De multe ori se întâmplă să spunem anumite lucruri copiilor noștri și apoi să regretăm. Iată ce să nu îi spui niciodată unei fete .
Cu toții facem greșeli, dar este bine dacă realizăm atunci când greșim și facem tot posibilul ca pe viitor să fim mai atenți la efectul pe care îl pot avea cuvintele noastre asupra micuților.
O mamă și-a dat seama cum ar putea s-o afecteze pe fiica ei ceea ce îi spune în mod frecvent și a decis să-și schimbe atitudinea față de copilă.
Ce să nu îi spui niciodată unei fete- povestea unei mămici de fetiță
Nu am fost niciodată o mamă care să se gândească de două ori înainte de a-i spune un lucru copilului.
Nu am despicat firul în patru la fiecare cuvânt spus fiicelor mele. Ba chiar, de cele mai multe ori, vorbesc prea deschis în fața copiilor mei.
Am două fete, una de 2 ani, care nu înțelege încă tot ce spun, și una de 3 ani care bagă la cap fiecare cuvințel care îmi iese din gură. Asta m-a făcut să mă gândesc la câteva lucruri pe care ar fi bine să nu le mai spun de acum înainte.
‘Ești așa de micuță’
Eu însămi sunt o persoană mică de statură. De când mă știu mă enervează acest lucru și nu suport să mi se repete asta. Când eram puștoaică mă deranja atât de tare că sunt mai mică decât celelalte fete de vârsta mea încât deseori plângeam.
Prietenele mele erau toate înalte, slabe și superbe. Eu eram micuță și ‘simpatică’. Maiya, care suferă de o formă nu foarte gravă de nanism, chiar este micuță. La vârsta de aproape 3 ani are doar 76 de centimetri. Chiar dacă eu o consider perfectă așa micuță, într-o bună zi s-ar putea ca micuță’ să devină un cuvânt care să o complexeze.
‘Dă-mi un pupic și o îmbrățișare’- atunci când e clar că ea nu vrea
De ce să insist atât să fie afectuoasă cu cineva sau chiar cu mine dacă ea nu simte acel lucru și nici nu vrea să-l facă? De multe ori m-am oprit în ușă înainte de a pleca și ea a refuzat pur și simplu să mă pupe.
Nu voi mai insista, chiar dacă mi se strânge puțin inima. Este alegerea ei. Când va crește și cineva –un el sau o ea- îi va cere un sărut, vreau să o facă numai dacă așa simte, nu pentru că se simte obligată și că așa am învățat-o eu încă din fragedă copilărie.
‘Fetițele drăguțe nu-și ridică rochițele’
Nu a împlinit încă trei ani și, da, își ridică mai mereu rochița sau fustița. Nu pot să spun că-mi face plăcere să o văd făcând asta în public, dar mi se pare și mai grav să-i spun că este rușine.
Este vârsta la care începe să-și descopere corpul și prefer să o învăț să fie respectuoasă cu trupul ei și al celorlalți. Vreau să o învăț să se simtă bine în pielea ei așa cum este, nu să-și dorească să fie altfel, doar pentru a face pe plac cuiva.
Și acum, fie vorba între noi, știți și voi că, din când în când, fetele drăguțe își mai ridică rochițele. Eu una am prietene foarte drăguțe, care după un pahar, două tind să devină exhibiționiste.
‘Nu mai alerga, ai grijă!’
De ce ar trebui să nu mai alerge și să aibă grijă? Amintindu-i să fie atentă la fiecare mișcare nu fac decât să o învăț două lucruri: 1- lumea care o încojoară este plină de primejdii; 2- totul trebuie tratat cu maxim de atenție și prudență.
Vă întrebați dacă eu cred că lumea este plină de primejdii? Oh, da, desigur! Dar asta nu înseamnă că nu vreau ca fiica mea să fie curajoasă. Normal că nu-mi doresc ca ea să alerge și să cadă. Dar decât să stau cu gura pe ea, mai bine o învăț să gândească înainte de a face sau înainte de a spune un lucru. Greșelile sunt inevitabile, așa cum sunt și genunchii juliți.
‘Ești sigură că vrei să te îmbraci cu asta?’
Bineînțeles că ea este sigură. Ea și-a ales ținuta, din dulapul ei, și chiar dacă nu este ceea ce aș vrea eu să poarte, este destul de mare să ia de una singură decizia asta. Astăzi a combinat fustița de balerină cu tricoul de fotbal al fratelui ei.
‘Folosește culoarea galbenă pentru a desena rața!’
Chiar dacă poate părea o afirmație prostească, într-o zi, când i-am zis acest lucru, am picat pe gânduri. De ce? Pentru că imediat cum i-am atras atenția că rața trebuie desenată cu galben, ea m-a întrebat: ‘De ce trebuie să fie rața galbenă?’
Chiar așa, mi-am spus și eu. Nu trebuie. Poate în lumea ei, rațele sunt roz cu picățele verzi. Ideea este că e prea mică pentru ca cineva, oricine, chiar și eu, să-i limiteze creativitatea. Atât timp cât rața nu e pictată pe peretele din sufragerie, poate să o coloreze cum vrea ea.
‘Ajunge, o singură prăjitură!’
De ce? Eu mănânc câte prăjituri vreau, în fiecare zi. De multe ori mi s-a întâmplat să mănânc și porția soțului meu. Așa că ea de ce nu ar putea să mai mănânce încă una? Nu spun acum că e ok să se îndoape cu dulciuri, dar dacă mai vrea o prăjiturică nu e o tragedie. Nu e încă momentul să se gândească la dietă, are tot timpul.
‘Fetele mari nu plâng’
Îmi place Fergie și mesajul melodiei ei, dar este o prostie. Fetele mari chiar plâng. Și cele mici. Și băieții. Eu plâng în mod frecvent. Cel puțin o dată pe lună, în acea perioadă. Plâng pentru că sunt foarte obosită, pentru că am copii care mă scot din minți cu trăznăile lor.
Plâng și de fericire. Indiferent din ce motiv sunt lacrimile, e în regulă să plângi. Emoțiile nu sunt un lucru rău.
‘Ești perfectă!’
Nu, nu e perfectă. Nimeni nu e și cu toții știm asta. Nici nu vreau să încerce să fie perfectă. Ceea ce vreau să știe e următorul lucru: e perfect de imperfectă, la fel și mama ei. Asta înseamnă dragostea până la urmă. Să iubești chiar și defectele celuilalt. Necondiționat. Și fetiței mele îi iubesc fiecare centimetru de imperfecțiuni, cu toată ființa mea.