-am furat de la mine, ci de la tine, puiul mamei. Si te rog sa ma ierti pentru asta.
Te rog sa ma ierti, ingeras, pentru ca nu te-am primit mai devreme in viata mea. Te rog sa ma ierti pentru ca din cauza asta va trebui sa auzi prea des ca ma doare spatele, piciorul sau capul atunci cand tu vei vrea sa te duc in brate, sa alergam prin parc sau sa ne jucam impreuna.
Te rog sa ma ierti ca nu voi fi la fel de tanara si de proaspata ca mamicile colegilor tai de la gradi si de la scoala.
Te rog de pe acum sa ma ierti daca vom avea conflicte provocate de mentalitatea mea prea batranicioasa pentru vremurile adolescentei si tineretii tale.
Promit sa raman cat mai mult tanara in spirit si sa fiu langa tine cat mai mult si sper doar ca vei avea rabdare cu mine. Noi, parintii, avem o superputere: aceea de a uita uneori cum eram si noi in copilarie si adolescenta, cand eram in permanent conflict cu parintii nostri; si sper sa reusesc sa o anulez.
