Este cunoscut faptul că un program bine stabilit de somn este benefic pentru buna dezvoltare a copiilor. Vestea bună este că și mămicile sunt mai fericite atunci când juniorii merg devreme în lumea viselor. Cel puțin, asta cred cercetătorii australieni!
Copiii au nevoie de un somn odihnitor pentru a fi fericiți și sănătoși. Conform oamenilor de știință, somnul copiilor este benefic și pentru mămici, care sunt mai fericite atunci când mezinii familiei adorm devreme. De ce? Pentru că reușesc să petreacă timp pentru propriile mici plăceri.
program de somnConcluzia a ieșit la iveală după un studiu desfășurat pe o perioadă de aproximativ 10 ani, în Australia. Echipa de specialiști a analizat istoricul a mii de copii, folosindu-se de interviuri realizate la fiecare doi ani și evaluări asupra familiei și a obiceiurilor de odihnă.
Au colectat date de la părinții copiilor cu vârsta cuprinsă între 4-5 ani, apoi când aceștia au ajuns la vârsta de 6-7 ani și atunci când au împlinit 8-9 ani. Astfel, au descoperit că micuții ce adorm în jurul orei 20:00 sunt mai sănătoși și au șanse mai mari la o viață de calitate; și asta nu este tot! De programul de somn al acestor copii se bucură din plin și mamele lor, care au parte de o viață mai fericită.
Așadar, sursa fericirii mamelor este timpul. Cu cât beneficiază de mai multe momente de liniște, sau repaus de la activitățile cu cei mici, cu atât mai fericite se dovedesc a fi. Desigur, odată cu descoperirea fabuloasă multe mame au încercat să stabilească o rutină de somn care să înceapă cât mai devreme.
Din păcate, schimbarea este greu acceptată de cei mici, mai ales dacă sunt deja obișnuiți cu un anumit program. Cu toate acestea, specialiștii cred că decalarea orelor de somn cu 10-15 minute în fiecare zi, până la atingerea cifrei magice de 20:00, poate fi mai ușor de suportat și poate aduce beneficii pentru copii și mămici.