redactia
Scriu despre parenting de peste 4 ani de zile. Nu sunt mamă încă și nu de puține ori am fost taxată pentru asta. De fiecare dată m-am scuzat spunând că sunt copil. Sunt sau am fost copilul care a crescut lângă o soră cu nevoi speciale, cu părinți care aveau probleme de cuplu și care au divorțat în cele din urmă.
Situațiile pe care le-am trăit nu sunt unice. Nu le-am văzut doar eu. Cum am fost eu, probabil că sunt alți zeci de mii de copii și adolescenți în România. Poate afecta un copil divorțul părinților? DA. Poate fi afectat un copil de lipsa de atenție a părinților? DESIGUR. Ce se poate întâmpla când un copil nu este ascultat cu adevărat de părinți? Un DEZASTRU.
Luisa Denisa Stoicescu, dirigintele clasei a XII-a Turism din cadrul Liceului Tehnologic Energetic din Câmpina a inițiat un proiect fantastic, conform Adevărul. O carte în care elevii din clasa respectivă au scris din spatele unui pseudonim atât mulțumirile, cât și durerile provocate de părinți. Mare lucru a făcut doamna Denisa Stoicescu! MARE fără nicio modestie. Cartea a ajuns și în mâna părinților. Unii au plâns, alții și-au schimbat comportamentul, iar alții nici nu s-au atins de carte.
Iată un fragment din carte, publicat pe Adevărul.ro: ”Custodie comună, o mare vrăjeală” ”…aţi rănit două suflete nevinovate, le-aţi rănit enorm şi îmi doresc să nu uitaţi niciodată asta, sper măcar că regretaţi, îmi lipseşte noţiunea de familie, eram foarte fericit când mergeam împreună la ski, la mare. Custodie comună…o mare vrăjeală, nimic nu înlocuieşte familia (…) Tu, tată, te-ai dus şi te-ai resemnat în altă parte şi mamă, tu te-ai închis în timne şi ţi-ai distrus sufletul. Nu există sentiment mai urât decât să vezi că tatăl tău nu mai e acolo unde era odată şi se răceşte şi să-ţi vezi mama plângând şi să plângi şi tu odată cu ea pentru că să ştiţi că supărările voastre sunt şi supărările mele. Altceva nu am de zis, căci sufletul meu a rămas julit, eram doar un copil” semnează Fostul derbedeu.
Dar ce faci când copilul nu are curaj să-ți spună că suferă din cauza ta și tu nu iei nicio măsură? Ce faci când copilul îți lasă o scrisoare prin care te anunță că nu vrea să mai fie o povară pentru tine și își ia zilele? Nu exagerez eu, cazul este real și probabil că nu e singurul.
A asculta un copil nu înseamnă doar să vorbească. Copiii au multe feluri prin care comunică dacă ceva este în neregulă. Poate că devin anxioși, agresivi, furioși, agitați, triști. Și asta este o formă de comunicare.
Pe de altă parte, cel mai trist lucru este acela că încă există părinți care nu vor să citească, nu vor să primească niciun fel de sfat, nu vor să ceară ajutorul specialiștilor, nu vor să se schimbe și mai mult decât atât, nu vor să accepte că a greși este omenește. Dar la fel de omenește este să-ți ceri scuze și să vrei să te schimbi în ceva mai bun. Copiii lor au cel mai mult de suferit, din păcate.
Prin comunicare, prin răbdare, prin acceptare și prin asumare poți deveni un părinte mai bun! Nu e grav să greșești, e grav să nu accepți că și tu poți greși. Cu toții greșim mai devreme sau mai târziu. Cu toții putem face rău fără să vrem. Dar cum poți evolua dacă nu prin greșeli? Cum să înveți altfel?
