Discuţiile părinte-copil au un rol deosebit pentru a crea ataşamentul, pentru dezvoltarea psiho-emoţională a acestuia din urmă, pentru formarea limbajului şi a personalităţii
Cei şapte ani de acasă sunt esenţiali pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, pentru a acumula bagajul de cunoştinţe şi pentru a pune bazele unei educaţii sănătoase. Discuţiile părinte-copil, indiferent de vârsta acestuia, vor avea efect pe plan socio-profesional când vor ajunge la maturitate, spun psihologii.
Specialiştii recomandă ca discuţiile purtate de părinţii cu copiii să fie cât se poate de fireşti, cei mici să fie trataţi ca nişte adulţi, doar că nivelul conversaţiei trebuie să fie pe înţelesul lor. Ideea potrivit căreia copilul e prea mic ca să înţeleagă ce vorbesc cei mari e complet depăşită.
Copilul înţelege încă din primii ani de viaţă mai mult decât cred adulţii, dar mai cu seamă sunt extrem de receptivi la tonul folosit, la starea de spirit pe care o are părintele, la criticile emise etc.
“Este bine ca în preajma copilului tău să foloseşti expresii şi cuvinte pe care i le poţi explica şi lui sau este indicat să le cunoască raportat la vârsta pe care o are. Este posibil ca un copil de vârstă mică să nu înţeleagă tot ce-i spui, dar poţi fi sigur că aude şi înregistrează tot ce se întâmplă în jurul lui şi informaţiile le va prelucra după puterea lui de înţelegere.
Dacă va simţi că vorbeşti aşa încât să nu te audă, automat va deveni curios şi va cere explicaţii. A evita răspunsul sau a-i spune că nu e treaba lui nu e o atitudine corectă. Se va simţi respins, lucru care pe termen lung va duce la lipsa diagolului părinte-copil”, a explicat, pentru “Adevărul”, Iulia Jora, psiholog terapeut în cadrul fundaţiei americane Cristi’s Outreach.
10 lucruri pe care nu trebuie să le spui de faţă cu copilul
1. „Am treabă, nu mă deranja!” Aceste cuvinte însoţite de un ton ridicat, mai cu seamă atunci când sunt folosite frecvent, îl vor îndepărta pe copil de părinte. I se va induce ideea că părintele nu are timp pentru el şi că nu va avea niciun sens să-şi abordeze tatăl sau mama, pentru că va fi mereu respins.
Lipsa dialogului se va acutiza în timp şi la vârsta adolescenţei nu va dori să-ţi vorbească chiar dacă îţi vei arăta disponibilitatea.
2. Nu-i bârfi pe cei din jur de faţă cu copilul. Chiar dacă are vârstă preşcolară, numai 2-3 ani, va auzi toate discuţiile purtate în casă chiar dacă lasă impresia că e preocupat de jucării. Dacă foloseşti cuvinte denigratoare şi îţi bârfeşti prietenii, rudele şi apropiaţii, la fel va face şi micuţul.
Mai mult, rişti să fii dat de gol de propriul copil chiar în faţa celor pe care i-ai bârfit.
3. „Mişcă-te mai repede! Nu mai fi atât de încet”. Dacă zilnic îl vei grăbi pe copilul tău şi vei folosi agest gen de expresii pe un ton tăios, acesta va ajunge să se simtă vinovat pentru că te întârzie de la treburi şi îşi va pierde siguranţa de sine.
4. Fără aprecieri negative la adresa aspectului fizic ori al greutăţii. Dacă îţi exprimi nemulţumirea faţă de propriul fizic sau vei face observaţii legate de greutatea şi aspectul celor din jur, copilul va deveni mult prea interesat de felul cum arată el, dar şi cei din jurul său.
Catalogările funcţie de greutate, înălţime, culoarea ochilor sau a pielii îi vor induce ideea că nu se încadrează în tiparele de frumuseţe ori va ţine prea mult cont de ele. Este bine să îl înveţi pe copil să se simtă bine în pielea lui şi că diferenţele fizice dintre oameni sunt normale, îi personalizează dar nu îi situează într-un loc anume.
5. Eşti atât de enervant, timid, insistent, dezordonat, tâmpit, mincinos etc. Astfel de etichetări, mai ales dacă vin de la părinţi, bunici, educatori pot să ducă la lipsa încrederii în sine.
Chiar şi afirmaţii gen „eşti şmecher, cel mai frumos ori cel mai deştept” nu sunt potrivite. Pot să îi crească excesiv stima de sine şi să realizeze la un moment dat că nu se ridică la nivelul aşteptărilor. Afirmaţiile dure (prost, leneş, ratat) îl vor răni foarte tare.
6. Jigniri şi înjurături la adresa celor din jur. Dacă nu vrei ca un copil să aibă în vocabular cuvinte urâte este bine să nu le foloseşti nici tu. Multor persoane li se pare nostim să audă cuvinte obsecene din gura unui copilaş care abia a învăţat să vorbească. Astfel îl vei învăţa să nu aibă respect faţă de cei din jur şi va fi lipsit de politeţe.
7. Nu vorbi despre calamităţi şi tragedii în faţa copilului, mai ales dacă nu vă afectează direct. Cel mic va fi, involuntar, martor la tot felul de evenimente neplăcute, fie prezentate la TV sau relatate de membrii familiei.
Tragediile auzite îi vor încărca mintea în mod neplăcut. Este de preferat ca imaginaţia copilului să se axeze pe joacă şi sport, lucruri care îi vor bucura copilăria şi îl vor dezvolta imaginaţia.
8. Cuvintele discriminatorii. Copilul va cădea pradă stereotipurilor şi va creşte cu mentalităţi rasiste. Pentru a nu ajunge un adult cu idei preconcepute despre rasă, etnie ori religie este bine să eviţi să faci asemenea afirmaţii de faţă cu el.
9. „De ce nu eşti şi tu ca X, Y, Z”. Trimiterile de acest gen, când foloseşti termene de comparaţie cu alţi copii spunând-i cât de cuminte e un coleg, cât de frumos colorează, se joacă ori vorbeşte, îi vor da copilului tău semne de inferioritate.
Fiecare copil e unic şi fiecare are propriul ritm de creştere şi dezvoltare, are alte plăceri şi alte talente. Încurajează-l să facă ce îi place, oferă-i alternative pentru a descoperi lucruri noi.
10. „Te pedepsesc, te bat, te dau afară din casă etc”. Ameninţările la adresa copilului au adeseori efect invers. Ameninţările absurde (de exemplu: te dau la casa de copii, ori te arunc pe geam), pe care nu ai cum să le pui în practică, îl vor determina pe copil să fie imun la orice încercare de a-i corecta atitudinea.
Atunci când spui că va fi pedepsit dacă face un lucru anume este bine şi să te ţii de cuvânt. Atenţie la pedepsele aplicate. Dacă vor fi prea dure îl vor marca pe viaţă. Cea mai rea pedeapsă pentru un copil e să îl privezi de jucăria favorită.