Ce e permis şi ce nu
Unele companii aeriene îţi permit să mergi cu căruciorul până la avion, altele te obligă să-l laşi împreună cu bagajele de cala. Pe unele zboruri poţi să vii cu scaunul de maşină în avion, pe altele nu. E bine să citeşti cu atenţie pagina cu termeni şi condiţii ca să nu ai surprize.
Gasesti aici un articol cu toate informatiile necesare despre biletele pentru bebelusi achizitionate de la AirFrance, Blue Air, Klm, TAP, Tarom si Wizz Air.
Rezervă locuri alăturate
Deşi la zborurile low-cost (Blue Air, Wizz) trebuie să plăteşti câteva zeci de lei în plus, e o învestiţie foarte bună. Mie îmi place să stau la margine, iar Bogdan ocupă locul din mijloc. În felul ăsta Ana ne vede pe amândoi, o mutăm uşor de la unul la altul, iar dacă e nemulţumită putem să ne ridicăm să o plimbăm fără să deranjăm pe nimeni.
Apropos de locuri, din păcate copiii n-au voie să stea pe locurile cu spaţiu de picioare suplimentar (primul rând şi rândurile din dreptul aripilor). Aşa că dacă te gândeai că e mai comod acolo şi te poţi mişca mai uşor, nu e o opţiune validă.
Ia la tine şi hăinuţe mai groase
Oricât de cald e afară, e bine să ai şi o jacheţică pentru bebe şi nişte pantaloni lungi. Niciodată nu ştii cum o să fie în avion, e posibil ca aerul condiţionat să fie prea rece ori prea cald pentru copil. Dacă e frig afară, îmbracă-l pe bebe în straturi astfel încât dacă în avion se face cald să ai ce da jos.
Programeza-ţi zborul în funcţie de rutinele celui mic
La noi, de exemplu, merg foarte bine zborurile în creierii dimineţii (decolare în jur de 5). Ana obişnuieşte să doarmă până pe la 8 şi chiar dacă se trezeşte când o pregătim pentru aeroport, adoarme destul de repede în avion.
Însă dacă ştii că ai un bebe sensibil la gălăgie, care se trezeşte la cel mai mic zgomot, e o idee mai bună să zbori cu el în perioadele în care e treaz. Nu de alta, dar bebeluşii deranjaţi din somn sunt tare morocănoşi şi nemulţumiţi.
Pregăteşte-ţi de acasă pachetele pentru schimbat
Ca să nu mai stai să scoţi din geanta bebeluşului şerveţelele, un scutec, cremă, finetul şi un sac de gunoi, pregăteşte-ţi pachetul ăsta de acasă. Pune-le pe toate într-o pungă şi dacă trebuie să-l schimbi pe bebe ai de luat din geantă doar punga. E mult mai simplu.
Masa de schimbat bebeluşii se găseşte, de obicei, în toaletă din spatele avionului. Locul e cam strâmt şi poate fi incomod să-l schimbi pe cel mic acolo, dar nu-i imposibil.
Manduca e întotdeauna utilă
Niciodată nu se ştie când ai nevoie de mâini libere, fiind cu bebe în braţe. Şi-n aeroport poate fi extrem de utilă, mai ales dacă zbori cu o companie aeriană care nu-ţi permite să mergi cu căruciorul până la avion.
Bebe in aeroport
Intră printre ultimii în avion
Deşi familiile cu bebeluşi au prioritate la îmbarcare. Nu de alta, dar vrem să minimizăm cât se poate timpul petrecut într-un loc strâmt, cu multă lume şi posibilitate redusă de mişcare. Dacă bebe e treaz, mai bine îl plimbăm cât de mult putem sau îl lăsăm să mişune singur dacă spaţiul o permite. Iar dacă doarme, sigur doarme într-o poziţie mai confortabilă decât cea impusă la decolare.
Ia-ţi lângă tine cele necesare pentru decolare
După patru zboruri cu bebe m-am mai relaxat, dar tot am oroare de cele 20-30 de minute de la decolare şi aterizare. Nu-mi place să fiu ţintuită de un scaun cu un bebe (imprevizibil) în braţe. Bebe căruia îi place şi mai puţin decât mie să fie ţinut locului dacă n-are stare.
Şi cum în cele 20 de minute nu poţi să iei nimic din bagajul de deasupra ta, e de dorit să pui în buzunarul din faţa scaunului toate lucrurile de care ai putea avea nevoie: o jucărie – două, suzeta (dacă foloseşte cel mic), şerveţele, jacheţica, etc.
Zâmbeşte însoţitoarelor de zbor
Am citit undeva că însoţitoarele de zbor pot face diferenţa între un zbor plăcut şi unul mai puţin plăcut. Şi tind să-i dau dreptate celui care a spus asta. Când am mers în Sicilia cu low costul, şefa de cabina ne-a văzut cu bebe (zâmbitor şi el) şi după ce toată lumea s-a aşezat a mutat persoana de lângă noi ca să avem spaţiu de desfăşurare. Nu vă spun ce bine ne-a prins!
Ţine cont de posibilele întârzieri
Întotdeauna există posibilitatea ca decolarea să fie amânată cu o oră – două – trei, iar şederea voastră în aeroport să se prelungească. E bine să fiţi pregătiţi şi pentru varianta asta, mai ales când vine vorba de mâncare şi scutece.
Bebe cu jucarie in avion
Ia jucării noi cu tine
Şi când aşteaptă în aeroport, şi când e în avion, dacă nu doarme probabil că bebe o să vrea să facă ceva, să fie distrat sau să descopere lucruri noi. Jucăriile noi îl pot ţine ocupat o vreme, iar ţie îţi lasă câteva clipe de respiro.
Papa la decolare şi aterizare
Aşa cum pe (unii dintre) noi ne dor urechile în avion, şi bebele poate resimţi aceleaşi senzaţii neplăcute. De aceea e recomandat ca în timpul decolării şi mai ales în timpul aterizării să-i dai celui mic să bea sau să sugă. Dacă e treaz.
E bine de ştiut că poţi trece de scanare cu mai mult de 100ml de lapte pentru bebe, iar în avion le poţi cere însoţitoarelor de bord apă fiartă pentru a prepara laptele pe loc. Dacă alăptaţi e şi mai simplu. Mie îmi place să-mi iau şorţuleţul minune despre care v-am mai povestit ca să nu deranjez vizual pe nimeni.
Păstrează-ţi calmul
Bebeluşii sunt imprevizibili. Poţi să-ţi iei toate măsurile de precauţie din lume şi tot există riscul să izbucnească într-un ropot sfâşietor de plânsete şi vaiete. Cel mai bun lucru pe care-l poţi face e să-ţi păstrezi calmul. Chiar dacă nu-i rezolva lui problemă care-l face să plângă, îi transmiţi energii pozitive şi simte că eşti acolo pentru el.
Da, e foarte probabil să dai de oameni iritaţi de zgomot care fac tot felul de remarci răutăcioase. E posibil să dai de însoţitoare de bord acre care se uite urât la tine tot zborul. E posibil să nu poţi sta jos decât atunci când eşti obligat de proceduri. Însă plânsul o să se termine, iar la destinaţie vă aşteaptă o miniCalatorie frumoasă în trei!