Părinți de nota 10

Mișcările bebelușului în burta mamei îi pot afecta dezvoltarea creierului pe termen lung

Se spune că durerile nașterii și problemele ei se uită, dar niciodată nu se uită senzațiile incredibile pe care le ai atunci când îți simți mișcările copilului în burtică. Indiferent dacă ești la prima sau la a zecea sarcină, mișcările copilului în burtică sunt printre cele mai speciale momente ale sarcinii.

Mișcările copilului în burtică nu sunt o dovadă suficientă că totul merge bine, dar sunt un indicator prețios pentru evoluția sarcinii. Activitatea fătului în uter este necesară pentru dezvoltarea acestuia, dar intensitatea, ritmul și mișcările copilului variază de la o sarcină la alta.

Viitoarea mamă monitorizează aproape inconștient mișcările copilului și poate sesiza rapid dacă apar modificări. Cert este că mișcările viguroase indică o sarcină care evoluează normal.

Mișcările fetale reflectă ritmul dezvoltării musculare intrauterine și, pentru că cele mai multe dintre acestea sunt mișcări reflexe sau declanșate ca răspuns la zgomot, lumină sau atingere, sunt o probă a dezvoltării neuronale.

Când apar primele mișcări ale fătului

Primele mișcări fetale apar în jurul celei de a opta săptămâni de sarcină, dar sunt prea delicate pentru a putea fi percepute de mamă. Mama simte primele mișcări în jurul intervalului 16-18 săptămâni. Uneori mai devreme, dar este, până la urmă, o chestiune care ține de capacitatea fiecăruia de a interpreta și de a înțelege.

Primele mișcări percepute seamănă cu un spasm ușor, undeva în zona ombilicului. La a doua sarcină, mama reușește să-și simtă copilul mult mai devreme pentru că știe senzațiile pe care le provoacă mișcările copilului. Mișcările copilului nu sunt mereu delicate. Nu lipsesc pumnii și loviturile din picioare, o să-l simți cum se rotește în uter, cum se sperie, tresare și sughite.

Citeste mai mult pe totuldespremame.ro