Atunci cand ai un copil, una dintre primele tale griji ca proaspata mamica este daca bebelusul tau se hraneste suficient, de aceea vizitele periodice la pediatru sunt asteptate cu trepidatie, pentru ca cel mic este masurat din cap pana in picioare, cantarit si intors pe toate partile.
Iata tot ce trebuie sa stii despre greutatea bebelusului, de la nastere si pana la varsta de 2 ani.
Inainte de a-ti face griji, este important sa intelegi ca asemeni adultilor, bebelusii variaza in greutate si cate sute de grame sau kilograme iau pe luna poate depinde de multi factori, de la cei de natura genetica, la cat de mult mananca zilnic, la tipul de lapte pe care il consuma, fie el matern sau lapte praf, deci nu te grabi sa faci comparatii intre cel mic si alti copiii pentru ca ele nu vor fi intotdeauna intemeiate.
De exemplu, bebelusii hraniti exclusiv cu lapte matern iau in greutate in in primele doua luni de viata mai repede decat cei hraniti cu lapte praf, insa ritmul lor de crestere pana la varsta de 1 an incetineste dupa primele luni, comparativ cu al celorlalti bebelusi.
Prima luna de dupa nastere
In general, nou nascutul ia in greutate in prima luna de la nastere aproximativ 25 de grame pe zi si creste cu pana la 3 centimetri; nu uita insa ca majoritatea bebelusilor pierd din greutate in primele zile de la nastere si ca de obicei recupereaza greutatea pierduta in primele 10 zile de dupa venirea pe lume.
De la o luna la patru luni
Bebelusii iau in greutate aproximativ 1 kilogram si cresc cu pana la 3 centimetri pe luna; datorita acestei accelerari a cresterii, este normal ca majoritatea micutilor sa fie dolofani, insa nu trebuie sa te ingrijorezi pentru ca imediat ce prichindelul tau va incepe sa devina mai activ, va pierde si falcutele.
In jurul varstei de 6 luni, bebelusii isi dubleaza greutatea inregistrata la nastere, iar la aniversarea de 1 an greutatea lor este tripla fata de cea pe care au avut-o la sosirea pe lume; totodata la varsta de 1 an au in medie cu cel putin 22 de centimetri mai mult decat aveau cand s-au nascut.