Părinți de nota 10

Cum prevenim sensibilitatea dentară la copil

Copiii, de obicei din joacă tind să se obișnuiască să fie neglijenți cu dantura lor. Uneori uită să se spele pe dinți și în plus, aleg să consume cât de multe dulciuri au la dispoziție. De aceea, este esențial să primească o educație corectă încă de când sunt la grădiniță.

Acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, tentațiile culinare și cantitatea de dulciuri pe care o au la dispoziție este și mai mare. Însă, dacă nu suntem atenți la ei, se pot confrunta cu o sensibilitate dentară sau chiar cu dureri de dinți dacă au carii netratate.

Iată principalii factori declanșatori ai sensibilității dentare la copil:

Periajul incorect este primul pe listă. Este extrem de important să-l înveți să se spele cât mai corect pe dinți, ideal timp de 2 minute. De ajutor poate să fie și completarea periajului cu ajutorul dușului bucal. Însă, copilul este indicat să aibă deja 6-7 ani, astfel încât să poată deprinde tehnica.

Dinții netratați și prezența cariilor. Chiar dacă are dinții de lapte, trebuie duc la medic la controale perioadice. Este complet greșit să crezi că nu contează caria fiind prezentă la un dinte de lapte.

Retragerea gingiilor. Atunci când cel mic nu se spală bine pe dinți, poate să facă un fel de gingivită chiar dacă este la un nivel mai mic decât al adulților. De aceea, este esențial ca o dată pe an copilul să aibă parte în cabinetul stomatologului de un periaj profesional.

Erupția noilor dinți. Atunci când noii dinți sunt expuși în cavitatea orală, ei pot deveni sensibili. În plus, în astfel de momente ei simt un disconfort destul de puternic și inclusiv o sensibilitatea dentară.

Bacteriile din cavitatea bucală se hrănesc cu zahăr iar rezultatul este acid, care la rândul său provoacă carii. Consumat iresponsabil, zahărul poate fi periculos pentru sănătatea orală. Dulciurile precum acadelele sau caramelele – în general cele care rămân lipite de dinţi – ar trebui evitate în favoarea celor simple precum fursecurile sau prăjiturile. Cea mai importantă măsură pentru limitarea efectelor negative este igiena: spălatul pe dinți dimineața și seara și pe cât posibil, după fiecare gustare dulce. Încurajați copiii să mănânce fructe proaspete în locul alimentelor dulci procesate, ne-a spus medicul Ion Melnic, specialist în chirurgie dento-alveolară.