redactia
Inca din timpuri stravechi infasatul bebelusilor a fost o practica intens adoptata. Fie ca vorbim despre exemplele din Biblie, din Grecia, Roma Antica, icoane sau povestile celor mai in varsta, modalitatea de a restrictiona membrele nou-nascutului si implicit miscarile acestuia a fost una des intalnita.
Unul dintre motivele pentru care stramosii au ales sa-si infese bebelusii il reprezinta dorinta de a recrea mediul intrauterin. Teoria exterogestatiei vorbeste despre faptul ca fatul vine pe lume fara sa-si fi incheiat ciclul complet de gestatie.
Din acest motiv, nou-nascutul are nevoie in primele luni sa se simta ca in uterul mamei. Prin infasare se reconstruieste spatiul stramt din mediul uterin, ideal pentru linistirea copilului. Aceasta practica era mai des intalnita in zonele cu clima temperata si rece, acolo unde contactul piele pe piele nu era atat de bine cunoscut, ba mai mult, era considerat nefiresc.
In traditia romaneasca, infasatul a fost folosit si se foloseste inca pentru prevenirea deformitatilor fizice, in special pentru a indrepta picioarele, astfel incat adultul sa nu fie “cracanat”.
Neavand acces la informatii si nici la consulturi medicale, parintii care alegeau sa-si infese copiii nu stiau ca genunchii in O ai nou-nascutului reprezinta o configuratie anatomica fiziologica care persista pana in jurul varstei de 18 luni.
Specialistii trag un semnal de alarma asupra acestei practici. Infasatul nu doar ca NU indreapta picioarele, dar poate cauza si displazie de sold, mai ales in cazul copiilor cu risc spre asa ceva.
