Părinți de nota 10

Lucruri importante pe care părinții nu trebuie să le facă în locul copiilor lor

Nimeni nu se îndoiește că toți părinți le doresc tot binele din lume copiilor lor. De aceea, uneori suntem gata să facem multe lucruri în locul fiului sau fiicei astfel încât ei să aibă o reușită mai bună la școală. Însă din copilărie trebuie să le cultivăm independența de a lua decizii și responsabilitatea.

Psihologii au identificat 7 lucruri pe care părinții nu trebuie să le facă în locul copiilor-elevi. În caz contrar ei pot crește pasivi, iresponsabili și nehotărâți.

1. Nu faceți temele copilului

Desigur dacă copilul vă cere ajutorul, atunci trebuie să îl oferiți: să analizați, să gândiți, să găsiți un algoritm de învățare. Însă copilul trebuie să rezolve singur exercițiile, să corecteze greșelile, să deseneze în album sau să facă prezentări pe calculator. Într-adevăr, cine va vrea să depună un efort în plus dacă mama întotdeauna le face pe toate?

2. Nu îi impuneți prietenii

Pentru părinți este foarte comod să prietenească cu familiile. Până adulți beau un ceai, copiii lor se joacă frumos în camera copiilor. Un tablou foarte plăcut. Ce se întâmplă dacă copilului dvs. nu îi este interesant cu acești prieteni? Sau pur și simplu nu îi plac? Permite-ți copilului dvs. să decidă cu cine prietenește sau nu.

3. Nu interveniți în conflictele dintre copii

Dacă părinții văd pe cineva care îi ofensează sau îi îmbrâncește copilul, imediat vor să intervină. Dar trebuie să găsiți putere să opriți acest instinct. Copilul dvs. este în stare să rezolve singuri conflictele mărunte. În caz contrar trebuie să-l învățați!

4. Nu faceți curățenie în camera copilului

Fiecare vrea să aibă spațiul său privat, iar copiii nu sunt o excepție. Să intrați brusc în cameră și să strângeți tot ce vă pare în plus, nu doar umiliți copilul, dar și îl încurajați să fie lenos și indiferent. Mai mult, vouă vă place să aveți rolul de slugă? Nimeni nu se îndoiește că este mult mai simplu să faceți curat după el, decât să-i educați simțul curățeniei și al ordinii. Cu cât îi veți obișnui mai de mici să-și îngrijească hainele, cu atât va fi mai bine pentru toți!

5. Nu răspundeți în locul copilului

„Câți ani ai, băiețele?” – „Noi avem deja 12!”

Amuzant, nu? Deși unii părinți se tem atât de mult că copilul va răspunde necorespunzător sau va uita ceva încât sunt gata să răspundă în locul lui. De unde atunci va apărea independența și responsabilitatea? Mai mult, psihologii susțin că în spatele acestui comportament al părinților se ascunde tendința de a controla deplin copilul său. Cât timp veți face acest lucru?

6. Nu faceți o înțelegere cu profesorii referitor la note mai mari

Scopul principal al părintelui în educarea unui elev, este să-l învețe să-și atingă scopul propus. De aceea, lăsați copiii să se descurce cu notele proaste și să construiască relații cu profesorii. De unde atunci va apărea înțelegerea de ce mai are nevoie să învețe? Dați posibilitate copilului să calce pe greblă și să-și corecteze propriile greșeli!

7. Nu alegeți pentru copil activitățile extrașcolare

Mulți părinți odată cu apariția copiilor se transpun în propria lor copilărie și încearcă să realizeze tot ce nu au reușit ei.

„Toată viața am visat să fiu balerină. Fata va frecventa ore de dans!” Cu siguranță, vă recunoașteți în această situație.

Dacă procedați în acest fel, atunci nu permiteți copilului să decidă singur. Oare puteți ști ce vrea el dacă decideți totul pentru el? Nu îngropați talanții copilului doar pentru a vă satisface propriile ambiții! Oferiți-i elevului posibilitatea să aleagă între diferite activități și el va decide rapid care îi place cel mai mult.

Dacă vă doriți ca copii voștri să crească adulți responsabili și independenți, atunci respectați aceste 7 reguli importante în educație. Dacă doriți să participați activ în viața fiului sau fiicei dvs., rețineți că lucrurile trebuie să le face împreună, nu în locul lui.