Cum să-ți ajuți copilul să facă față greutăților

Copilăria nu este întotdeauna o perioadă fericită şi lipsită de griji. Pentru mulţi copii ea este marcată de violenţă constantă, neglijare afectivă, condiţii precare de viaţă, boli cronice, alcoolismul unui părinte, divorţ.

Şi totuşi, în ciuda acestor adversităţi, mulţi copii se descurcă cu bine. Inversul este şi el adevărat: unii copii, deşi au tot ce şi-ar putea dori, devin depresivi sau inadaptaţi. Aşadar, oare ce îi face pe unii să facă faţă cu bine dificultăţilor în timp ce alţii sucombă în faţa celei mai mici provocări?

Şi mai ales, ce putem face noi ca să ne pregătim copiii pentru problemele vieţii?

Capacitatea de trece cu bine peste greutăţile vieţii şi de a minimiza efectele negative ale problemelor se numeşte reziliență. Fiecare copil se naşte cu un anumit potenţial de a face faţă dificultăţilor, adică cu un anumit nivel de reziliență. În timp, în funcţie de evenimentele de viaţă, de mediu şi de părinţi acest potenţial se va dezvolta sau dimpotrivă se va bloca.

Dacă vrei să-ţi ajuţi copilul să devină mai rezilient trebuie să înţelegi mai bine ce anume influenţează această calitate. Rezilienţa este influenţată de 3 factori principali: factori ce ţin de personalitatea copilului, factori ce ţin de abilităţile lui şi factori exteriori acestuia. Să îi înţelegem mai detaliat:

Trăsăturile de personalitate

Copiii rezilienți au anumite trăsături de personalitate care îi ajută în momentele dificile. Unele din acestea sunt determinate genetic şi se vor forma mai greu dacă copilul nu se naşte cu ele. Majoritatea însă pot fi cultivate de către părinți și de către cei din jurul copilului. Iată care sunt aceste caracteristici:

Toleranţa la frustrare.

Nu ne naştem capabili să facem faţă frustrărilor, şi de fapt orice copil mic reacţionează negativ la disconfort.

În timp însă, ajutat de părinţi, el trebuie să înveţe să se obişnuiască cu frustrările şi să îşi dezvolte strategii tot mai complexe de a le face faţă. Cu cât un copil este mai intolerant la frustrare cu atât va considera orice dificultate un capăt de ţară şi se va victimiza în loc să se mobilizeze să depăşească greutățile.

Curajul.

Copiii curajoşi sunt capabili să treacă la acţiune atunci când situaţia o cere. Curajul este alimentat de încrederea în propria persoană: cei care au încredere în sine iau iniţiativa şi au şanse mai mari de a reuşi, iar succesul la rândul lui creşte încrederea în sine.

Astfel se naşte un cerc virtuos în care copilul devine tot mai curajos, mai capabil şi mai încrezător în sine. Dimpotrivă, lipsa curajului îl blochează pe copil şi îi dă un sentiment de neajutorare. Aceasta duce la sentimentul lipsei de control asupra situaţiei, îl împiedică să acţioneze şi îl deprimă pe copil.

Sentimentul de neajutorare este unul dintre cei mai mari duşmani ai rezilienţei.

Stima de sine.

Înrudită cu încrederea în sine, stima de sine se referă la credinţele şi emoţiile pe care le are copilul faţă de propria persoană. Stima de sine se leagă de sentimentul de a merita să fii iubit şi respectat şi de a merita să ţi se întâmple lucruri bune în viaţă.

Când un copil are o stimă de sine înaltă este mai motivat să lupte ca să schimbe ceva. Dimpotrivă, copiii care simt că nu merită să li se întâmple lucruri bune şi care nu se valorizează destul devin mult mai resemnaţi când dau de greu, tind să se considere victime şi nu se mai mobilizează să schimbe situaţia, chiar dacă pot face asta.

Autonomia personală.

Opusă dependenţei de ceilalţi, autonomia este una din calităţile care îl fac pe copil un luptător în momentele dificile. Un copil care ştie că se poate descurca şi singur se simte mai pregătit decât unul care crede că nu poate face nimic fără ceilalţi.

Evident, autonomia personală creşte odată cu vârsta însă copilul trebuie să descopere treptat tot mai multe lucruri pe care le poate face singur, fără ajutorul celorlalţi. În mod normal, fiecare copil îşi doreşte să fie cât mai autonom (poate şi copilul tău la nici doi ani insista să mănânce şi să se îmbrace singur, spunând Eu! Eu!)

Din păcate însă, unii părinţi fac în locul copiilor lucruri pe care ar trebui să le facă şi singuri, şi le diminuează acestora sentimentul că sunt autonomi şi că se pot descurca singuri.

Optimismul.

Această trăsătură de personalitate îl ajută pe copil să lupte în continuare în momentele dificile şi să spere că acestea se vor termina cu bine. Optimismul îi dă copilului încredere în viitor şi în viaţă.

El este o atitudine în mare parte învăţată de la părinţi dar şi hrănită de religie şi de sistemul moral. În orice religie suferinţa are un sens şi copilului i se spune că nu este singur în greutăţile lui şi că Dumnezeu este cu el şi îl ajută.

Optimismul este o trăsătură de personalitate extrem de importantă şi în creşterea rezilienţei dar şi în creşterea satisfacţiei în viaţă. În plus, s-a dovedit faptul că persoanele optimiste trăiesc mai mult.

Empatia.

Poate părea surprinzător că abilitatea de a fi atent la emoţiile altora ne ajută când dăm de greu. De fapt, atunci când suntem atenţi la ceilalţi şi la nevoile lor ne descentrăm de pe propria persoană şi de la propria suferinţă. Copilul empatic nu se mai consumă gândindu-se doar la el însuşi ci trece într-o poziţie mai activă în care se mobilizează pentru ceilalţi.

El îşi disponibilizează astfel resursele interioare şi trece mai uşor prin perioadele dificile decât cel care este centrat doar pe propria suferinţă.

Stabilitatea emoţională.

Aceasta este singura trăsătură în mare parte înnăscută, deci mai greu de schimbat. Stabilitatea emoţională se referă la capacitatea de a ne păstra aceeaşi dispoziţie în ciuda schimbărilor din jur. Copiii care se nasc cu o mai mare stabilitate emoţională tind să îşi menţină aceeaşi dispoziţie pozitivă chiar şi când în mediu apar anumite tensiuni.

Evenimentele negative din jur au un impact mai scăzut asupra lor. Dimpotrivă, copiii instabili emoţional au tendinţa de a reacţiona puternic la evenimentele negative din jur, pe care le trăiesc ca fiind foarte stresante.

Ei îşi fac multe griji chiar şi în situaţii minore şi se sperie mai uşor decât ceilalţi. Aşadar, ei se consumă mai mult când dau de greu şi supraestimează dificultăţile viitoare.
Despre fiecare din aceste trăsături de personalitate se pot spune foarte multe lucruri (despre unele am mai scris, despre altele voi scrie în viitor).

Cu cât un copil are mai multe din aceste calități cu atât sunt şanse mai mari să treacă cu bine de greutăţi. Însă rezilienţa mai depinde şi de alţi factori, care nu ţin de copil. Despre aceştia voi vorbi în articolul următor.