redactia
Intreaga noastra copilarie am fost deranjati de lucruri pe care le faceau, spuneau sau, dimpotriva, nu le faceau si spuneau parintii nostri.
Si, desi am jurat ca nu vom repeta greselile lor, ne trezim pe nesimtite ca alunecam pe fix aceeasi panta, ca folosim acelasi ton, ba pana si aceleasi expresii in disciplinarea propriilor copii, pe care ne propusesem sa ii crestem „modern”.
De ce suntem condamnati sa repetam greselile parintilor nostri, care sunt acestea si ce am putea face sa le evitam?
Primul raspuns se afla in analizarea propriei copilarii, pe care o putem face singurei sau cu ajutor specializat (psiholog). Onest si realist.
Urmatorul pas ar putea fi o discutie cu propriii nostri parinti, care, de la distanta anilor, pot vedea altfel lucrurile. Insa, mare atentie – discutia nu trebuie sa se transforme intr-un monolog plin de reprosuri!
1. Ignorarea problemei
Inainte de a rezolva problema, trebuie sa fii dispus sa o recunosti si sa realizezi ca este nevoie sa iei masuri.
Multi dintre noi acceptam perpetuarea unor situatii-problema (gen crize de isterie, refuzul de a dormi la ore decente, refuzul de a manca sau comportamente indezirabile), din cauza faptului ca ni se pare dificil sa rezolvam problema respectiva, sau pentru ca nu beneficiem de sprijinul intregii familii si al celor implicati in cresterea copilului, si atunci, in loc sa investim un consum suplimentar de energie in rezolvari, preferam sa ignoram aceasta situatie.
„Nu stiu ce sa ma fac cu asta mic, fiindca…” este reclamatia-tip a mamelor nemultumite, dar care nu actioneaza.
E adevarat, copiii nu vin cu manual de utilizare, insa exista suficiente informatii – pe care le putem obtine din reviste, de pe internet sau direct de la psihologi si specialisti in cresterea si educarea copiilor. Asa ca, nestiinta nu poate fi invocata ca argument suficient pentru amanarea unei actiuni.
2. Proasta evaluare
Inainte de a actiona, trebuie sa apreciezi realist care este, de fapt, problema. Este o problema daca-ti prinzi baietelul de 5 ani jucandu-se de-a doctorul cu fetita vecinilor, e grav daca la fiecare cateva zile, pustoaica ta de 3 ani se azvarle pe jos si urla sau se da la propriu cu capul de pereti pentru ca nu i s-a facut pe plac?
Unele situatii par mai grave decat sunt si poate fi vorba despre manifestari firesti la aceste varste. Altele, mai ales daca se repeta sau daca ii implica pe cei din jur (bate alti copii, le fura jucariile etc.) sunt simptome ale unor probleme mai ascunse, pentru rezolvarea carora va fi nevoie de o strategie mai ampla si de ajutor specializat.
Pe scurt, nu orice comportament nelalocul lui constituie o mare problema, insa trebuie sa fii foarte atent si sa nu lasi nesanctionate lucruri aparent minore care, nesolutionate eficient si la momentul potrivit, pot avea urmari pe viata.
3. Stabilirea limitelor
Multi parinti se plang de comportamentele indezirabile ale copiilor lor de diferite varste, fara sa realizeze ca, de fapt, nu au stabilit niciodata limite pentru cei mici. Nu ne putem astepta ca juniorii sa se conformeze unor norme si reguli fara ca ele sa fi fost mai intai convenite.
Evident, explicatiile vor fi adaptate varstelor, iar regulile vor deveni mai stufoase (sau mai laxe, in anumite privinte), pe masura ce copilul creste.
Unui bebelus ii vei interzice dintr-o simpla schimbare de ton sa umble la aragaz sau sa loveasca televizorul, si-l vei indeparta din zona, in timp ce unui copil mai mare i-ai putea explica in termeni de riscuri/pericole urmarile unei astfel de actiuni, sau chiar prin exemplificare/demonstratie (fara sa-l supui vreunui risc, desigur).
4. Inconsecventa
Una dintre greselile mari ale parintilor, in special in termeni de a urmari pe o perioada indelungata… Ne referim la inconsecventa in abordare a aceluiasi parinte, care o data pedepseste aruncatul jucariilor, iar alta data se amuza pe aceeasi tema, incurajand astfel comportamentul.
Copilul va fi confuz, va plusa, eventual, daca tot scapa nesanctionat, si va avea si senzatia ca nu are motive sa-ti dea ascultare, de vreme ce tu nu-ti iei in serios regulile anuntate anterior.
Cel mic trebuie sa stie ca acelea sunt limitele, iar urmarea pentru nerespectarea lor va exista de fiecare data. Vacantele sunt periculoase din acest punct de vedere, caci se deschide o cutie a Pandorei, plina de exceptii.
5. Cand mama spune „da”, iar tata spune „nu”, sau invers, copilul este complet bulversat. Puneti-va de acord asupra regulilor de respectat.
6. Asteptari mari
De multe ori uitam: copiii nu sunt adulti; nu putem avea de la ei asteptari prea mari, ci doar pe cele corespunzatoare varstei lor si nivelului lor de dezvoltare.
Nu poti certa un bebelus ca s-a murdarit in timpul mesei, dupa cum nu poti pedepsi un copil de 5 ani ca nu stie sa rezolve o ecuatie de gradul doi doar pentru ca tu esti profesor de matematica (oricat ar parea de absurd, acest exemplu este inspirat din realitate!).
La fel, degeaba pedepsesti un copil care are abilitati tehnice ca nu „prinde” nimic in urma numeroaselor lectii de pian pe care te incapatanezi sa le platesti. Asteptarile prea mari sunt o sursa de frustrare si pentru parinti, si pentru copii, care se vor simti tot timpul „neadecvati” si neiubiti pentru calitatile si abilitatile lor, chiar limitate.
Fiind prea stricti, ratam ocazia de a ne exprima pretuirea, mandria si afectiunea pentru copiii nostri. Asadar, afla ce poate face copilul tau la diferite varste – in numarul acesta, la dosarul 7 ani de acasa, ai mai multe informatii despre subiect – si ajusteaza-ti asteptarile!
7. Zgarciti cu laudele
Cum sa te astepti ca cel mic sa progreseze, daca tu nu faci decat sa-i subliniezi esecurile si-l critici mereu? Unii parinti cred ca o treaba bine facuta iti ofera suficiente satisfactii in sine. Dar cum si noi, adultii, avem nevoie de incurajari, si copiii simt nevoia de laude.
Si chiar daca lucrurile nu-i reusesc din prima (sau a doua sau a suta oara), nu incepe prin a-i spune „nu e bine”; mai bune rezultate obtii cu formula „este bine, si uite, ai putea sa mai faci asa, sa iasa si mai bine”. Criticile nu vor face decat sa atraga dupa ele refuzul de a mai lua vreo decizie, de a mai intreprinde vreo actiune, pentru a evita primirea de noi si noi critici.
Parintii zgarciti cu laudele isi motiveaza atitudinea prin faptul ca vor ce este mai bine pentru copil si doresc sa-l ajute sa isi atinga potentialul maxim, insa aceasta nu face decat sa fie o continua presiune pentru cei mici.
8. Sa-i educe altii
Sa fii parinte nu presupune doar sa concepi si sa aduci pe lume un copil – asta este partea cea mai usoara. Hrana, ingrijirea, vaccinurile, ferirea de boli sunt, iarasi, un mic capitol din cartea parintilor.
Adevarata provocare este sa-ti cresti copilul frumos, sa-l ajuti sa se dezvolte, sa fii pentru el un exemplu demn de urmat, sa faci tot ce depinde de tine pentru a-i crea premisele devenirii lui ca Om.
Greseala celor mai multi dintre parinti este ca, din motive care tin in principal de latura profesionala, de cariera, lasa cresterea/educarea copilului in seama altora – bunici, gradinita/educatori, scoala etc. Dupa care, eventual, sunt si nemultumiti daca se intampla sa constate comportamente si atitudini care nu le plac.
Pentru ca, nu-i asa, e mult mai usor sa comentezi de pe margine… Copiii invata in special prin puterea exemplului dat de adulti – daca petrec timp mai mult in compania bunicilor, a bonelor, vor adopta normele lor de comportament si chiar de limbaj. Asa ca, e bine sa ne asiguram ca exemplele din jurul copilului sunt unele bune si sa stabilim regulile de baza.
9. Nu renunta!
O singura observatie sau pedeapsa nu este suficienta pentru schimbarea unui comportament. Chiar si bebelusii iti vor testa limitele si determinarea, ducandu-se fix in locurile periculoase. Cu atat mai mult o va face un copil care incearca sa-si deschida orizonturile si sa isi afirme independenta.
Copiii intuiesc momentele de slabiciune – cand ai avut o zi dificila si vii obosit, tinzi sa treci cu vederea anumite comportamente pe care, altfel, le-ai sanctiona. La fel, armura are fisuri cand sunteti in public si te temi de crize de isterie care v-ar strica seara si v-ar pune in lumina proasta. Nu renunta la principiile tale doar pentru ca e calea mai usoara…
10. Nu interactionam suficient
E drept ca avem mai putin timp la dispozitie pentru a relationa cu copiii nostri. Insa ar trebui sa ne organizam mai bine. Pentru ca, in afara faptului ca, in lipsa noastra, cei mici vor prelua valorile/comportamentele/limbajul celor in preajma carora petrec mai mult timp, vom fi, ca parinti, niste straini fata de propriii nostri copii.
Nu vom sti cine, ce le place, care le sunt temerile, ce probleme au la gradi sau la scoala. Orice veste ne va lua prin surprindere si doar printr-o minune copilul va fi ferit de violente, droguri, alcool, si alte pericole de care s-ar putea lovi (din pacate) de la varste fragede.
„Timp de calitate” nu este doar o vorba in vant – ar trebui sa fim alaturi de copilul nostru, sa-l cunoastem, sa vorbim, sa stie ca ne poate spune orice, oricand, fara sa se teama de consecinte.
Alte greseli, mici si mari
Vorbim prea mult si-i incarcam emotional prea tare. Comunicarea cu cei mici trebuie sa fie cat mai simpla, fara metafore, fara simboluri, ca sa stie exact ce vrem de la ei.
Facem tot timpul comparatii cu alti copii, insa fiecare copil este unic, se dezvolta in ritmul lui, are propriile sale preocupari.
Deseori intram in lupte pentru putere fie cu celalalt parinte, fie cu bunicii sau educatorii, lucru care, in cele din urma, se rasfrange tot asupra celui mic.
Presupunem ca doar pentru ca are note bune, de exemplu, totul este in regula. Gresit! Lucrurile sunt mult mai complexe…
